Dr. Bogdan Slăbescu, medic primar endocrinolog: „Văd doamne pe la 40-43 de ani care intră la menopauză“

Dr. Bogdan
Slăbescu, medic primar endocrinolog:

„Văd doamne pe la 40-43 de ani care intră la menopauză“

Dr. Bogdan Slăbescu   Foto:Eduard Enea

Aproape 40% din perioada adultă a unei femei este trăită la menopauză. Într-o societate care valorizează mai mult decât orice tinereţea şi frumuseţea, femeile la menopauză sunt supuse unor presiuni suplimentare. Cum se poate trece peste această perioadă fără mari turbulenţe explică dr. Bogdan Slăbescu, medic primar endocrinolog

Ştiri pe aceeaşi temă

Instalată după vârsta de 50 de ani, menopauza este percepută de unele femei ca o trecere lină către anii senectuţii, în timp ce de altele – ca o furtună hormonală căreia îi fac faţă cu greu. În cabinetele medicilor ajung însă în ultimii ani şi femei în cazul cărora menopauza s-a instalat mult mai devreme, sub 40 de ani, la o vârstă la care unele îşi programaseră să devină mame. Şi într-un caz, şi în celălalt există tratamente, despre ale căror beneficii şi riscuri vorbeşte dr. Bogdan Slăbescu, medic primar endocrinolog, de la o clinică de specialitate recent deschisă în Bucureşti.

„Weekend Adevărul“: De ce credeţi că are menopauza o faimă atât de proastă? Recent, chiar unul dintre colegii mei de redacţie s-a referit peiorativ la două doamne magistrat numindu-le „menopauze“. Vin sau nu româncele la medic să se trateze?

Dr. Bogdan Slăbescu: Păi, în primul rând că menopauza nu este o boală. Este o etapă a vieţii şi o evoluţie naturală a doamnelor. Noi încă avem o mentalitate care nu e neapărat rea – că lucrurile care se întâmplă în viaţă în mod natural sunt lucruri fireşti şi trebuie să te adaptezi până la urmă. Să nu uităm că menopauza a fost transformată într-o problemă de sănătate mai ales de corpul medical. Şi de presiunea medicinei asupra societăţii. Dar româncele nu vin pentru că nu sunt obişnuite, în primul rând.

Ar trebui? Dacă este un lucru normal şi natural, ce să căutăm la medic?

Ar trebui să fie obişnuite nu cu faptul că menopauza este ceva rău – pentru că nu este. Menopauza se tratează în momentul în care apar simptome neplăcute. Alta e problema. Ca orice perioadă a vieţii, e şi ea caracterizată de apariţia unor patologii. Sau nu. Deci ceea ce ar fi de făcut ar fi o luare în evidenţă. Adică omul trebuie să ştie la ce să se aştepte, dacă să se aştepte la ceva rău sau nu, care-i sunt punctele vulnerabile şi aşa mai departe.

Aţi vorbit de simptome. Care ar fi acestea?

Este o chestiune foarte variabilă. Şi diferă, practic, de la femeie la femeie. Pentru unele, este o trecere absolut lină, fără niciun fel de simptom, pur şi simplu se opreşte ciclul. Bine, sunt doi-trei ani când vine mai des sau mai rar, mai puţin sau mai mult. Iar la extrema cealaltă sunt cele cu simptome foarte violente. Şi foarte nesuferite. Bufeurile, în primul rând, transformările afective, emoţionale, simptome care mimează o patologie cardiovasculară – palpitaţii, creşteri ale tensiunii – dureri de cap, ameţeli, greaţă. Sunt foarte variabile, dar, în general, sunt recunoscute şi puse în paralel cu modificările de ciclu menstrual.

Transformări mari

Apreciaţi că sunt multe femei cu o trecere lină către menopauză?

Nu-s puţine. Şi am observat că majoritatea sunt femei care au trăit într-un mediu mult mai natural şi din punct de vedere ,fizic şi din punct de vedere al mediului cultural. Adică sunt femei mai simple, de la ţară. Şi din oraşe mici. Şi femei din Bucureşti, dar care sunt, în general, echilibrate. Care nu au patologii majore, care au, să zicem, o dispoziţie mai bună, care au o privire mai optimistă asupra vieţii. Nu ştiu să estimez, dar cred că o treime din paciente sunt în categoria asta. Şi mai este ceva. Este vorba despre generaţii. Generaţiile mai vechi erau în categoria aceasta. Acum sunt nişte transformări mari, deşi nu sunt recunoscute statistic. Dar eu văd că, în general, menopauza se instalează mai repede – încă o dată lucrul acesta nu este validat statistic, da – şi nu rareori văd doamne pe la 40-43 de ani care intră la menopauză.

Care sunt criteriile de apreciere?

Sunt mai multe criterii. Înainte era şi o chestie în care pur şi simplu se oprea ciclul şi „la revedere“. Dar acum avem alte probleme biologice, hormonale, imagistice, îţi dai seama din mai multe puncte de vedere. Plus că acum este şi o întrepătrundere ciudată între dorinţa tardivă de a avea copii, care pe multe le prinde în stadii de premenopauză, cel puţin din punct de vedere hormonal. Eu acum vorbesc şi prin prisma unei patologii de Bucureşti. Pacientele noastre sunt cu un status social mai bun, cu salarii mai mari, dar, evident, şi mai muncite. În general, ele vin fie la ginecologie, fie la endocrinologie. Dar primele semne sunt de alterare a ciclului. „Nu mi-a mai venit de trei luni“,  „Vine puţin“, sindrom premenstrual modificat.

Practic, ce se întâmplă în corpul unei femei care intră la menopauză?

Sunt nişte schimbări cunoscute şi foarte tipice. În mare, menopauza este un declin al funcţiei ovariene. Sunt două mari categorii de hormoni: estrogenul şi progesteronul. Estrogenul ar fi hormonul feminităţii şi progesteronul – al maternităţii, oarecum, deşi sunt întrepătrunse, evident. În general, nivelul progesteronului începe să scadă, e primul şi asta duce la modificări de ciclu. Nu se mai formează endometru şi atunci sunt sângerări mai mici şi care pot fi şi mai rare. Declinul de estrogen e mai puţin cuantificat, dar e categoric şi apare în mod clar în perioadele în care e cam clară treaba că se instalează menopauza. Astea ar fi modificările principale: scăderea acestor doi hormoni. În schimb, e o funcţie de compensare la nivelul hipofizei: hormonii aceia care reglează de fapt ovarul - cei mai importanţi sunt FSH – hormonul de stimulare foliculară şi LH – hormonul luteinizant - încep să crească foarte mult. Şi asta se interpretează medical ca un fel de criză: adică hipofiza tot încearcă să biciuiască ovarele şi nu mai poate. Hai să zicem că este un fel de feminitate mutată la un nivel biologic mai înalt (râde). E probabil să fie aşa, dar nu ştiu câte doamne profită de lucrul acesta. Pentru că menopauza e resimţită de multe ori ca un şoc. Nu e o chestiune foarte plăcută pentru doamne, din ce văd şi ce aud la cabinet.

Ce vedeţi şi ce auziţi la cabinet?

S-a terminat o etapă. E asociată cu insinuarea vârstei a treia. Şi, în mod evident, nu poţi să te mai aştepţi la mare lucru. Acesta este impactul psihologic. Dar acesta depinde foarte mult de nivelul cultural, intelectual.

„Normal ar fi să te duci la medicul de familie“

Când ar trebui o femeie să se adreseze medicului şi ce specialitate trebuie să aibă acesta?

Modelul normal într-o ţară normală ar fi să te duci la medicul de familie, şi el să aprecieze: este asta, este altceva. Iar dacă suspectează anumite dezechilibre, să trimită la un specialist. Dar, la noi, sistemul nu e prea fericit. Alternativa, desigur, dacă sunt probleme de ciclu menstrual, ar fi un ginecolog. Multe vin şi pe la endocrinolog, cele care mai ştiu că este o chestiune hormonală.

Cum se tratează menopauza?

Se tratează când este cazul, în primul rând, simptomatic. Cum se tratează: aici e toată discuţia. Până la urmă, problema se reduce la o chestiune destul de simplă, la cazurile când este nevoie de substituţie hormonală. Restul se poate trata în foarte multe feluri: de la placebo până la nimic. Sunt şi multe variante naturiste care să ştiţi că funcţionează, de multe ori.

Cine alege tratamentul?

Medicul, evident. Şi nu este doar o alegere a tratamentului, sunt tot felul de alte lucruri, există şi tipuri de gimnastică, tehnici de presopunctură.

Mai concret, care ar fi tratamentele pentru menopauză, cu plusuri şi cu minusuri?

Terapia de substituţie hormonală este baza. Practic, ce nu mai produce ovarul procurăm noi din afară. Există cazuri clare în care terapia de substituţie hormonală este necesară fără nicio discuţie. Şi aici ne referim la persoanele tinere care, dintr-un motiv sau altul, şi-au pierdut funcţia ovariană. În general, operaţii – histerectomii, ovarectomii (n.r. – îndepărtarea chirurgicală a uterului, a ovarelor) – menopauză precoce, insuficienţă ovariană căpătată în urma unei intervenţii chirurgicale sau în urma unei patologii autoimune. Aici e clar, se pierde funcţia ovariană la o vârstă fragedă, evident că trebuie substituită, cu precauţiile de rigoare. Cazurile acestea nu sunt atât de frecvente, dar nu sunt nici atât de rare. Dar înainte de administrarea tratamentului, trebuie făcute nişte examene, trebuie să vedem dacă există nişte contraindicaţii. Sunt nişte protocoale destul de clare.

Cine are nevoie de substituţie hormonală

Care ar fi avantajele şi dezavantajele terapiei de substituţie hormonală?

Terapia de substituţie hormonală pentru femeile intrate la menopauză înainte de vreme menţine tonusul, nu doar funcţia ovariană. Deprivarea hormonală prematură are consecinţe rele, clare pe termen lung. Dacă menopauza se întâmplă spontan, natural şi la o vârstă adecvată, organismul are posibilitatea să se adapteze singur. Dar când se întâmplă ceva şi menopauza intervine prea devreme, corpul îşi pierde busola şi apar complicaţii îndeobşte cunoscute: cardiovasculare, osoase, neuropsihice şi urinare.

Şi dezavantajele?

Dezavantajul este că nu ştim până când putem recurge la terapia de substituţie hormonală. Cinci ani, zece ani? Există o grămadă de studii, de observaţii. Administrată cinci ani, se pare că nu creează nici cea mai mică problemă. Zece ani? E o chestiune în discuţie.

Dar este nevoie de monitorizare tot timpul?

Monitorizarea trebuie să fie permanentă, pentru că există şi riscuri, cum ar fi cel de coagulare, de accidente vasculare. Trebuie făcute controale periodice în momentul în care urmezi această terapie. În cel mai rău caz, acestea se realizează anual. Dar, înainte de a începe tratamentul, fixezi nişte criterii. Să zicem că ai ceva la sân, o afecţiune benignă, un fibroadenom. Atunci chemi pacienta peste şase luni să vezi dacă a mai apărut ceva. Trebuie făcut un examen foarte riguros înainte în cazul oricărei persoane care începe acest tratament, ca să nu rişti să faci mai mult rău decât bine.

Care sunt complicaţiile dacă urmezi o terapie de substituţie hormonală?

În principiu, sunt două mari probleme: efectul substituţiei asupra organelor-ţintă, mai ales asupra organelor sexuale şi sânilor. În al doilea rând, sunt problemele de coagulare, ca şi când ai lua contraceptive. În rest, în principiu, nu există complicaţii majore şi mă refer mai ales la apariţia unor neoplazii. Încă o dată, ne referim la categoria persoanelor care necesită clar terapie de substituţie hormonală.

„Variaţiile dispoziţiei pot fi dramatice“

În cazul femeilor care au ajuns la menopauză după vârsta de 50 de ani, ce tratamente se recomandă?

Ei, acolo principiul este că tratăm simptomele. Bufeurile sunt semnul numărul unu. Apoi, probleme genitourinare – începi să faci infecţii urinare mai des, probleme intime, legate de libido, probleme neuropsihice – variaţii ale dispoziţiei, care pot fi dramatice la anumite persoane. Insomnii, ameţeli, dureri de cap, vertij, acestea toate sunt simptome care pot apărea. Sindromul neurovegetativ – agitaţie cardiovasculară, palpitaţii, tahicardie, transpiraţii.

Cum ştiu că am o problemă venită de la menopauză sau altceva?

Trebuie făcut un diagnostic diferenţial. Poate să fie o problemă reală sau poate să fie doar o somatizare. Orice medic trebuie să facă un examen complet. Poate pacientul are o tahicardie. În primul rând, trebuie eliminată, evident, cauza cardiovasculară, deci e nevoie de un examen cardiologic. Pe lângă prima categorie – aceea a femeilor care primesc tratament simptomatic în cazul manifestărilor severe, există a doua categorie: cea a femeilor care au nişte probleme medicale agravate mult mai repede de o deprivare hormonală. De exemplu, probleme osoase, cum este osteoporoza. Apoi, se pot complica problemele cardiovasculare. Persoanele care ar avea o patologie incipientă în domeniile astea – cardiovascular, neuropsihic, osos şi genitourinar – se pot încadra la cele care pot avea indicaţii pentru tratament de substituţie. Aici e o problemă de judecată medicală. Cât de grav e, la ce te poţi aştepta, cât de mult o poate ajuta. Trebuie să comparăm beneficiile cu eventualele probleme. Terapia trebuie aplicată de la caz la caz.

Cât trebuie urmat tratamentul în cazul menopauzei intervenite la vârste mai înaintate?

În general, unei persoane sănătoase, fără factori de risc, îi poţi prescrie tratamentul de substituţie hormonală cinci ani, aceasta se pare că e o perioadă rezonabilă. Dar sunt şi situaţii în care doamna respectivă îşi doreşte să prelungească tratramentul, pentru că menopauza îi imprimă o stare proastă psihologic şi social.

Bătrâneţea „ca o ciumă“

De ce româncele de 50-60 de ani arată într-un fel şi vesticele de aceeaşi vârstă arată altfel? Beneficiază mai mult de substituţie hormonală?

Părerea mea este că determinante în lucrurile astea nu sunt chestiunile medicale. Sunt probleme de civilizaţie, pur şi simplu. În ultimele decenii, în Vest a apărut o nouă vârstă. Înainte, dacă aveai 50 de ani, se spunea că eşti un bătrân de 50 de ani. Dar acum a apărut o vârstă intermediară. Bătrâneţea s-a mutat de la 75-80 de ani încolo, iar între 50 şi 80 de ani e un fel de vârstă adultă târzie, de împlinire. Vorbim despre Occident. Şi la noi a început să pătrundă acest concept.

Atât?

Da, şi în plus, acolo, femeile au conştiinţa şi voinţa faptului că trebuie să fie tinere mai mult timp. Bătrâneţea este un fenomen care a ajuns ca o ciumă în ziua de azi. Nu mai are virtuţi, după părerea oamenilor. Să fii bătrân înseamnă să fii ratat, expirat. Înainte era vârsta împlinirii, a înţelepciunii. Ce înţelepciune mai avem noi în ziua de azi? Niciuna! Părerea mea sinceră este că acest fenomen are drept cauză respingerea bătrâneţii. Şi o infantilizare la infinit. Oamenilor le e frică de bătrâneţe pentru că nu o mai înţeleg. Şi atunci se refugiază în tinereţe. Se îmbracă şi se comportă ca tinerii.

Şi la noi care e situaţia?

La noi sunt nişte discrepanţe enorme. Să fim serioşi, noi vorbim acum de o cultură la 5% din populaţie. Restul... de ce substituţie hormonală să vorbim? Astea sunt tratamente care se administrează numai în marile oraşe. În rest, pentru 70% din populaţie, să zicem, nu are prea mult sens discuţia asta.

CV

Specializări în endocrinologie la Paris

Numele: Bogdan Slăbescu

Data şi locul naşterii: 26 martie 1963, Alexandria, Teleorman

Starea civilă: căsătorit, un copil

Studiile şi cariera:

În 1989 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila“ din Bucureşti.

Între 1991 şi 1996 a făcut o specializare în endocrinologie şi metabolism la Universitatea Paris 5 „René Descartes“, din Paris.

În 1997 şi-a luat specializarea în endocrinologie la UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.

În 2008, a făcut un stagiu de medicină nucleară şi cancerologie endocrină la Institutul G. Roussy, din Franţa.

Din 2012, este medic primar endocrinolog.

Locuieşte în: Bucureşti

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: