Strategia națională de apărare, aproape finalizată. Nicușor Dan anunță două direcții majore: războiul hibrid și corupția

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat, în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a informat, luni, președintele Nicușor Dan. Șeful statului a adăugat că acesta va cuprinde ”două schimbări majore” pentru România.

Nicușor Dan a anunțat că documentul va cuprinde două noi direcții FOTO AFP
Nicușor Dan a anunțat că documentul va cuprinde două noi direcții FOTO AFP

Șeful statului a anunțat că acest document foarte important pentru România va fi adoptat până în 26 noiembrie, când se împlinesc cele șase luni de la învestirea sa ca președinte al României.

”Consilierul pentru securitate națională, domnul Diaconescu, a făcut o corespondență cu toate instituțiile care au atribuții pe securitatea națională. S-au strâns două dosare de corespondență și din toate opiniile, care bineînțeles că unele dintre ele se suprapuneau, a elaborat un document prealabil pentru moment, la care ne mai uităm încă o dată cu toții, după care el va fi trecut prin CSAT și după aceea trimis Parlamentului. Deci, termenul 26 noiembrie, când sunt cele șase luni de la învestirea mea ca președinte, va fi respectat.”, a declarat Nicușor Dan pentru Știrile ProTV.

Strategie cu două direcții

El a subliniat faptul că această strategie națională de apărare a țării va cuprinde două noi direcții de acțiune importante. Prima se referă la războiul hibrid desfășurat de Federația Rusă, respectiv atacurile cibernetice, procedurile de dezinformare și influența rușilor în rețelele sociale, în timp ce a doua vizează corupția din România. Șeful statului spune că este nevoie de ”atacarea frontală a fenomenului corupției”, iar SRI va trebui să se ”preocupe” de acest fenomen.

”Sunt două schimbări majore. Unu, că trebuie să ne uităm cu mult mai multă atenție la ceea ce se numește război hibrid, adică atacuri cibernetice, proceduri de dezinformare sistematică, influența în spațiul rețelelor sociale, al Federației Ruse, ca să spunem exact cu cuvintele astea. Deci asta este o parte. Și a 2-a pe care mi-o doresc foarte mult și la care multe din instituții au trimis observații, atacarea frontală a fenomenului corupției. Cu toate precauțiile, pentru că am avut o lungă discuție în societate despre interferența Serviciului Român de Informații în procesul de ... să-i spunem activitatea Parchetului. Toate discuția pe care am avut-o în spațiul public. Vrem să, pe de o parte, vrem ca fenomenul corupției să fie o preocupare a Serviciului Român de Informații. Pe de altă parte, vrem ca mecanismele în care Serviciul Român de Informații se preocupă de acest fenomen să fie absolut constituționale și de demarcația între Servicii de Informații și Parchet să fie foarte bine făcut”, a adăugat Nicușor Dan.

Rolul SRI

În timp ce Strategia Națională de Apărare 2015–2019 trata corupția ca pe un element central, în documentul trimis Parlamentului în 2020 de președintele Klaus Iohannis tema a fost retrogradată și menționată doar vag, la categoria „Riscuri”. În contrast, Nicușor Dan propune acum nu doar introducerea unui capitol distinct dedicat corupției, ci și implicarea SRI în combaterea ei, în limitele prevederilor legale deja existente.

”Mecanismele trebuie definite foarte bine, juridic vreau să spun. În esență, rolul Serviciului de Informații este să producă informații cât mai consistente, astfel încât din momentul în care o informație este transmisă către Parchet, Serviciul de Informații să nu mai aibă de-a face cu respectiva chestiune și Parchetul să înceapă să cerceteze presupusa infracțiune de corupție”, a spus Nicușor Dan.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că SRI va reîncepe să transmită informații, interceptări și alte lucruri care ar putea fi luate drept probe, președintele a răspuns: ”În ceea ce privește interceptările, legislația este foarte clară. Ele se pot face de către SRI, doar pe un mandat de siguranță națională pe care îl emit judecătorii de la Înalta Curte, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru interceptări, care sunt necesare într-o cercetare penală, ele trebuie de asemenea dispuse de judecător și să fie în sarcina Parchetului. Deci avem separarea foarte clară, ca să nu existe niciun fel de dubii.”

”SRI-ul este o instituție care are foarte multe competențe în zona de informații, competențe practice, nu atribuții, că atribuții știm că are. Sunt oameni care cunosc foarte bine mediul social, politic, economic și care pot să ... prin natura meseriei lor, pot să cunoască, să acceadă la zone de corupție, pe care să le transfere Parchetului.”

Structură de coordonare care va viza războiul

În ceea ce privește războiul hibrid, șeful statului vrea ca toate instituțiile care au deja atribuții pentru a combate dezinformarea din spațiul public să se coordoneze mai bine și să acționeze mult mai rapid decât au făcut-o până acum, sub o nouă conducere, la nivelul CSAT.

”Strategia va prevedea un răspuns generic la chestiunea asta, urmând ca mai departe, la nivelul CSAT-ului, să se facă structurile operaționale, adică echipele care să lucreze împreună și cine să le coordoneze.”

Întrebat dacă România va menționa în această strategie prezența Rusiei în spațiul războiului hibrid, el a spus: ”Da. Și eu am făcut asta, de câteva săptămâni am spus asta, cum am comunicat public, a existat acel raport al procurorului general care a descâlcit o parte din ce s-a întâmplat la alegerile din noiembrie anul trecut și în care, cu subiect și predicat, am afirmat - și Parchetul General și eu - că a fost o influență rusă.”

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite