Ţuţuianu: Am solicitat informaţii de la SRI cu privire la proiectul „SII Analytics“. Încă nu am primit toate datele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat marţi, la Parlament, că a solicitat informaţii de la SRI, Ministerul Societăţii Informaţionale şi cel al Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene cu privire la proiectul „SII Analytics” dar, până la acest moment, nu a primit datele necesare pentru a formula un punct de vedere în acest sens.

Chestionat despre proiectul SII Analytics, Adrian Ţuţuianu a spus că a solicitat informaţii de la mai multe instituţii, dar deocamdată nu a primit toate datele necesare. „Am cerut informaţii de la SRI, de la ministerul Societăţii Informaţionale şi de la ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene. Nu avem încă primite toate datele necesare ca să putem formula un punct de vedere”, a răspuns preşedintele Comisiei de control al SRI. 

SRI a explicat, 12 august 2016, în ce constă sistemul „SII Analytics” care va opera, fără acces la internet, bazele de date deja existente însă cu modalităţi îmbunătăţite de grupare a informaţiilor. Proiectul este criticat de o parte a societăţii civile pentru că ar putea deveni o intruziune în viaţa privată a cetăţenilor.

SRI a explicat că Sistemul Informatic Integrat (SII) Analytics va spori considerabil viteza de căutare a informaţiei relevante în bazele de date deja existente. Practic, în loc să interogheze sisteme diferite, neuniformizate informatic şi procedural, instituţiile statului vor putea accesa informaţiile integrat, rapid şi eficient.

Acest sistem va ajuta la descoperirea de noi informaţii şi va face conexiuni între date, astfel că va scădea cu până la 90% timpul de acces la informaţii, mai explică oficiaţii Serviciului Român de Informaţii.

La datele care vor fi incluse în SII Analytics vor avea acces MAI, MP, MFP, DGAF şi SRI. Oficialii Serviciului Român de Informaţii nu au vrut să arate ce baze de date vor fi operate în acest sistem însă au dat asigurări că acesta nu va fi conectat la internet.

Oficialii SRI au dat ca exemplu cazul în care o persoană solicită să obţină un permis de port-armă. „O simplă interogare a sistemului SII ANALYTICS îi va spune beneficiarului dacă nu cumva persoana are antecedente penale. În prezent, acest lucru este posibil doar după ce sunt consultate mai multe baze de date de către mai mulţi angajaţi ai instituţiilor statului”, arată Serviciul Român de Informaţii.

Sistemul va fi administrat de Serviciul Român de Informaţii pe o infrastructură de reţea gestionată de Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS). 

SII Analytics va avea şi o facilitate de recunoaştere facială. „Pentru prevenirea unui atentat terorist, ofiţerii SRI pot introduce în sistem o fotografie de-a unei persoane suspecte despre care nu există nicio informaţie şi pot obţine într-un timp foarte scurt date de identificare, posibile relaţionări cu grupări teroriste şi alte informaţii vitale”, mai spun oficialii serviciului.

Patru organizaţii neguvernamentale au solicitat, într-o scrisoare deschisă trimisă mai multor instituţii naţionale şi europene, anularea proiectului cu fonduri europene câştigat de SRI prin care se achiziţionează software şi hardware de 25 de milioane de euro pentru că ar putea permite supravegherea generalizată a populaţiei.

Semnatarii scrisorii deschise spun că sistemul informatic este "un adevărat Big Brother" care, în lipsa unor măsură de garantare a drepturilor oamenilor sau de limitare a accesului, ar putea duce la abuz. Documentul a fost semnat de Organizaţiile APADOR-CH, ActiveWatch, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet şi Centrul de Resurse Juridice.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite