Victor Negrescu îl atacă pe Ilie Bolojan: „Nu are calităţile pentru a deţine şi exercita corect, democratic, puterea”
0Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al PSD, a lansat sâmbătă critici dure la adresa președintelui PNL, Ilie Bolojan. Social‑democratul acuză dreapta politică de lipsă de responsabilitate și de incapacitatea de a implementa reformele pe care le invocă public.

Negrescu a afirmat, într‑un discurs susținut la conferința Organizației de Femei a PSD, că, în opinia sa, modul în care liderii dreptei înțeleg puterea ar fi greșit.
„Pentru dreapta, politica înseamnă să te lauzi cu reformele pe care nu le faci niciodată, sau să vorbești urât de adversarii tăi politici. Pentru noi puterea înseamnă total altceva, înseamnă responsabilitate, înseamnă să construiești încredere, înseamnă să ai răbdare, înseamnă să găseşti soluţii atunci când pare că nu mai există niciuna”, a susținut Victor Negrescu, citat de News.ro.
„Pentru dreapta, politica înseamnă să te lauzi cu reformele pe care nu le faci niciodată”
Europarlamentarul a continuat comparațiile:
„Se spune adesea că politica este despre putere, însă dacă ne uităm zilele acestea la guvernanţi, logica lor privind puterea este total diferită. Ei cred că puterea înseamnă să minţi, înseamnă să fii arogant, înseamnă că blochezi ţara, înseamnă să te ţii de funcţie. Pentru dreapta, politica înseamnă să te lauzi cu reformele pe care nu le faci niciodată, sau să vorbeşti urât de adversarii tăi politici. Pentru noi puterea înseamnă total altceva, înseamnă responsabilitate, înseamnă să construiești încredere, înseamnă să ai răbdare, înseamnă să găsești soluţii atunci când pare că nu mai există niciuna”.
Atac la adresa lui Ilie Bolojan: „Puterea este exercitată discreţionar”
Negrescu l‑a vizat direct pe premierul demis Ilie Bolojan, despre care afirmă că nu ar avea profilul necesar pentru a conduce democratic.
„Ilie Bolojan nu are calitățile pentru a deține şi exercita corect, şi o spun şi mai direct, democratic, puterea. În mâinile sale şi ale acoliţilor săi puterea este exercitată discreționar iar dialogul democratic se pare că nu mai valorează nimic. Minciuna devine literă de lege, iar respectul pentru oameni dar şi pentru instituții dispare”, a spus vicepreședintele PSD.
Declarațiile vin în contextul tensiunilor politice majore generate de blocajul în negocierile pentru formarea unui nou guvern.
Amintim că europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, propus premier de PNL, USR și UDMR, l-a atacat sâmbătă, 27 iunie, pe Sorin Grindeanu, propunere PSD de prim-ministru, pe care îl acuză de „răzgândire”, după ce a evitat timp de două luni această responsabilitate, pentru ca acum „dintr‑o dată” să își dorească mandatul.























































