Articol publicitar

Raluca Szanto, Green Future Group: „Românii au început să investească în articole care oferă calitate somnului“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Szanto, manager dezvoltare Green Future Group
Raluca Szanto, manager dezvoltare Green Future Group

Raluca Szanto, manager dezvoltare Green Future Group, a vorbit într-un interviu Adevărul despre evoluţia companiei şi dechiderea românilor de a investi în produse precum saltele, pilote sau perne de bună calitate.

Compania Green Future Group, un grup de firme cu şase fabrici în mai multe oraşe din ţară, a fost fondată în anul 2004 ca producător de materie primă pentru industria de articole pentru somn (umplutură pentru perne, pilote). În timp, şi-a dezvoltat activitatea, astfel că din 2010 a început să producă articole şi produse din această categorie (perne, pilote, lenjerii) pentru brandurile partenere de la momentul respectiv, iar din 2012 produce sub brand propriu. În prezent sunt unul dintre cei mai mari producători de saltele din piaţă, iar recent au adăugat în portofoliu paturi tapiţate, canapele şi articole pentru copii.

„Evoluţia companiei noastre a fost una naturală, am avut o creştere sănătoasă în timp. După ce am fost producători de materie primă, am început să diversificăm portofoliul de produse şi să aducem pe piaţă articole pentru dormitor. Am încercat să gândim şi produse complementare, aşa că am început să producem paturi şi canapele. Am dezvoltat de curând şi o gamă de produse pentru îngrijirea şi educaţia copiilor, dar şi perne pentru gravide, babeţele, saltele pentru bebeluşi sau produse pentru siguranţa copiilor, cum ar fi ţarcurile de joacă. Suntem deja pe piaţă cu acest proiect şi urmează să intrăm în portofoliul marilor jucători“, a declarat Raluca Szanto, manager dezvoltare Green Future Group.

În ceea ce priveşte capacitatea de producţie, fabricile Green Future Group pot face până la 2 200 de saltele pe zi, 20 000 perne şi pilote, 200 – 240 de canapele tapiţate. Prin modelul de business, compania deserveşte atât clienţii B2B (HORECA şi industria de mobilă), cât şi B2C, clienţii finali fiind persoane cu venituri peste medie, care vor să investească în calitatea somnului. Produsele ajung în procent de 70% pe piaţa locală şi 30% la export.

„Românii au început să investească în produse care oferă calitate somnului. Dacă în trecut nu făceau investiţii mari în astfel de produse, în prezent caută o gamă diversă, iar exigenţele sunt dintre cele mai diferite. Toţi ne dorim să ne trezim dimineaţă cu un tonus bun şi să fim în formă, iar acest lucru depinde şi de o saltea sau o pernă potrivită“, susţine Raluca Szanto.

Compania este prezentă în portofoliile marilor producători din piaţă, dar şi în ţări precum Anglia, Germania, Franţa, Suedia, SUA. Comercializarea se face prin propriile magazine online şi pe eMAG Marketplace.

„Pot spune că am fost printre primii parteneri strategici ai eMAG Marketplace în zona de produse pentru casă. Ne-am listat în anul 2014, dând curs iniţiativei venite din partea departamentului de Marketplace de la acea vreme. Pentru noi a fost un pas curajos, dată fiind reticenţa pieţei din acel moment faţă de achiziţia de produse home&deco din mediul online. Însă faptul că suntem încă activi şi ne-am continuat cu succes activitatea pe platformă este o dovadă că oamenii caută produsele noastre în mod constant“, a mai povestit managerului de dezvoltare al companiei.

În privinţa listării pe platforma eMAG Marketplace, Raluca Szanto susţine că cele mai importante beneficii ale acestei decizii au fost creşterea rapidă a canalului online, iar clienţii au început să recunoască brandul şi vânzările au crescut cu aproximativ 20-25% anual. În plus, opţiunile de învăţare ale platformei ajută la creşterea vânzărilor, mai ales în perioadele în care volumul lor este scăzut.

„eMAG Academy este o platformă extrem de utilă tuturor sellerilor, unde găseşti informaţiile de care ai nevoie atunci când se iveşte o situaţie neprevăzută. Tutorialele, articolele de acolo te ajută la îmbunătăţirea conversiei, la creşterea vânzărilor, înţelegerea modului în care ar trebui desfăşurată activitatea în platformă şi multe alte instrumente utile. Noi, de exemplu, am căutat modalităţi de promovare şi am găsit programe de fidelizare a clienţilor. Din punctul nostru de vedere sunt tool-uri foarte eficiente şi de folos tuturor sellerilor care vor să obţină rezultate într-un timp scurt. Participăm activ şi la campaniile de marketing pe care eMAG le rulează, nu cred că am ratat niciuna până acum, tocmai pentru că ne dorim să oferim cel mai bun preţ clienţilor noştri şi să venim cu oferte bune tot timpul“.

În prezent, compania are peste 4000 de produse listate pe eMAG Marketplace, iar în următorii 2 ani şi-a propus să ajungă la peste 10 mii de produse active în cât mai multe categorii. Cele mai căutate produse ale brandului rămân în continuare cele destinate somnului (saltele, perne, pilote).

Compania urmează să investească 7 milioane de euro până al finalul anului viitor în facilităţile de producţie, într-un nou canal de vânzare şi pentru extinderea pe pieţele internaţionale, vizată fiind şi Coreea de Sud, unde îşi propune să fie prezentă până la finele acestui an.

Citește mai multe despre: somn
Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite