ROMANIA PREELECTORALA | adevarul.ro

ROMANIA PREELECTORALA

Publicat:
Ultima actualizare:
0

La Constanta: aceiasi actori, alte piese Judetul Constanta a fost proclamat, dupa alegerile din 2000, teritoriu liber de PDSR. Cel care a desenat harta politico-administrativa a judetului a fost

La Constanta: aceiasi actori, alte piese
Judetul Constanta a fost proclamat, dupa alegerile din 2000, teritoriu liber de PDSR. Cel care a desenat harta politico-administrativa a judetului a fost Stelian Dutu, presedinte al Consiliului Judetean din anul 1996 pana in prezent. Din 65 de primarii, circa 25 au fost cucerite de echipa sa. Dar periplul prin partide l-a costat pe Dutu. Fiecare plecare dintr-un partid (PD, PNL, PUR) a insemnat mai putini coechipieri. Asa s-a petrecut si cu primarul de Navodari, Ion Dobre, a carui optiune pentru PNL a fost strans legata de cumpararea Petromidiei de catre liberalul Dinu Patriciu. Scaunul lui a fost vizat intr-o vreme de echipa Mazare, care voia postul pentru unul dintre fratii primarului de Constanta, Alexandru. Acum, mandatul de primar al lui Dobre este amenintat de candidatura viceprimarului PSD Nicolae Matei, prosper om de afaceri si un pericol pentru angajatele din primarie. Matei a avut ambitia s-o aduca navodarenilor pe insasi Nicoleta Luciu, in carne si oase, care i-a cantat la lansare. Lupta dintre primar si viceprimar este notorie. Dosarele cu terenurile concesionate pe trei lei unor mahari reprezinta piesa acuzatoare de baza. Primaria Navodari este impartita in functionari simpatizanti ai PSD si functionari simpatizanti ai PNL. Al treilea candidat la primarie, Mircea Suciu (PRM), va avea un rol hotarator in cazul unui al doilea tur. Electoratul sau va inclina balanta in favoaarea castigatorului. Alt fugar din trupa lui Stelian Dutu este primarul de Medgidia, Mircea Pintilie. El s-a pierdut de liberali, dar, de la instalarea lui Mazare, a fost rasplatit cu un post de vicepresedinte si membru in Delegatia Permanenta PSD Constanta. La Primaria Medgidiei aspira si fostul ministru Dumitru Moinescu, pedist convins, hotarat sa-l dea jos pe Pintilie. Pentru functie se mai lupta mamosul Medgidiei, doctorul Mircea Talasman (PNL), fost director al spitalului. Si primarul de Eforie, Mihail Cosma, s-a desprins de Dutu. El s-a oprit la PUR, dar nu a ramas acolo. In 2003, Cosma s-a inscris in PSD. A stat cateva luni, caci venirea lui Mazare l-a indepartat din carti. Suparat, Cosma face acum o tabla la Partidul Pensionarilor. Evolutia sa a dat emotii celui care tintea nominalizarea PSD la Primaria Eforie, Ion Obidiu Brailoiu. Director al Inspectoratului Teritorial de Stat in Constructii, Brailoiu a obtinut la alegerile din 2000 locul 3 in cursa pentru primarie. Atunci el a candidat din partea ApR, dar acum are in spate forta motrice PSD. La Mangalia, imbatabilul Zamfir Iorgus a dat populatiei circ cat cuprinde. El a "naturalizat-o" pe Mihaela Radulescu la malul marii si a bagat vechiul Callatis in circuitul de divertisment TV. Electoratul pare sa nu tina cont de saltul primarului Iorgus de la PNTCD la PSD. Contracandidat ii este Ion Minca (PRM), carciumar de meserie, care a fost in 2000 senator pentru cateva ore. La Cernavoda candideaza fostul subprefect al Constantei, Nicolae Butoi, aruncat din Prefectura de valul Mazare. Nici actualul primar al orasului nu se lasa mai prejos. Profesorul de matematica Gheorghe Hansa, liberal, lucreaza la aplicarea teoriei performantelor obtinute la olimpiadele nationale, in practica administratiei locale. In Harsova, primarul Ionel Chirita (PNL) vrea sa conduca in continuare o zona defavorizata, in care infloreste contrabanda cu peste si icre negre. Eternul contracandidat este Sorin Bulancea (PSD), directorul Directiei Agricole. Cel mai aprig candidat la Primaria Techirghiol este primarul liberal Petre Nicolae. Zis "Piedone", Nicolae se recomanda ca primar din '89. Concurenta pare inexistenta, cu toate ca orasul arata jalnic.
15 candidati la Primaria Municipiului Ramnicu Valcea
Nu mai putin de 15 formatiuni politice si-au desemnat, pana acum, candidatii pentru fotoliul de primar al municipiului Rm. Valcea. Partidul de guvernamant l-a scos la lupta pe actualul primar, Traian Sabau. El va avea contracandidati redutabili: fostul primar taranist din perioada 1996-2000, Sorin Zamfirescu, acum reprezentand PNL, si pe actualul viceprimar PD, Mircea Gutau. In cursa electorala au mai intrat deputatul Ilie Neacsu (presedintele executiv al Partidului Socialist Unit), colonelul Nicolae Dinu si Marian Popescu, de la PRM. Sansele cele mai mari le au candidatii PSD, PD si PNL, dar nu sunt excluse nici surprizele. In municipiul Dragasani, lucrurile par mai simple. Dupa toate probabilitatile, disputa finala va avea loc intre actualul primar, Gheorghe Iordache (PNL), si profesorul Dan Binisor (PSD). Partidul de guvernamant vrea sa-si recucereasca pozitia in orasul viilor, dar primarul liberal va fi greu de invins. La Horezu, se prevede o finala intre candidatii PNL (Nita) si PSD (Nitu), Maria Ciocan, iar la Calimanesti, primarul PD, Gheorghe Dulcea, se confrunta cu candidatul PSD, Ilie Amuzan.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite