Simion, acuzat de „trădare a intereselor naționale”. O petiție online cere investigarea liderului AUR, după evenimentul tăierii torutului în forma Groenlandei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O petiție cere investigarea liderului AUR, George Simion, și a membrilor săi după gestul de tăiere a tortului în forma Groenlandei în SUA, considerat o încălcare a intereselor naționale.

Liderul AUR a tăiat tortul la un eveniment în SUA FOTO Captură video X
Liderul AUR a tăiat tortul la un eveniment în SUA FOTO Captură video X

„În data de 21.01.2026, George Simion și o delegație formată din 47 de membri AUR, demnitari și reprezentanți ai statului român, aflați în SUA, s-a prezentat la Trump Kennedy Art Center, unde au efectuat un gest simbolic, cu semnificații profund politice, de tăiere a unui tort în forma Groenlandei, pe care era aplicat steagul SUA”, se arată în petiția online.

Potrivit textului, „acest gest vine în contradicție cu declarațiile liderilor din întreaga lume, care apără suveranitatea și dreptul la autodeterminare al statului Groenlanda, țară care face parte din UE și NATO, prin apartenența sa legală la regatul Danemarcei, amenințat cu anexarea de către actuala conducere a SUA”.

Autorii petiției notează faptul că „aceste gesturi ale partidului AUR și ale liderului George Simion se petrec într-o situație geopolitică fără precedent, în care toate partidele europene și liderii țărilor din întreaga lume, inclusiv România, se declară împotriva anexării forțate a Groenlandei de către Trump, liderul SUA”, amintind că „în Groenlanda, procentul celor care se opun acestei anexări este de 90%, iar în SUA, procentul americanilor care se declară împotriva acțiunii președintelui american e 86%.”

„Cerem instituțiilor statului să investigheze aceste acte de trădare a intereselor naționale care survin în urma acțiunilor publice ale partidului AUR și ale liderului George Simion. Cerem Parlamentului României să efectueze în Comisia Juridică a Camerei Deputaților analiza juridică și implicațiile politice internaționale ale acestui gest de încălcare a convențiilor și tratatelor din care România face parte, de către demnitari care acționează împotriva interesului țării lor, defăimând instituțiile statului român și poporul pe care îl reprezintă, pentru acțiuni de proprie imagine și foloase proprii”, se arată în petiție.

Cererea vine după ce liderul partidului AUR, George Simion, a fost surprins în timp ce taie un tort în forma Groenlandei cu steagul SUA deasupra, împreună cu câțiva congresmeni republicani.

Imaginile au fost filmate la un eveniment organizat în onoarea aniversării unui an de la al doilea mandat prezidențial al lui Donald Trump (și a cinci ani în total), la care au participat republicanii susținători ai actualului președinte american, conduși de Anna Paulina Luna, membru al Congresului SUA, reprezentanta Floridei.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite