SURSE PNL, în discuţii cu partidul lui MRU, în vederea unei fuziuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surse politice liberale au declarat, pentru "Adevărul", că PNL se pregăteşte să fuzioneze cu Forţa Civică, formaţiunea condusă de fostul premier Mihai Răzvan-Ungureanu.

"Se doreşte asta şi se discută în partid, e inevitabilă o astfel de fuziune", au declarat surse politice din PNL.

La Congresul PNL de la sfârşitul săptămânii trecute, liberalii i-au invitat, de asemenea, pe liderii PDL Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Anca Boagiu, dar şi pe Mihai Răzvan-Ungureanu. Potrivit surselor citate, senatorul PNL Crin Antonescu s-a împotrivit, iniţial, unei colaborări cu Ungureanu, în timp ce actualul preşedinte al partidului, Klaus Iohannis, a optat pentru fuziune.

De altfel, în cadrul reuniunii PNL, MRU i s-a adresat lui Iohannis în limba germană şi i-a transmis prietenia sa.

 "Casa părintească pentru mine este PNL", a mai spus MRU, emoţionat.

Citeşte şi:

Antonescu: Băsescu a început răfuiala cu PNL, cu PDL. Asta  a fost, vreme de zece ani, povestea tristă a preşedintelui

Senatorul PNL Crin Antonescu a comentat, joi, declaraţia preşedintelui Traian Băsescu referitoare la colaborarea dintre liberali şi PDL, şi a afirmat că acesta „a  început răfuiala“ cu cele două formaţiuni.

Iohannis, despre revenirea lui Antonescu în cursa prezidenţială: Nu ne tragem preşul de sub picioare

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, la Realitatea TV, că între el şi Crin Antonescu este o competiţie amicală. "Nu ne tragem preşul de sub picioare", a mai spus liderul liberal

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite