Peste jumătate din pacienţii bucureşteni au primit cel puţin o dată un diagnostic greşit sau un tratament inadecvat

Peste jumătate din pacienţii bucureşteni au primit cel puţin o dată un
diagnostic greşit sau un tratament inadecvat

A doua opinie medicală este cu atât mai necesară mai ales dacă e vorba despre o boală gravă

Cele mai multe probleme în diagnosticare au fost raportate de pacienţi în cazul afecţiunilor oncologice, neurologice, endocrinologice şi în cazul problemelor aparatului genital.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şase din 10 pacienţi din Bucureşti afirmă că au consultat doi sau mai mulţi medici înainte de a primi un diagnostic corect, potrivit unui studiu efectuat de Intermedicas Worldwide – clinică specializată exclusiv pe servicii de second opinion medical. Mai mult, înainte de a primi un diagnostic corect în cadrul unui serviciu specializat de second opinion, peste 60% dintre respondenţi au consultat doi sau mai mulţi medici pentru patologia de care suferă. Cele mai multe diagnostice greşite au fost primite de pacienţi pentru afecţiuni oncologice, afecţiuni neurologice, afecţiuni endocrinologice şi afecţiuni ale aparatului genital.  

„Succesul oricărui tratament porneşte de la un diagnostic corect. A cere a doua, a treia, a patra opinie medicală mergând din clinică în clinică la medici specialişti, căutând pe internet sau la recomandarea unor prieteni este o improvizaţie ce nu poate decât să prelungească procesul de obţinere a diagnosticului corect. A doua opinie medicală specializată este indicată, mai ales, în diagnosticul de boli grave, cronice, sau pentru soluţii de tratament medical care pot afecta calitatea vieţii pe termen lung. Peste 70% dintre pacienţii care solicita Second Opinion apelează la noi pentru afecţiuni oncologice, iar rezultatele pe care le obţin se traduc în îmbunătăţirea calităţii vieţii sau în ani câştigaţi de viaţă”, a declarat Ana Maria Marian, CEO Intermedicas.

Confirmare în doar 23.1% din cazuri

Vorbind despre opinia medicală primită în cadrul serviciului de second opinion, 8 din 10 pacienţi din Bucureşti afirmă că serviciul specializat de second opinion medical a adus completări diagnosticului iniţial sau l-a infirmat.

Doar 23,1% spun că serviciul de second opinion a confirmat diagnosticul. În ceea ce priveşte atitudinea faţă de medicul care i-a diagnosticat greşit, studiul a relevat că 60% din pacienţii care au primit un diagnostic corect în cadrul serviciului de second opinion medical nu s-ar mai întoarce la medicul care i-a diagnosticat greşit, iar peste 20% afirmă că s-ar întoarce la primul medic, însă i-ar solicita acestuia schimbarea planului de tratament.

Printre cele mai importante specialiţăţi medicale pentru care pacienţii au apelat la serviciul de second opinion specializat se numără oncologia  - 29,7%, ginecologia  -13,5%, neurologia  -13,5%, endocrinologia  -10,8% şi cardiochirurgia  -8,1%.

 Conform studiului, tot din aceste specialităţi medicale fac parte şi afecţiunile principale în urma cărora peste jumătate din pacienţi s-au confruntat cu situaţia unui diagnostic greşit sau a unui tratament inadecvat.

Pacienţii bucureşteni au o atitudine favorabilă faţă de serviciul specializat de second opinion medical. 73% din aceştia consideră că serviciul le oferă în mare măsură siguranţa unui diagnostic corect, iar 62%, spun că serviciul de second opinion medical îi ajută, în foartemare măsură, să înţeleagă mai bine problema medicală de care suferă. 

Cu privire la expertiza medicilor din sfera second opinion, pacienţii bucureşteni spun într-un procent de 31%, respectiv 28%, că serviciul de second opinion medical i-a ajutat să aibă în mare, respectiv foarte mare măsură, acces rapid la medici ultraspecializaţi, cu expertiză internaţională.

Cercetarea a fost realizată în perioada octombrie-noiembrie 2017, pe un eşantion de peste 600 de repondenţi, reprezentativ pentru populaţia cu vârste de peste 22 ani, utilizatori ai Internetului, din Bucureşti.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările