Vălean: Semnăm azi o declarație care se referă la o cooperare extinsă cu Moldova, Ucraina și Georgia
0Comisarul european pentru Transporturi a declarat, marți, că va fi semnată o declarație la Comisia Europeană care se referă la o cooperare extinsă cu Moldova, Ucraina și Georgia, care se va concretiza în fonduri pentru acestea.
Adina Vălean a mai anunţat că Executivul european şi statele membre ale Comunităţii de Transport semnează marţi, în cadrul unei conferinţe ministeriale, o declaraţie pentru extinderea cooperării cu Ucraina, Republica Moldova şi Georgia.
„Este importantă această conferinţă ministerială pentru că, în urma acordării statutului de candidat (la aderarea la UE - n.r.) pentru Moldova şi Ucraina, dar şi statutului special Georgiei, concret dorim să includem aceste trei ţări în acest format de cooperare pentru politicile de transport. Nu putem din prima să le acordăm un statut de membri sau de observatori, pentru că nu permite statutul respectiv, dar astăzi vom adopta împreună cu membrii acestei comunităţi o declaraţie care se referă la o cooperare extinsă cu Moldova, Ucraina şi Georgia, cu prezența online sau fizică a reprezentanților celor trei țări”, a afirmat reprezentanta României în Comisia Europeană.
Adina Vălean a venit și cu explicații referitoare la relevanța semnării unui asemenea document. „De ce este important acest format? Este important pentru că în cadrul lui discutăm hărţile şi proiecţiile viitoare de infrastructură pentru ţările din vecinătate, şi acum şi pentru Ucraina, Moldova şi Georgia. De ce e important să discutăm hărţile şi să facă parte din acest tratat? Pentru că le permite în viitor (respectivelor state - n.r.) să acceseze fonduri europene în baza priorităţilor stabilite prin aceste hărţi şi a formatelor de cooperare", a completat comisarul european pe Transporturi.
Comunitatea de Transport este o organizaţie internaţională în domeniul mobilităţii şi transportului, din care fac parte 33 de participanţi - toate ţările din UE şi cei şase parteneri regionali din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia).
Importanța coridoarelor solidarității
Vălean a vorbit și de coridoarele de solidaritate create de Uniunea Europeană pentru a facilita exporturile şi importurile ucrainene, care şi-au atins un maxim de capacitate, iar din acest motiv Comisia Europeană a anunţat recent o nouă mobilizare de fonduri pentru investiţii în proiecte la frontiera statelor din prima linie.
„Coridoarele solidarităţii sunt singura linie de supravieţuire a exporturilor şi importurilor ucrainene. Se vorbeşte mult despre transportul de grâne sau produse agricole, dar, dincolo de asta, Ucraina are o mulţime de alte produse de importat şi de exportat, de natură energetică, industrială. Ceea ce s-a reuşit prin intermediul acestor coridoare ale solidarităţii este transferul a 30 de milioane de tone de diverse produse de export şi import pentru Ucraina. În ceea ce priveşte produsele agricole, cam 60% din exporturile Ucrainei s-au desfăşurat prin aceste coridoare ale solidarităţii, restul prin acordul de tranzit în Marea Neagră realizat de Naţiunile Unite cu ajutorul Turciei şi Rusiei”, a afirmat comisarul european.
Potrivit acesteia, Comisia Europeană a anunţat identificarea a 250 de milioane de euro sub formă de granturi „care ar putea fi acordate foarte repede, pentru modernizarea punctelor de frontieră, pentru echipamente de transfer al grânelor pe calea ferată, pentru navigaţie (pe timp) de noapte pe braţul Sulina şi altele”.