„Umbra” lui Vâlcov şi Teodorovici, din nou la Finanţe. Cine e Mihai Diaconu, noul secretar de stat de la ministerul condus de Adrian Câciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Câciu, ministrul Finanţelor FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Adrian Câciu, ministrul Finanţelor FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul Ciucă l-a numit secretar de stat la Finanţe pe Mihai Diaconu, fost secretar general al instituţiei şi apropiat al miniştrilor Darius Vâlcov şi Eugen Teodorovici. Diaconu este unul dintre tehnocraţii PSD, anul trecut fiind şi consilier al lui Alexandru Nazare, fost ministru liberal al Finanţelor. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, Diaconu a fost trimis ca să observe cu atenţia activitatea lui Câciu la minister

Într-o importantă funcţie de conducere de la Ministerul Finanţelor, secretar de stat, revine Mihai Diaconu, secretar general adjunct şi secretar general al instituţiei timp de mai mulţi ani. Diaconu a fost adus la minister de Darius Vâlcov şi a fost unul din oamenii de încredere ai acestuia în 2014.

Ulterior, economistul a fost preluat de Eugen Teodorovici, devenind om de încredere al acestuia, în perioada 2018-2019. Îndepărtarea sa de la minister a avut loc la începutul lui 2020, când Florin Cîţu a reorganizat ministerul. Diaconu a fost dat afară, însă în urma unui proces a câştigat revenirea în instituţie. În februarie 2021, Alexandru Nazare, deşi ministru liberal, l-a luat consilier pe Diaconu, ceea ce a fost considerat de Florin Cîţu un afront. De altfel, Nazare a şi fost demis în iulie 2021.

Potrivit informaţiilor „Adevărul”, Mihai Diaconu a fost trimis să lucreze alături de Adrian Câciu, dar şi să supravegheze modul cum gestionează ministrul Finanţelor instituţia, în condiţiile în care este mai nou pe o asemenea funcţia. Diaconu este considerat unul dintre oamenii experimentaţi ai PSD din zona Finanţelor şi un bun cunoscător al instituţiilor şi funcţionarilor. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite