PSD pune tunurile pe Nelu Tătaru: Aţi intrat într-un joc politic murdar. L-aţi făcut pe Streinu Cercel să plătească pentru declaraţiile dumneavoastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Nelu Tătatu. FOTO Mediafax
Ministrul Nelu Tătatu. FOTO Mediafax

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, va fi audiat luni, în Camera Deputaţilor, la ora Guvernului. Motivul chemării lui Tătaru în Parlament este explicarea măsurilor luate de Cabnetul Orban pentru a combate coronavirusul.

UPDATE Nicolae Bănicioiu, deputatul Pro România: M-aş fi aşteptat la mai multe explicaţii de la domnul Tătaru. Am câteva lămurii. În primul rând, vorbim de testare. Sunt mai mulţi colegi care vorbesc de capacitatea de testare care e prea mică. Ni s-a spus că la începutul crizei era un singur laborator. Cred că datoria noastră era de a mări numărul. Spitalele judeţene au fost în ghidajul MS. Poate ne explicaţi de ce sunt diferenţe de testare de la un judeţ la altul. Noi trebuie să ne comparăm cu vecinii noştri. Dacă ne uităm aici, suntem pe primul loc la toate capitolele.

UPDATE Liderul deputaţilor USR, Tudor Pop, a cerut permiterea accesului la medicină generală. De asemenea, a vorbit despre problemele privind accesul la medicamente.

UPDATE Florin Roman, liderul deputaţilor PNL: PNL susţine activitatea lui Nelu Tătaru. Nu vă susţinem doar noi, ci şi 70% dintre români, care spun că măsurile adoptate de Ministerul Sănătăţii, că aţi făcut ceea ce trebuie. Ştiu domnule ministru că v-ar fi prins bine cele opt spitale regionale promise de Liviu Dragnea şi PSD. V-ar fi prins bine şi Spitalul Republican promis de PSD.

Am văzut ce au făcut ultimii miniştri ai PSD. Unul dintre ei e trimis în judecată pentru luare de mită. Altul s-a ascuns în Parlament de cei care se ocupă de incompatibilităţi. Am auzit că Guvernul PNL dă tunuri. Dacă aveţi date, mergeţi la Parchet. Altfel, sunteţi complici. 

Am auzit că nu se fac testări. Nu se fac testări în judeţele conduse de dvs administrativ. 

UPDATE Daniel Suciu, deputat PSD: Calitatea de ministru nu doar că a eclipsat calitatea de medic, dar puţin şi-a şi bătut joc de ea. A fost evident că aţi intrat într-un joc politic murdar. L-aţi făcut pe Streinu Cercel să plătească pentru propriile declaraţii. El a fost demis din cauza declaraţiilor dumneavoastră. Nu a fost suficient incidentul cu persoanele în vârstă, că şeful dvs a spus că redeschideţi şcolile după 15 mai. Repede a ieşit Iohannis şi a dat exemplul şcolilor din Franţa. 

Cum puteţi să vă schimbaţi deciziile de la o zi la alta. Toate statele au început relaxarea după îmbunătăţirea condiţiilor. 

Arafat ne spune că data de 15 nu e sigură, că sunt multe riscuri. Pe cine să credem? Să vă arăt cum arată graficul îmbolnăvirilor în statele care au decis relaxarea. Se vede bine curba descendentă în Italia şi SPania. Nu suntem pe o curbă descendentă. Nu aţi măsurile necesare ca pandemia să fie oprită. Nu ştiţi nici azi câţi români au fost testaţi.

În realitate avem o singură certitudine. Nu ştim nici dacă e mai bine, nici dacă e mai rău. Românii, din 15 mai pot circula liber, pentru că aţi întârziat cu proiectul de lege. Testaţi! Suntem ţara cu cei mai puţini oameni testaţi. Guvernul a alocat 17 milioane de lei pentru spitale. Baronii de care vorbiţi au alocat mult mai mult. 

UPDATE Nelu Tătaru, în Parlament: Am început cu un singur laborator de testare, am ajuns la 75. Am intrat în război cu mâinile goale. Până acum 15.588 de cazuri cu cornavirus. Cifrele ne plasează la o rată de 74 de cazuri la suta de mii de locuitori. Suntem într-o fază a cazurilor în platou. 

Minsiterul Sănătăţii a fost preocupat de combaterea Sars-Cov-2 timpuriu. Statele au acţionat empiric, existând între state strategii contradictorii. Ministerul Sănătăţii s-a organizat rapid şi a acţionat cu cei mai buni specialişti. 

Au fost constituite noi structuri şi cadre de reglementare. S-a instituit un sistem rapid de identificare a coronaviruslui. Au fost pregătite spaţii pentru carantină în fiecare judeţ. S-a ajuns la 225 de spitale care pot da îngrijiri în spitale. 

Guvernul a asigurat finanţarea luptei împotriva Covid-19. A fost elaborată o nouă acţiune pentru monitorizarea tratamentelor şi îngrijirea pacienţilor critici.

***

Conducerea Camerei Deputaţilor a stabilit că ministrul Nelu Tătaru se va prezenta în Parlament de la ora 16.00. Tătaru va fi primul ministru care merge în Parlament pentru explicaţii de la izbucnirea pandemiei de coronavirus. 

Tot în Camera Deputaţilor, după audierea lui Tătaru, aleşii vor dezbate o moţiune simplă împotrivă ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, unul dintre demnitarii cei mai atacaţi de deputaţii şi senatorii PSD. 

Nu în ultimul rând, în Senat are loc audierea a alţi doi miniştri. Bogdan Aurescu de la Externe şi Violeta Alexandru de la Muncă vor merge la audierile de la Comisiile reunite de externe şi de muncă din Senat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite