Proiect de lege pentru actualizarea listelor electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Mircea Duşa, a cerut autorităţilor locale actualizarea listelor electorale, anunţând că MAI, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă, lucrează în prezent la un proiect de lege privind reglementarea listelor cu alegători, care se va aplica scrutinelor viitoare.

Marţi, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a susţinut prima videoconferinţă cu prefecţii şi responsabilii administraţiei publice locale.

Alături de el, au mai participat secretarul de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică (DOSP), chestor principal Ioan Căbulea, secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Constantin Cătălin Chiper, secretarul de stat pentru Comunităţile Locale, Mihai Viorel Fifor, precum şi reprezentanţi ai structurilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Temele pe ordinea de zi au fost pregătirea alegerilor parlamentare, începerea anului şcolar şi pregătirea pentru iarnă, precizează MAI.

Principala sarcină transmisă reprezentanţilor autorităţilor locale a fost aceea de a realiza din timp actualizarea listelor electorale. În acest sens, ministrul Mircea Duşa a accentuat faptul că orice persoană trebuie să respecte legea, iar cel ce va greşi va suporta consecinţele legale.

În ceea ce priveşte începutul anului şcolar, conducerea MAI a solicitat autorităţilor locale o maximă prudenţă pe linia asigurării ordinii publice în preajma unităţilor de învăţământ dar şi o informare preventivă în rândul părinţilor.

Ministrul Duşa a cerut Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) desfăşurarea de controale privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi verificarea planurilor existente în unităţile de învăţământ.

La finalul întâlnirii, ministrul Mircea Duşa a atenţionat autorităţile locale să aloce din bugetele proprii sume aferente pentru sistemul de încălzire, în condiţiile în care până la sfârşitul anului, este asigurat necesarul de combustibil.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite