Cât a costat-o pe o româncă o vizită la urgențe în SUA: „Dacă vă așteptați la vreo sumă de aia nebună, exact așa va fi” | adevarul.ro

Video Cât a costat-o pe o româncă o vizită la urgențe în SUA: „Dacă vă așteptați la vreo sumă de aia nebună, exact așa va fi”

Publicat:
0
1 live

O tânără româncă din SUA a stârnit dezbateri pe TikTok după ce a dezvăluit o factură neașteptată pe care va trebui să o achite pentru o vizită la urgențe cauzată de o problemă minoră.

Factura uriașă la urgențe în Sua.  Sursa: Tiktok / magnific.com
Tânăra (în dreapta) a povestit experiența de la Urgențe pe Tiktok. Sursa: Tiktok / magnific.com

O tânără a povestit pe TikTok cât a costat-o o vizită la camera de urgență a unui spital din Statele Unite, deși, spune ea, problema medicală pentru care s-a prezentat nu a fost una gravă.

Factura totală a ajuns la aproape 17.000 de dolari

„Dacă vă așteptați să vin cu vreo sumă de aia nebună, exact așa va fi. Nu țin neapărat să dau foarte multe detalii de ce am fost, pentru că nu ăsta este subiectul videoului, dar, în orice caz, nu a fost nimic grav și este totul în regulă”, a povestit tânăra pe pagina sa, Amyabaluta.

Potrivit facturii prezentate de aceasta, serviciile de laborator au costat 9.163 de dolari, investigațiile imagistice (despre care menționează că includ o ecografie) au fost 1.267 de dolari, iar serviciile de la camera de urgență au fost taxate cu 6.313 dolari.

„Fabulosul total a fost de 16.743 de dolari. Dar, bineînțeles, am și asigurare medicală, că nu mi-aș fi dorit să plătesc toată suma asta. În final, după asigurare, eu am plătit 2.046 de dolari”, a mai spus ea, invitându-și urmăritorii să comenteze dacă suma li se pare mare sau mică.

Reacțiile românilor la valoarea facturii

Relatarea tinerei a stârnit numeroase reacții pe TikTok. Mulți utilizatori au dezbătut costurile ridicate ale serviciilor medicale din Statele Unite. 

Unii s-au declarat șocați de factură, în timp ce alții, în special români stabiliți în SUA, au explicat că suma plătită de pacient depinde foarte mult de tipul poliței.

„Ce e tare la ei e că ai asigurare și tot mai plătești!”, a comentat cineva pe platformă.

„Păi spune și cât câștigi pe lună, ca să putem spune dacă este mult sau puțin”, a scris un alt internaut.

Țara din Europa cu aproape 5.000 de medici români. „Odată ce înveți limba, nu mai ești văzut ca român, ci ca noul coleg”

Tânăra a povestit experiența pe pagina sa de socializare: Video: tiktok.com/@amyabaluta

Altcineva a susținut că sumele trebuie raportate la veniturile din Statele Unite.

„Voi vă gândiți la prețurile astea cu salariul din România. Logic că vi se pare mult, dar dacă locuiești în America și muncești acolo, faci destui bani”, a adăugat acesta. 

Alți români stabiliți în SUA au arătat însă că experiențele diferă în funcție de contractul încheiat.

„Așa e. Depinde de asigurare, plus că o poliță mai bună depinde mult și de vârstă și de istoricul medical”, a răspuns aceasta.

O altă persoană a considerat că asemenea costuri fac parte din realitatea sistemului american.

„Da, e normal. Asta e America. Trăiesc în Seattle de 30 de ani”, a comentat aceasta, precizând că familia sa beneficiază însă de o situație diferită datorită statutului de veteran al soțului.

Au fost și opinii favorabile sistemului american.

„E cel mai bun sistem, cine nu își permite asigurare este ajutat de guvern, iar serviciile sunt la standarde înalte”, a susținut un comentator.

Mai mulți utilizatori au fost surprinși de valoarea facturii.

„Practic nu a fost nimic grav, dar a costat 16 mii de coco?”, a întrebat unul dintre ei.

„Ferească Dumnezeu”, a scris altcineva.

„Serios? Mai mult de 16.000 de dolari pentru niște chestii de bază și câteva analize?”, a întrebat un alt internaut.

Costuri mari, servicii apreciate

Unii au comparat situația cu cea din România. „În România e gratis!”, a afirmat un utilizator, „În România nici aerul pe care îl respiri nu e gratis”, i-a răspuns o româncă

Altcineva a susținut că lucrurile s-au schimbat în bine în ultimii ani în spitalele din țară. Un alt comentator a povestit experiența unui cunoscut.

„Aici, un prieten a dat 3.000 de dolari doar ca să-i monteze o coroană la dinte. Îi căzuse coroana din România și a trebuit doar pusă înapoi”, a scris acesta.

Unii au atras atenția că simpla valoare înscrisă inițial pe factură nu spune întreaga poveste a costurilor medicale americane. 

„Depinde de asigurare, depinde de deductibilitate și de alte situații”, a explicat un internaut, făcând referire și la plafonul maxim anual (out-of-pocket maximum) pe care unele polițe îl stabilesc pentru cheltuielile suportate direct de pacient.

Alții au fost curioși dacă nivelul serviciilor medicale a fost pe măsura facturii.

„A fost top sau și la banii ăștia au lăsat de dorit? Ai fost mulțumită de cum ai fost tratată?”, a întrebat o persoană.

Tânăra a precizat că, dincolo de costurile ridicate, a fost mulțumită de îngrijirile primite.

„Serviciile sunt foarte bune”, a precizat ea.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite