Rareş Bogdan: Burduja este spre 20% în sondaje, în creştere, în timp ce Nicuşor Dan este în scădere

0
0
Publicat:

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a afirmat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este cotat în sondaje cu un procent spre 20%, fiind în creștere față de Nicuşor Dan, primarul actual al Capitalei, care ar fi în scădere.

FOTO Colaj Mediafax / Inquam
FOTO Colaj Mediafax / Inquam

„Este spre 20%, undeva la 18% astăzi, dar este în creştere, în timp ce Nicuşor Dan, gândiţi-vă că la un moment dat avea 41%, 42%, apoi 39%, 38% iar astăzi, niciun sondaj de opinie, nici măcar propriile sondaje, nu îl mai arată mai mult de 31%. La noi, ne-a apărut cu 29% şi 30%”, a declarat Rareş Bogdan la B1 TV, întrebat cum se poziționează în sondaje candidatul PNL pentru primăria Capitalei. 

Liderul liberal s-a mai declarat deranjat de refuzul primarului general de a participa la o dezbatere cu candidatul PNL, susținând că astfel bucureștenii ar putea vedea proiectele fiecăruia dintre principalii candidaţi.

„Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea. Noi le-am invitat, împreună cu Sebastian, să facem o dezbatere extrem de serioasă despre problemele Bucureştiului. (...) Din păcate, Nicuşor Dan fuge de această dezbatere, refuză să dea seamă în faţa cetăţenilor, refuză să vină cu argumente, ceea ce mă şochează. De obicei, primarii în funcţie sunt cei care au toate argumentele la ei”, a mai precizat Rareş Bogdan.

Nicușor Dan refuză o dezbatere cu candidatul PNL 

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat într-un interviu la Digi24 că nu dorește o dezbatere cu candidatul PNL, Sebastian Burduja, pentru că vrea o alianță cu PNL în Consiliul General, în cazul în care va câștiga un nou mandat.

Cei doi candidați au fost prezenți și în același platou de televiziune, unde liberalul a afirmat că a fost ignorat de actualul primar atunci când i-a adresat întrebări. Sebastian Burduja a susținut că în spatele acestei reacții a primarului Capitalei ar sta „lipsa de argumente” și că actualul edil nu poate să ceară susținerea ulterioară a liberalilor în Consiliul General.

 A refuzat în mod repetat dialogul, prefăcându-se că nu aude și cerând întrebări doar de la moderator. Pentru că nu are argumente sau soluţii, doar pretexte”,a scris, luni, candidatul PNL Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook.    

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite