Relu Fenechiu vrea să refacă organigrama Ministerului Transporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, deputatul PNL Relu Fenechiu, s-a arătat nemulţumit de competenţele profesionale ale angajaţilor ministerului, anunţând, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că posturile de conducere din cadrul ministerului vor fi scoase la concurs.

Fenechiu a declarat că a găsit în instituţie oameni care ,,nu ştiu pe ce lume se află” şi că va prezenta şi o nouă organigramă a ministerului.

,,22 decembrie a fost prima zi în care am intrat în minister. Au fost patru zile în care am muncit. Am avut bucuria de a descoperi oameni foarte competenţi, dar am avut şi dezamăgirea de a găsi oameni cărora n-o să le spun numele acum, de sărbători, dar care nu înţeleg ce caută acolo. În minister este o organigramă stufoasă, cu mulţi oameni pe care dacă îi întrebi ce fac nu-ţi pot spune", a afirmat Relu Fenechiu.

Ministrul a constatat o mare deficienţă în ceea ce priveşte resursa umană, în special în domenii precum cel al controlului şi al fondurilor europene.

,,Nu poţi face performanţă cu oameni slabi. Toţi aceştia vor fi daţi afară. După ce voi veni cu noua organigramă,  voi organiza concursuri pentru toate poziţiile de conducere. Ştiu ce înseamnă un om performant şi un om slab. Când ceri unor oameni de la un departament nişte situaţii care fac parte din activitatea lor şi nu sunt în măsură să le prezinte, este clar că nu ştiu pe ce lume se află”, a declarat ministrul Transporturilor, conform Mediafax.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite