Falsul material

Am putut vedea că orice escroc poate profesa într-o unitate sanitară (în cazul de faţă nu întâmplător privată). Deşi credem că acest caz este singular există numeroase situaţii în care au circulat zvonuri sau informaţii, care ulterior nu au mai putut fi confirmate datorită intervenţiei umane, privind diplome false ale unor cetăţeni străini care profesează în România, inclusiv în interiorul Colegiului Medicilor. Astăzi, este inutil a se mai căuta acele urme, ele au fost şterse. Situaţii mult mai frecvente există în rândul asistentelor unde, deşi persoanele pot prezenta o diplomă de absolvire a unei forme de învăţământ abilităţile şi cunoştinţele elementare lipsesc cu desăvârşire. De ce este posibil aşa ceva? Pentru că Legiuitorul a exonerat instituţiile statului de a mai face verificări, delegând această sarcină către organizaţii colegiale, pentru că în goană pentru bani şi în încercarea de a ocoli barierele birocratice toată lumea închide ochii. Aşa avem falşi medici de renume care operează în România, aşa avem farmacii care folosesc diplome de farmacişti care au 90 de ani, în una sau mai multe locaţii, aşa avem asistente cu diplomă a căror activitate de bază în unitate este să folosească un calculator sau să facă muncă administrativă pentru altfel sunt periculoase! Birocratic însă, fără asistentele respective, un stabiliment de îngrijire bătrâni, spre exemplu, nu ar putea funcţiona legal. De ce este posibil aşa ceva, pentru că sancţiunile sunt ca şi inexistente, după cum vom vedea.

Controlul

Principalii responsabili material şi penal sunt unităţile care au permis impostorului să lucreze ca medic. Au însă aceste instituţii bucle de control adecvate? Probabil că nu sau dacă există sunt foarte permisive dacă nu chiar este vorba de complicitate. Spre exemplu, orice medic serios ar fi putut descoperi fie falsul privind identitatea, fie scandalul din Italia (parafa – deşi neesenţială în context – a fost emisă pe numele italian al escrocului) doar făcând o scurtă cercetare pe Google. Dacă nu ar fi găsit aceste informaţii ar fi putut să cerceteze ce a publicat respectivul absolvent al unei prestigioase universităţi americane, zero publicaţii fiind o imposibilitate. Pe scurt, nu este vorba de neglijenţă, ci de avariţie, de închiderea ochilor într-o direcţie stând aţintiţi şi larg deschişi catre pacienţii care ar putea fi atraşi de un medic „american”.

Problema este că nici statul nu doreşte să se implice suficient în control. În cursul anului trecut se punea problema verificării şi acreditarii tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a cabinetelor private, de către o autoritate a statului, Autoritatea Naţională pentru Managementul Calităţii Spitalelor. Controlul s-ar fi extins şi la cabinetele de stomatologie, şi la chirurgia estetică etc. A fost o adevărată revoltă, parlamentarii şi Ministerul Sănătăţii fiind asaltaţi pentru a respinge o asemenea propunere. Astăzi putem vedea unul dintre motive (notă: acreditarea unităţilor non-spitaliceşti – inclusiv verificarea conformării cu prevederile legale se face numai pentru unităţile aflate în relaţie cu sistemul public de asigurări!).

Sancţiunile

La ce riscuri se expune un angajator care face uz de oricare din portiţele de mai sus? Practic la nici un risc. Aşa cum am văzut şi în cazul adus azi în prim plan, poliţia nu a pus girofarul pe maşină să se ducă să îl ia la întrebări pe presupusul escroc, a deschis un dosar şi a aşteptat să se mai adune probe. Poate omoară pe cineva, poate cineva face o infecţie, poate cineva va fi nemulţumit de doi sâni asimetrici şi depune o plângere. Sau poate fuge din ţară şi lucrurile se rezolvă de la sine, ceea ce s-a şi întâmplat! Cam păgubos mod de a gândi, nu-i aşa? Este însă un mod de operare generalizat în orice faţetă a infracţionalităţii. Când propriul meu cabinet a fost spart, poliţia m-a întrebat de fiecare dată când m-am interesat de soarta anchetei, dacă l-am prins pe făptaş!? Eu, păgubitul! Dacă uzul de fals răbufneşte pe undeva intra în acţiune o altă mafie, a cărui unic scop este protecţia grupului, după principiul o mână spală pe alta. Funcţionează din plin. Fapta penală se judecă în 5-7-8 ani iar cu un avocat cu relaţii, ceea ce salvează instituţia sau individul este încălcarea procedurii, adesea modificată de avocaţii legiuitori tocmai pentru a obstrucţiona actul de justiţie. Chiar şi cei care ajung să fie condamnaţi, primesc sancţiuni sub 3 ani, cu suspendare, având în vedere aşa zisa lipsa de pericol social.

Există însă o pedeapsă mult mai usturătoare decât cea penală, care însă în România nu funcţionează adecvat - sancţiunea civilă. În cazuri ca cel de faţă, unitatea sanitară care nu a respectat legea este pasibilă de despăgubiri de zeci şi sute de milioane de euro, fie doar şi pentru a fi riscat viaţa şi sănătatea operatului, chiar dacă acesta nu a suferit propriu-zis nici un prejudiciu material, fizic. Ani la rând  principala barieră în calea acţiunilor civile cu despăgubiri a fost taxa de timbru. În ultimii ani lucrurile s-au mai schimbat însă în conştiinţa populară solicitarea de despăgubiri pentru daune morale nu a fost încă împământenită încă. Oamenii se bazează pe acţiunile penale pentru că ştiu că acolo nu trebuie să dea bani la avocat sau să plătească taxe de timbru pe care nu şi le permit!

În prezent nu există vreo sancţiune legală care ar impune ridicarea autorizaţiei de funcţionare unei unităţi care foloseşte, din culpă, personal care nu are drept de practică!

Funcţionarea sistemului privat

Reflectorul a fost pus pe sistemul privat însă compromisul este prezent la tot pasul. O bună parte din acest sistem se bazează pe medici de renume care lucrează la stat şi care, omeneşte vorbind, nu au cum să asigure efectuarea unor tratamente şi urmărirea postoperatorie lucrând doar în afara programului de la stat. Strecurarea unui impostor sub umbrela renumelui firmei consolidate a unei unităţi sanitare este practic doar o problemă tehnică. 

Lumea chirurgiei estetice

Chirurgia estetică lucrează cu o categorie de clienţi aparte, oameni care câştigă mulţi bani, prin profesii în care corpul şi aspectul sunt elemente esenţiale ale succesului. Corecţiile, mai mici sau mai mari, sunt adesea trecute sub tăcere şi uneori chiar numele persoanelor sunt trecute sub tăcere, folosindu-se pseudonime. Aşa se explică de ce persoanele prejudiciate rareori ajung să depună plângeri, prejudiciul de imagine fiind mai mare decât câştigurile potenţiale în instanţă. În cazul de faţă, „vedeta” operată este cel mai probabil prejudiciată de aducerea numelui său în prim plan decât de faptul că a suferit o intervenţie făcută de un parcagiu. Unde sunt foarte mulţi bani şi minciuni evaziunea este la ea acasă şi pe bună dreptate s-a pus problema modalităţii legale prin care escrocul a ajuns să fie plătit.

În loc de epilog

Mâine, acest subiect nu va mai fi o ştire, iar autorităţile nu vor face nicio singură mutare administrativă sau legală. Mai mult, dacă Guvernul României va da mult ceruta amnistie, italianul va avea tot dreptul să dea în judecată pe oricine a făcut vorbire despre el, pentru calomnie. Aşa că mai bine mă opresc aici.

Sorin Paveliu, medic şi expert în sănătate la Societatea Academică din România (SAR)

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată