Securiştii care recrutau copii, cercetaţi de Parchetul Militar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a descoperit că Securitatea racola copii în vârstă de 9 ani * Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi-a anunţat sprijinul total pentru condamnarea crimelor comunismului şi pentru promovarea unei legi a lustraţiei

Comunismului a descoperit 14 cazuri în care copiii au fost racolaţi de Securitate, a anunţat ieri Stejărel Olaru, director IICCR şi consilier guvernamental.
Cel mai mic dintre cei 14 copii avea doar 9 ani. Cazul a fost sesizat Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind preluat de magistratul Dan Voinea. O cifră neoficială privind numărul ofiţerilor care au racolat copii este de 170, la nivel naţional. Anunţul acestui demers a fost făcut ieri, la sediul IICCR, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat premierul Călin Popescu Tăriceanu, istoricul Marius Oprea, Doina Cornea, Andrei Pleşu şi alte personalităţi.
Copiii, recrutaţi ca să-şi toarne părinţii şi profesorii
Potrivit sesizării către Parchet, "conform datelor cuprinse în Registrul pentru Evidenţa Reţelei Informative, în perioada 31.03-10.12.1989, mai mulţi ofiţeri din cadrul serviciilor de Securitate active teritorial în judeţul Sibiu au racolat minori, cu vârste cuprinse între 9-18 ani, pentru a-i exploata ca informatori". Din investigaţiile IICCR rezultă că minorii au fost recrutaţi în dosarul-problemă "Artă - Cultură - Învăţământ" din judeţul Sibiu. O parte din copii au fost obligaţi să semneze angajamente de sprijin la Securitate, pentru "prevenirea, descoperirea şi lichidarea infracţiunilor îndreptate împotriva securităţii statului". Fiecărui copil i s-a întocmit o "fişă de colaborator în rândul elevilor". De ce copii? Stejărel Olaru şi Marius Oprea sunt de părere că, spre sfârşitul anilor '80 şi mai ales în 1989, nimeni nu mai credea în doctrina comunistă şi în regimul Ceauşescu - în consecinţă, Securitatea începuse un program de racolare a unor minori, care să-şi "toarne" atât părinţii şi rudele, cât şi profesorii cu opinii contrare conducerii de partid şi de stat.
Faptele penale ale ofiţerilor nu pot fi prescrise
Din punct de vedere juridic, faptele penale ale ofiţerilor de Securitate care au racolat copii se înscriu în categoria infracţiunilor contra păcii şi omenirii prin gravitate şi amploare, iar numărul copiilor implicaţi este estimat în jurul a câteva mii de cazuri. Infracţiunile nu sunt prescriptibile, pentru că regimul comunist, prin natura organizării şi gestiunii mecanismelor judiciare, nu putea permite deschiderea unei anchete penale asupra Securităţii. Specialiştii IICCR sunt de părere că, prin folosirea şi manipularea unor minori, lipsiţi de discernământ, au fost încălcate grav următoarele angajamente juridice internaţionale ale României: Convenţia de la New York privind drepturile civile, Convenţia ONU privind drepturile copilului, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Convenţia OIM.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite