Unui secretar de stat i s-a făcut rău în timpul şedinţei de Guvern. Vasilcoiu: „Am puţine ameţeli, frisoane, respir ca peştele, dar nu mor” / Ce are demnitarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Vasilcoiu FOTO: Facebook Cristian Vasilcoiu
Cristian Vasilcoiu FOTO: Facebook Cristian Vasilcoiu

Secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Cristian Vasilcoiu, a fost transportat la Institutul „Matei Balş”, după ce i s-a făcut rău în timpul şedinţei de Guvern.  Acesta a fost confirmat cu COVID-19.

Vasilcoiu a fost îngrijit de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, până în momentul în care a fost preluat de un echipaj de pe ambulanţa şi transportat la spital.

„Dragi prieteni şi colegi, Unii dintre voi ştiţi deja, alţii aflaţi acum: azi m-am “prelins” puţin în timpul şedinţei de Guvern, apoi am avut un episod de “brake dance” fără să vreau. Îi mulţumesc lui Alexandru Rafila pentru reacţia rapidă şi pentru că a avut grijă de mine, până a ajuns ambulanţa, care m-a dus la Matei Balş” , a precizat ulterior secretarul de stat pe Facebook. 

Vasilcoiu este vaccinat şi a mai fost infectat cu COVID-19 în trecut. Cu toate acestea, acesta resimte mai multe simptome, cum ar fi: dureri de cap, frisoane şi ameţeli.

„Da, medicii au depistat că am Covid şi le mulţumesc pentru mobilizare. Am putine ameţeli, frisoane, dureri de cap, respir ca peştele, dar nu mor. Da, am purtat mască, dar îmi cer scuze faţă de colegii din minister, Guvern şi partid şi le mulţumesc pentru mesaje şi susţinere. Am anunţat pe toată lumea cu care m-am întâlnit recent. Sunt vaccinat, am mai avut Covid, nu am trecut chiar uşor prin el, se pare că nici acum. Ne vedem luni, că nu scapă nimeni de mine aşa uşor!” , a continuat Vasilcoiu. 

Secretarul de stat a fost prezent la şedinţa de Guvern de miercuri, înlocuindu-l pe ministrul Muncii. Acesta a precizat că a purtat masca de protecţie în minister, Guvern şi chiar în sediul partidului. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite