Semnale dezarticulate de la "fosti" | adevarul.ro

Semnale dezarticulate de la "fosti"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Recentele iesiri la rampa - bilantul PNTCD al "anului ratat 2001", bilantul fostului presedinte Emil Constantinescu - par a zice ca falangele fostei puteri se misca. Mare bucurie pentru nostalgici sa

Recentele iesiri la rampa - bilantul PNTCD al "anului ratat 2001", bilantul fostului presedinte Emil Constantinescu - par a zice ca falangele fostei puteri se misca. Mare bucurie pentru nostalgici sa vezi ca un organism "zidit in tacere", cum spunea Ana Blandiana ca ar fi PNTCD, mai incearca sa faca semne cu manutele. Te-ai astepta ca din aceasta zona, de interminabile suferinte, dupa atata reculegere, sa se nasca ceva, viu si coerent. Chinuit de procese anul trecut, in 2002 PNTCD critica guvernarea Nastase, intr-un bilant seminarizat. Pe de alta parte, Victor Ciorbea se intalneste cu Adrian Nastase si promite ajutorul PNTCD pentru integrarea in NATO, prin vorbe bune in Internationala Crestin Democrata. Era nevoie de aceasta intrevedere pentru a promite ceea ce oricum era subinteles? Era nevoie de ministrul Dancu la bilantul critic? Desigur. Numai el putea sa ii invete pe taranisti ca trebuie sa isi recapaciteze electoratul. Altfel, ce crede ministrul despre observatiile PNTCD? "Locuri comune". In afara de subtilitatile cu PSD, PNTCD, care altadata trasa repere, azi se pliaza modei. De unde in timpul guvernarii era republican, acum este monarhist. Intrebarea este ce reprezinta astazi PNTCD, ca sa aiba semnificatie semnalele sale? Nici o umbra de intentie de alianta. Relatiile cu fostii parteneri sunt inghetate. Mai mult, relatia cu fostul presedinte Emil Constantinescu este critica. El este nemultumit de ei, suparat ca nu a fost sustinut. PNTCD, unul, ca bezmetic, sustine teze la moda - republica parlamentara - in contradictie cu Emil Constantinescu si fara suport real. Fostul presedinte a iesit la bataie, de asemenea, in termeni echivoci. El nu-si precizeaza exact statutul. Pur si simplu, analiza sa critica nu are credibilitate, cata vreme este facuta din pozitia de "fost". La ASPEC, toata lumea surade cand vine intrebarea precisa daca Emil Constantinescu intra sau nu in politica. Dar nu e amuzant deloc. Si nu mai este reala lupta politica din transeele civice. E ca si cum ti-ai asuma opinii, fara responsabilitati. Mai amuzant este ca Emil Constantinescu are duiosii fata de Ion Iliescu. Dupa un an si cateva luni de la pierderea mandatului, Ion Iliescu rabufnea. Astazi, Emil Constantinescu declara ca il consulta pe Ion Iliescu si ca s-a sfatuit cu el la instalarea lui Radu Vasile. De notat ca Emil Constantinescu a sustinut teza republicii prezidentiale, ca si Iliescu. Un alt semnal al vietii dezarticulate din organismul fostilor oameni de la Putere. Theodor Stolojan - candidatul PNL la presedintie si totodata unul din motivele lepadarii PNL de fostul presedinte - declara la Cluj ca nu va mai candida la presedintie pentru ca "nu poate minti cu ochii deschisi" (?) si ca revenirea lui Emil Constantinescu este de rau augur.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite