Un consilier județean USR Iași și-a anunțat demisia din partid: Am pierdut speranța că partidul va putea fi reformat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un consilier județean al USR Iași și-a anunțat demisia din partid, motivând că a pierdut speranța că formațiunea politică va putea fi reformată pentru a reflecta societatea dorită de membrii partidului. 

Un membru al USR Iași a anunțat că părăsește formațiunea FOTO Arhivă Adevărul
Un membru al USR Iași a anunțat că părăsește formațiunea FOTO Arhivă Adevărul

Am intrat în politică, acum 4 ani, convins că dacă vrem să schimbăm ceva în această țară trebuie ca fiecare dintre noi să se implice. Am plecat la drum cu speranța că mai întâi vom construi un partid care să reflecte societatea pe care noi ne-o dorim. Deși am știut de la început că USR-ul este departe de a atinge acest deziderat în ultima perioadă mi-am pierdut și speranța că el va putea fi reformat. Simt în acest moment că nu mai pot să ies în stradă pentru a vorbi cu oamenii și să-i privesc senin în ochi. În acest context, vă anunț că mi-am dat demisia din calitatea de membru al USR”, a transmis Adrian Slabu într-o postare pe Facebook.  

De asemenea, consilierul județean Adrian Slabu a declarat, luni, pentru News.ro că lucrurile nu merg într-o direcţie bună în partid, declarând că este nemulțumit de ceea ce se petrece în USR Iaşi, unde mai multe tabere îşi dispută supremaţia în cadrul organizaţiei, potrivit publicației. 

„Nu prea văd soluţii pentru viitor. (...) Eu nu am dorit să fac jocurile nici unei grupări. Sunt membru în Biroul Judeţean, dar am rămas deoparte, fără a mă implica în scandaluri. Chiar am vorbit cu liderii şi le-am cerut să se aşeze la aceeaşi masă”, a mai precizat Adrian Slabu, potrivit sursei citate, susținând că se gândeşte să se înscrie în REPER, partid fondat de Dacian Cioloş, fostul președinte al USR. 

În urma demisiei din formațiunea politică, consilierul județean își va pierde și funcția politică, fiind reprezentant al partidului în consiliul judeţean, după ce a fost ales pe listele USR la alegerile din anul 2020.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite