PRM cere mai mult timp la radio pentru întrebări
Senatorul PRM Gheorghe Funar a trimis către Biroul Permanent al Senatului o scrisoare prin care se plânge în legătură cu faptul că în şedinţa de plen de luni s-a redus la jumătate transmisia
Senatorul PRM Gheorghe Funar a trimis către Biroul Permanent al Senatului o scrisoare prin care se plânge în legătură cu faptul că în şedinţa de plen de luni s-a redus la jumătate transmisia radio, în direct, acordată întrebărilor, interpelărilor şi răspunsurilor şi s-a redus şi timpul total alocat senatorilor pentru a adresa întrebări şi interpelări guvernului. Funar se mai plânge că timpul alocat grupului PRM a fost calculat greşit, "neţinându-se seama de numărul senatorilor aleşi la sfârşitul anului 2004".
Peremiştii cer Biroului Permanent să se menţină programarea care a existat în sesiunile precedente pentru ziua de luni, inclusiv transmiterea în direct la Radio România Actualităţi, timp de o oră, în direct, din două în două săptămâni, a întrebărilor, interpelărilor şi răspunsurilor.




















































