Publicarea dreptului la replica - justificata doar de difuzarea unor informatii false | adevarul.ro

Publicarea dreptului la replica - justificata doar de difuzarea unor informatii false

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Senatorii din Comisia pentru cultura au inceput, ieri, sa dezbata proiectul ministrului Apararii, Ioan Mircea Pascu, care obliga presa sa publice dreptul la replica. Prezent la dezbateri, "Puiu" Pascu

Senatorii din Comisia pentru cultura au inceput, ieri, sa dezbata proiectul ministrului Apararii, Ioan Mircea Pascu, care obliga presa sa publice dreptul la replica. Prezent la dezbateri, "Puiu" Pascu si-a justificat controversatul demers legislativ prin frustrarile resimtite de-a lungul carierei sale politice, atunci cand ziarele nu i-au publicat comentariile. "Consider ca dreptul la replica este un drept cetatenesc fundamental si ca, prin adoptarea acestui proiect de lege, Romania va fi o tara mai democratica", a spus seful Apararii. El i-a asigurat pe senatori ca n-are de gand sa-si retraga legea si, referindu-se la presa, a folosit exprimari cazone: "Presa vrea libertate totala in alegerea tintelor si in exercitarea jocului impotriva lor... Vreau sa vad si eu cine trage in acest proiect de lege, fiindca este un spectacol fascinant". Prins cu treburile serioase ale sigurantei nationale, Pascu i-a lasat pe senatori sa dezbata in voie, pe articole. Si parlamentarii Puterii, si ai Opozitiei s-au pronuntat in sensul adoptarii legii, insa cu nuante. Astfel, daca peremistul Mihai Ungheanu a tunat si fulgerat impotriva presei "iresponsabile" care distruge "marile personalitati ale tarii", liberalul Radu F. Alexandru a fost ceva mai moderat in aprecieri. Dupa discutii greoaie, senatorii au mai imblanzit Legea dreptului la replica. In varianta lor, persoanele care se considera lezate de o informatie publicata in ziar au dreptul sa ceara publicarea unei replici doar daca informatia respectiva se dovedeste a fi neadevarata. Desi proiectul are doar 14 articole, dezbaterile vor continua saptamana viitoare, senatorii urmand a decide daca dreptul la replica se va publica exact in locul din pagina unde a aparut articolul deranjant. Legea dreptului la replica a fost deja adoptata de Camera Deputatilor. In varianta acesteia, persoana care se simtea lezata de un articol de presa se putea adresa instantei si, daca judecatorii constatau ca prin nepublicarea dreptului la replica au fost aduse prejudicii solicitantului, ziarul putea fi amendat cu o suma de pana la 100.000.000 de lei.

Top articole

Partenerii noștri