Reguli de aur ca să-ţi meargă ceas digestia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Photoland/Corbis Images/Mauritius, Shutterstock, Fotolia
Foto: Photoland/Corbis Images/Mauritius, Shutterstock, Fotolia

Studiile arată că orice persoană s-a confruntat, la un moment dat în viaţă, cu o problemă digestivă. Potrivit specialiştilor, în 90 la sută din cazuri, alimentaţia a fost singura responsabilă de apariţia acesteia. Iată ce trebuie să ştii despre procesul de digestie şi despre problemele care pot apărea.

Sistemul digestiv are o influenţă covârşitoare asupra stării de sănătate. Asta pentru că la procesul de digestie contribuie un număr mare de organe. După cum se ştie, digestia începe încă din cavitatea bucală şi se continuă în stomac, acolo unde alimentele sunt digerate cu ajutorul sucurilor gastrice.

De asemenea, tot în stomac se mai produce acid clorhidric, care asigură mediul acid necesar digestiei, şi pepsina, o enzimă care ajută la digestia proteinelor. Pentru a uşura munca stomacului şi pentru a preveni o serie de afecţiuni, se recomandă ca alimentele să fie mestecate foarte bine. La fel de importantă este şi calitatea alimentelor, deoarece substanţele care ajung în colon au nevoie de maximum 15 ore pentru a fi eliminate.

Balonarea indică o neregulă la stomac

Disfuncționalitățile de la nivelul stomacului se manifestă prin balonare, arsuri stomacale, gaze intestinale, constipație/diaree. Totodată, apariția bruscă a acneei sau a cuperozei poate fi un semn că la nivelul aparatului digestiv există un dezechilibru. Toate aceste simptome îşi fac apariţia mai ales pe fondul stresului din timpul mesei, deoarece, din punct de vedere emoţional, stomacul este asociat cu starea de îngrijorare. Prin urmare, evită supărarea în timpul mesei.

Nivelul glicemia arată starea pancreasului

No title

Mergi la medic atunci când problemele digestive persistă mai mult de trei zile

Un alt organ care participă activ la procesul de digestie este pancreasul. Acesta are o dublă funcție. Pe de o parte, capul pancreasului servește procesului de digestie prin producerea enzimelor necesare descompunerii făinoaselor, grăsimilor și proteinelor, iar pe de altă parte, corpul pancreasului, numit și coadă, produce insulină, care ajută la transportarea zahărului din sânge la celule. De aceea, nivelul glicemiei este cel care ne indică dacă pancreasul funcționează la parametri normali. În caz contrar, se poate ajunge la hiperglicemie, care, în timp, duce la diabet.

Nu lua aspirină atunci când te doare stomacul, deoarece poate produce sângerări la nivelul tubului digestiv.

Medicamentele îmbolnăvesc ficatul

Ficatul este un organ anex aparatului digestiv, însă rolul său este foarte important. Acesta produce bila necesară arderii grăsimilor și depozitează zahărul care va fi folosit atunci când organismul îl epuizează pe cel din sânge. De asemenea, ficatul are rolul de a filtra toxinele care pătrund în sânge. Aceste toxine apar pe fondul consumului de medicamente, de alcool și de aditivi alimentari. Orice disfuncție a ficatului se manifestă prin stări de greață, diaree, febră ușoară, schimbări de dispoziție și prin apariția acneei.

Există însă și situații în care ficatul devine leneș și nu-și mai îndeplinește funcțiile așa cum ar trebui. În astfel de situații, pot apărea anemie, tulburări de somn, constipație, sensibilitate la unele mirosuri și pete maronii pe corp.

Investigaţii inovatoare

Culorile irisului arată starea organismului

Irisul este considerat o adevărată hartă a organismului, pentru că oferă indicii importante referitoare la unele dezechilibre. Astfel, irisul este scanat cu ajutorul unui dispozitiv, iar datele obţinute se interpretează cu ajutorul unui program de calculator. Organele interne, inclusiv aparatul digestiv, sunt ilustrate pe harta ochiului în diferite culori.

Interpretările sunt bazate pe modificările privind culoarea, relieful şi textura irisului. Când culorile sunt şterse, când apar unele puncte sau pete înseamnă că organul intern care corespunde culorii respective este sau va fi afectat de o inflamaţie.

Tratament nou pentru refluxul gastroesofagian

Pacienţii diagnosticaţi cu reflux gastroesofagian pot beneficia de o nouă metodă de tratament, ce poartă numele de EsophyX TIF, disponibilă acum şi în România. Astfel, medicii introduc în gura pacientului un endoscop şi instrumentele chirurgicale cu ajutorul cărora repară valva gastroesofagiană slăbită. Refluxul conţinutului gastric în esofag apare din cauza închiderii defectuoase a sfincterului esofagian inferior, adică a valvei care separă esofagul de stomac.

Bine de ştiut

Evită stresul, deoarece influenţează negativ mişcările intestinale.

Din ce este alcătuit sistemul digestiv

1 Tractul gastrointestinal superior, format din:

- cavitatea bucală, unde alimentele sunt mărunţite și amestecate cu salivă.
- esofag, un tub lung de 30 cm, ce are rolul de a transporta hrana către stomac prin mișcarea pereţilor musculari.
- stomac.

2 Tractul gastrointestinal inferior, format din:

- intestin subţire, situat între stomac şi intestinul gros. Aici sunt absorbiţi nutrienţii din mâncare. Are o serie de inflexiuni, numite anse intestinale, și este format din:
- duoden, ce are o lungime de 30 cm și forma unei potcoave deschise, ce leagă stomacul de jejun. Aici începe procesul de digestie a mâncării.
- jejun, ce este situat între duoden şi ileon și are rolul de a absorbi substanţele nutritive.
- ileon, la nivelul căruia are loc absorbţia nutrienţilor rezultaţi în urma digestiei.
- intestin gros, loc de depozitare a reziduurilor rezultate în urma digestiei. Este format din:
- cecum (cecul), găzduieşte flora intestinală.
- colon, format din patru segmente (ascendent, transvers, descendent, sigmoid), în care este absorbită apa rămasă în alimente.
- rect, depozit pentru materiile fecale.
- anus - partea finală a rectului.

3 Organe anexe: ficat, vezică biliară şi pancreas.

No title

Specialistul nostru
Prof. dr. Carol Stanciu
medic primar gastroenterolog preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie

Prof. dr. Carol Stanciu

Problemele determinate de acidul gastric pot apărea în două situaţii: atunci când există un dezechilibru între cantitatea de acid produsă şi factorii de apărare prezenţi în tubul digestiv sau atunci când conţinutul stomacului „urcă" în esofag. Cantitatea de acid produsă în stomac creşte cel mai adesea din cauza unui stil de viaţă neadecvat, rareori fiind consecinţa unei boli digestive propriu-zise.

Este vorba în primul rând de alimentaţie - consumul crescut de cafea, alcool şi de unele condimente (ceapă, usturoi, piper) - însă şi fumatul are un rol important. În cazul pacientului la care deja s-a produs o tulburare a secreţiei gastrice, există o serie întreagă de alimente, precum carne, mere, citrice, prăjeli, rântaşuri, condimente, băuturi acidulate, care dau senzaţia de arsură la nivelul stomacului. Stilul de viaţă dezordonat poate produce dezechilibru între eliberarea acidului gastric şi neutralizarea sa.

Metode de diagnostic minim invazive

No title

Ecograful endoscopic evidenţiază şi leziunile organelor din jurul tubului digestiv

Cele mai precise metode de depistare a bolilor digestive sunt cele endoscopice: endoscopia digestivă superioară (EDS) - pentru esofag, stomac şi pentru duoden, enteroscopia - pentru intestinul subţire şi colonoscopia - pentru intestinul gros. De menţionat că endoscopia, indiferent de metodă, are marele avantaj de a putea trata afecţiunea depistată.

La endoscopia clasică, pot fi asociate alte metode care să crească sensibilitatea diagnostică, precum ecografia endoscopică - are capacitatea de a „vedea" prin peretele tubului digestiv leziuni ale organelor din jur - sau imagistica de tip „narrow-band", capabilă să distingă între diferitele tipuri de tumori, făcând posibilă o decizie imediată asupra necesităţii rezecţiei lor endoscopice.

Capsula endoscopică

Una dintre cele mai performante metode de ultimă generaţie în materie de explorare endoscopică este videocapsula endoscopică. Introdusă acum câţiva ani în practica medicală, aceasta este un dispozitiv ceva mai mare decât o capsulă de antibiotic, capabilă să-şi lumineze singură calea, să străbată întreg tubul digestiv al pacientului şi să transmită două imagini pe secundă, timp de 8 ore, realizând un adevărat „film" al interiorului pacientului.

Colonoscopia

România se află pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte cancerul de colon. Prin urmare, medicii recomandă ca fiecare persoană trecută de 50 de ani să facă în mod obligatoriu o colonoscopie, deoarece poate depista cu precizie eventualele leziuni de la nivelul intestinului gros. Cu ajutorul endoscopului, se poate vizualiza întregul colon. În prealabil, pacientul nu va mânca nimic timp de 24 de ore şi va bea doar lichide, pentru curăţirea integrală a colonului.

Performanţă: Cu ajutorul endoscopiei se poate trata afecţiunea depistată.

Semnele unei urgenţe digestive

Balonarea, primul semn de indigestie

Balonarea, gazele intestinale, arsurile stomacale, durerile de stomac apar îndeosebi atunci când combini la aceeaşi masă proteinele cu carbohidraţii. Asta deoarece, pentru a se digera, proteinele au nevoie de un mediu acid, iar carbohidraţii de unul alcalin. În aceste condiţii, sucurile digestive se vor neutraliza unele pe altele. Dacă te confrunţi cu aceste simptome, înseamnă că ai făcut indigestie.

Ocluzia intestinală apare brusc

Durerea bruscă de la nivelul stomacului poate fi un semn că pe traseul intestinului s-a produs un blocaj. Această afecţiune este cunoscută sub numele de ocluzie intestinală şi te poate lua prin surprindere. În unele cazuri, durerea se poate instala brutal şi poate avea un caracter violent, obligând persoana respectivă să se îndoaie de durere. În alte situaţii, durerea se instalează lent, dar este severă, mai ales atunci când alimentarea cu sânge este întreruptă.

Criza biliară, cauzată de supraalimentaţie

Din cauza consumului de alimente grase, nivelul colesterolului poate creşte peste nivelul normal, iar fierea se îmbolnăveşte şi nu se mai goleşte. Mai exact, colesterolul şi bila se cristalizează. În aceste condiţii apar calculii biliari (aşa-zisele pietre la fiere). Cunoscută popular şi cu numele de fiere, vezica biliară (colecistul) are forma unui sac de mici dimensiuni şi este poziţionată sub ficat.

Rolul ei este de a depozita bila secretată de ficat, o substanţă care ajută la digestia grăsimilor şi la eliminarea lor în intestinul subţire. Pietrele pot avea dimensiuni diferite: unele pot fi mai mici decât un bob de grâu, fie sunt mai mari decât o minge de golf.

Aproximativ 80% din problemele digestive sunt cauzate de modul deficitar de alimentaţie.

Dicţionar medical

- Disfagie - dificultatea de a înghiţi, care se manifestă printr-o senzaţie de încetinire sau de oprire a bolului alimentar pe
traiectul esofagian.
- Dispepsie - este o senzaţie vagă de disconfort în abdomenul superior sau în piept. Este urmată de simptome precum senzaţia de balonare, gaze, plenitudine, roadere sau arsură, adesea confundate cu indigestia.
- Eructaţie - eliminarea pe gură a gazelor provenite de la nivelul stomacului, însoţită de zgomot.
- Globus (glob faringian) - senzaţie constantă de nod în gât, dar fără dificultăţi la înghiţire.
- Hemoragie digestivă - scurgere sanguină provenită din tubul digestiv, mai exact din esofag, din stomac sau din duoden. Primul semn este starea de vomă cu urme de sânge.
- Pirozis - durere manifestată sub forma unei arsuri, cu sediul în partea superioară a abdomenului. Iradiază ascendent în spatele sternului şi se finalizează cu o regurgitare de lichid acid în gură.

Ştiai că....

... stomacul are forma literei „J", asemănătoare unui cimpoi? Acesta este compus din trei părţi: gura stomacului (cardia), fundul stomacului sau fornixul (fundus) şi porţiunea terminală (pylorus).
... conţinutul din stomac se numeşte chim şi ajunge în intestin sub formă de pastă?
... o masă compusă din carbohidraţi, proteine şi din grăsimi este eliminată din stomac în trei până la cinci ore?
... la suprafaţa stratului de mucus din stomac, pH-ul este foarte acid, având valori cuprinse între 2 şi 3, iar sub stratul de mucus, la suprafaţa celulelor, pH-ul este 7-8?

Specialistul nostru
Dr. Călin Ciubotaru
medic de familie

Dr. Călin  Ciubotaru

În primul rând, fiecare persoană trebuie să cunoască foarte bine bolile de care suferă şi, implicit, să-şi respecte programul de alimentaţie pe care medicul i l-a prescris. Însă, în cazul persoanelor sănătoase pot apărea mici „deranjamente" la stomac (balonare, stări de greaţă, dureri de cap, indispoziţie şi stare generală de rău) care nu trebuie să le alarmeze. În astfel de situaţii, se impune repaus imediat de la mâncărurile grase şi de la alcool. În schimb, se recomandă consumarea de legume fierte, şi cel puţin doi litri de lichid pentru a evita deshidratarea.

Se pot consuma ceaiuri de mentă în combinaţie cu flori de tei şi de romaniţă, precum şi cel puţin doi litri de apă pentru a evita deshidratarea. De asemenea, din cauza alimentaţiei grase şi consumului de alcool în exces se pot declanşa afecţiuni mai grave, precum pancreatitele sau crizele biliare, care sunt foarte dureroase. În acest caz, se recomandă adresarea de urgenţă la camera de gardă a celui mai apropiat spital.

Cele mai întâlnite boli digestive

Ulcerul se poate trata fără pastile

Ulcerul apare pe fondul leziunilor de la nivelul stomacului, cauzate de secreția în exces de acid gastric și de pepsină (deoarece începe să digere propriul ţesut). Boala se manifestă prin episoade dureroase de stomac, care apar în funcție de orarul meselor zilnice și sunt adesea însoțite de vărsături. Dacă se acționează în stadiile incipiente ale bolii, în peste 80 la sută din cazuri, ulcerul se poate trata fără medicamente, prin regim alimentar.

Colicile pot da frisoane

Durerile acute intermitente (perioadele de accentuare a durerii alternate cu cele de liniştire) sunt semnul unei colici. Durerile apar din cauza contracţiei muşchilor organelor afectate, respectiv abdomen, apendice, bilă şi rinichi. Cel mai adesea, durerea este însoţită de frisoane, febră şi de stare de greaţă sau de vomă. În general, se administrează medicamente anticolinergice şi ceaiuri sedative (mentă, cimbrişor, muşeţel). Dacă episodul de colici nu dispare după 12 ore, se recomandă prezentarea la camera de gardă.

Aşa-numiţii nervi la stomac pot fi eliminaţi printr-un regim bazat pe legume fierte şi prin evitarea stresului.

Rectocolita afectează cu precădere tinerii

No title

Durerea de stomac poate apărea imediat după ce te-ai ridicat de la masă

Tot mai mulţi tineri cu vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani suferă de rectocolită ulcero-hemoragică. Aceasta este o boală inflamatorie cu caracter ulcerativ-purulent, care, de obicei, se localizează la nivelul rectului şi sigmoidului (ultima porţiune a colonului). Se consideră că la baza apariţiei ei se află fie o cauză genetică, fie una infecţioasă sau imunologică.

Colita, inflamarea intestinului gros

Din cauza mestecării superficiale a alimentelor şi supraalimentaţiei, se creează terenul favorabil pentru apariţia colitei. Aceasta se manifestă prin inflamarea peretelui intestinului gros şi poate fi de fermentaţie (apare pe fondul consumului de carbohidraţi) sau de putrefacţie (apare din cauza consumului excesiv de proteine).

Gastrita, favorizată de fumat şi de alcool

În timp, din cauza alimentației bogate în grăsimi, fumatului, consumului de alcool și abuzului de medicamente (antibiotice, aspirină), mucoasa stomacului se poate inflama. De asemenea, aceasta poate suferi modificări şi din cauza infecţiei cu bacteria Helicobacter pylori, care determină şi apariţia ulcerului. Prin urmare, în timp, apare gastrita, care poate fi acută (survine accidental și este de scurtă durată) sau cronică (se inflamează și peretele stomacului). În caz de gastrită, pot apărea dureri, arsuri, vărsături însoțite de sânge, mai ales în cursul dimineții, şi stare generală de rău.

Sindromul de intestin iritabil, tot mai întâlnit

Cunoscut și sub numele de boala omului modern, sindromul de intestin iritabil se declanșează pe fondul stresului şi afectează una din trei persoane, arată statisticile. De aceea, boala nu are niciun substrat organic, ci doar simptome supărătoare care alterează calitatea vieţii. Deoarece nu poate fi prevenită, medicii recomandă evitarea situaţiilor conflictuale și adoptarea unui regim alimentar echilibrat. Boala îi afectează atât pe tineri, cât și pe cei trecuţi de 50 de ani. Diagnosticul poate fi pus doar în urma unei colonoscopii.

Hemoroizii apar în lipsa fibrelor alimentare

Constipaţia, sedentarismul şi lipsa fibrelor din alimentaţie sunt doar câteva dintre cauzele care favorizează apariţia hemoroizilor. Având forma unor băşici, hemoroizii sunt dilataţii ale venelor din zona anusului. Aceştia pot provoca mâncărime, durere şi sângerări, mai ales în timpul scaunului. Însă, prin modificarea stilului de viaţă şi prin folosirea unor remedii naturiste, simptomele pot fi ameliorate. De asemenea, se recomandă practicarea unui sport. În caz contrar, se impune o intervenţie chirurgicală.

Ce este flora intestinală?

Cele peste 500 de bacterii care trăiesc în tractul digestiv formează flora microbiană intestinală. Acestea ajută la procesul de digestie, împiedică dezvoltarea bacteriilor dăunătoare, stimulează sistemul imunitar şi sintetizează vitaminele de care organismul are nevoie. Există numeroşi factori care pot perturba nivelul florei intestinale, însă cei mai frecvenţi sunt unele medicamente, precum antibioticele sau anticoncepţionalele, şi stresul.

De exemplu, după o săptămână de tratament cu antibiotice, flora intestinală are nevoie de şase luni pentru a se reface. Cel mai bun remediu de refacere a florei intestinale este administrarea de probiotice (microorganisme vii care se găsesc în iaurt, varză, tomate, ceapă, usturoi şi în banane) şi de prebiotice (fibre alimentare ce nu sunt digerate în trecere prin tractul gastrointestinal, dar care stimulează proliferarea bacteriilor „prietene").

Mestecă de cel puţin 20 de ori

Unul dintre cele mai importante mecanisme ale digestiei este mestecatul. În acest sens, nutriţioniştii ne recomandă să mestecăm alimentele, pe cât posibil, de cel puţin douăzeci de ori fiecare îmbucătură, deoarece, în acest mod, se transmit semnale către organele care secretă sucurile (gastric, pancreatic) necesare pentru digerarea eficientă a hranei. În caz contrar, mâncarea va ajunge insuficient mărunţită, iar organismul va fi nevoit să secrete mai mult suc gastric.

Leacuri naturale pentru probleme digestive

Sparanghelul calmează spasmele stomacului

Mănâncă fructe doar între mese

No title

Această legumă este recomandată în problemele digestive, deoarece calmează durerile şi elimină toxinele din organism. Aceste calităţi se datorează compoziţiei sale chimice: fosfor, seleniu, vitamine din complexul B, vitamina C, betacaroten şi fibre.

Bananele,remediu antidiareic

Pentru că odată cu scaunele moi se elimină şi foarte mult potasiu, bananele sunt o sursă excelentă de refacere a nivelului acestui mineral. În cazul diareei, se recomandă consumarea bananei sub formă de piure, în care se adaugă puţină sare. Deşi gustul este neplăcut, amestecul reglează funcţia intestinului gros. Se recomandă trei porţii de piure de banane pe zi.

Aloe vera «linişteşte» ulcerul

Sucul de  aloe vera este benefic în cazul bolnavilor de ulcer. Planta conține acid salicilic care acționează ca un antiinflamator, ajutând la calmarea crizelor de ulcer. Pentru aceasta, se taie frunzele unei aloe de peste trei ani, care nu a fost udată cinci zile.

Se ia o jumătate de kilogram de frunze, se trec prin mașina de tocat, se adaugă cinci linguri de miere de salcâm și se lasă la macerat o zi. Se ia câte o lingurință pe stomacul gol, timp de trei luni.

Ce alimente trebuie evitate dacă suferi de:

Sindrom de intestin iritabil: grăsimile animale, prăjelile, zaharurile rafinate, băuturile carbogazoase (balonează instant), alcoolul, cafeaua, ceaiul negru sau verde.

Gastrită: carne de porc, afumătură, slănină, peşte gras (de exemplu, somon), mezeluri, brânzeturi fermentate, cereale, legume crude.

Ciroză hepatică: carne grasă (porc, oaie, raţă, gâscă), carne afumată, mezeluri, maioneză, brânză grasă, prăjeli, băuturi alcoolice şi carbogazoase.

Ulcer: acelaşi ca în cazul gastritei, la care se adaugă laptele şi murăturile.

Program: După o masă cu carbohidraţi, lasă să treacă cel puţin două ore până vei mânca proteine.

Sfaturi pentru o digestie de nota 10

- Încearcă să consumi porţii moderate de mâncare, deoarece digestia se face cu dificultate atunci când stomacul este foarte încărcat.
- Mestecă fiecare îmbucătură de cel puţin 20 de ori, pentru a mărunţi bine alimentele şi pentru a nu determina stomacul să secrete mai mult suc gastric.
- Bea cel puţin opt pahare de apă pe zi, deoarece senzaţia de sete este confundată foarte des cu cea de foame.
- Evită laxativele, deoarece deshidratează corpul şi elimină substanţele nutritive.
- Fă exerciţii fizice în mod regulat, deoarece stimulează contracţia naturală a muşchilor intestinali.
- Nu mânca atunci când eşti nervos, deoarece corpul elimină cortizol, cunoscut și sub numele de hormon al stresului, care, în cantităţi mari,
cauzează hiperglicemie (nivelul crescut al glucozei în sânge).
- Ia zilnic, pe stomacul gol, o linguriţă de amestec de tărâţe de grâu cu suc natural.
- Consumă iaurt cu probiotice, deoarece ajută la refacerea florei microbiene intestinale.

Principalele grupe de alimente

Grupa 1: proteinele (carne, peşte, lapte, ouă, nuci, brânză, moluşte, crustacee, soia şi iaurt).

Grupa a 2-a: carbohidraţi (pâine, paste făinoase, cereale, produse de patiserie, legume care conţin amidon, miere de albine, zahăr).

Grupa a 3-a: legumele care nu conţin amidon (rădăcinoase, plante aromatice şi condimente).

Grupa a 4-a: toate tipurile de fructe.

Riscurile asocierii incorecte

- Împiedică absorbţia substanţelor nutritive.
- Tulbură activitatea enzimelor digestive (pepsina).
- Afectează digerarea completă a alimentelor şi, implicit, duce la îmbolnăvirea colonului.
- Apar frecvent balonări, arsuri stomacale, indigestia, malabsorbţia, constipaţia, crampele abdominale şi flatulenţa.

Specialistul nostru
Livia Nena
biolog nutriţionist

image

Bolile digestive sunt cauzate, de regulă, de o serie de disfuncţii pancreatice (insuficienţă de sucuri pancreatice) sau de disfuncţii hepatice şi biliare. În astfel de situaţii, apar meteorismul, digestia dificilă, aciditatea gastrică, sau/şi, mai grav, ulcerul gastric, ce poate evolua şi se poate transforma în cancer. Problemele digestive sunt însoţite si de afecţiuni intestinale, purtând denumirea generică de afecţiuni gastrointestinale.

Persoanele cu predispoziţie la bolile gastrointestinale trebuie să adopte o dietă echilibrată, bogată în legume (rădăcinoase şi verdeţuri), fructe, cereale integrale şi în lactate (iaurturi, lapte bătut, brânză de vacă, telemea nu foarte sărată). Este recomandat să se evite excesul de carne, deoarece stimulează sucurile gastrice acide, excesul de zaharuri (acestea având caracter acid pentru organism). De asemenea, grăsimile animale în exces pot aduce prejudicii ficatului şi vezicii biliare.

Aşa le combini fără probleme!

No title
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite