Una spun, alta fac: avalanșă de concursuri la stat înainte de tăierea posturilor neocupate

0
Publicat:

Zeci de concursuri au fost declanșate de ministere și instituții locale, pentru ocuparea unor posturi vacante, la scurt timp după ce premierul și ministrul de Finanțe au anunțat că taie circa 200.000 de asemenea posturi.

Au anunțat tăierea posturilor neocupate, dar organizează concursuri pe bandă rulantă FOTO Inquam
Au anunțat tăierea posturilor neocupate, dar organizează concursuri pe bandă rulantă FOTO Inquam

Măsura desființării a peste 200.000 de posturi neocupate a fost anunțată cu surle și trâmbițe de premierul Marcel Ciolacu, șef al Guvernului care a ținut să sublinieze că e prima „reformă reală a sistemului bugetar“. „Numărul de posturi vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcții aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se anulează“, menționa prima formă a ordonanței de urgență, care a apărut în spațiul public, document la care reprezentanții Coaliției încă lucrează.

În schița de OUG sunt menționate și instituțiile cărora li se aplică, de la ministerele și celelalte autorități publice asimilate ministerelor unde conducătorii sunt asimilați funcției de demnitate publică, autoritățile de reglementare și institutele naționale de cercetare până la instituțiile publice locale. Pe lista de excepții, unde vor fi menținute minimum 30% din posturile vacante, sunt serviciile publice de apărare națională, ordine publică și securitate națională, structurile implicate în implementarea proiectelor cu finanțare externă sau unitățile sanitare de interes public.

Însă anunțurile oficialilor, precum și apariția schiței ordonanței de urgență au determinat unele instituții publice să grăbească lansarea de concursuri, pentru a putea să angajeze pe o parte din posturile vacante.

Concursuri, inclusiv la Finanțe

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, instituție condusă de PSD-istul Adrian Câciu (recent înscris în PSD Dolj), are lansate nu mai puțin de 12 concursuri, pentru 30 de funcții neocupate. E vorba de concursuri anunțate pe data de 4 august, adică la finalul săptămânii trecute, la doar două zile după apariția OUG-ului.

La fel, Ministerul Finanțelor, condus de liberalul Marcel Boloș, a dat drumul selecției a 17 noi oameni, prin mai multe concursuri, fiind vorba de experți și consilieri la diferite direcții. Paradoxul este că ministrul de Finanțe este și responsabilul principal de forma ordonanței de urgență a Guvernului.

Ministerul Cercetării și Digitalizării, la cârma căruia se află acum social-democratul Bogdan Ivan Gruia, a plusat și el cu organizarea unui concurs pentru șase funcții de execuție. Și la Ministerul Dezvoltării a fost lansat pe 4 august un concurs pentru șapte funcții de consilier la diferite departamente din cadrul instituției, de la Direcția Juridică la Direcția PNRR. Opt funcții au fost scoase la bătaie, luni, 7 august, de Ministerul Energiei.

Nici Ministerul Educației, la nivel de instituție centrală, nu a ratat ocazia să înceapă demersurile pentru a aduce trei noi oameni, la Serviciul Acte Normative, Direcția Control și Direcția Buget - Contabilitate.

Toate aceste concursuri au loc în condițiile în care, din primăvară, Guvernul a înghețat angajările la stat, fiind acceptată aducerea de nou personal doar pentru motive bine întemeiate. Așadar, tot acest demers are loc în plină perioadă de așa-zisă stopare a angajărilor la stat, care expiră la 31 decembrie 2023, dar pe care demnitarii par să o ignore, în goana după completarea schemei de personal.

Peste 1,28 milioane de bugetari

Surse din administrația centrală au explicat pentru „Adevărul“ că toată repezeala instituțională are loc deoarece pe viitor va fi foarte greu să schimbe din nou organigramele, pentru lărgirea schemei instituționale, în cazul în care apare un volum de muncă și mai mare, dar pentru care trebuie personal suplimentar. Prin urmare, cine nu-și asigură de acum necesarul de personal riscă să nu aibă destui oameni în 2023 și 2024.

În prezent, conform ultimelor date publicate de Ministerul Finanțelor, în instituțiile statului lucrează 1.283.709 de persoane, trendul fiind unul crescător, de la lună la lună.

La nivel local, peste 50 de concursuri într-o singură zi

Luni au fost încărcate pe site-ul Agenției Naționale pentru Funcționari Publici anunțurile pentru organizarea a 60 de concursuri în diferite instituții, opt fiind pentru consilieri la diferite primării din țară (Constanța, Reșița, Petrila sau Caransebeș). De asemenea, regăsim anunțuri de concursuri de la Direcții Județene de Agricultură, de Statistică, dar și de la entități din cadrul ANAF. În cazul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București sunt nu mai puțin de nouă sesiuni de concurs. Iar în cazul unora e vorba inclusiv de câte 10-12 funcții scoase la bătaie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite