Premierul Ilie Bolojan intervine în scandalul cu Năstase și Dăncilă la Beijing: „Nu reprezintă România, pot merge la ce evenimente vor”

0
Publicat:

Premierul Ilie Bolojan a reacționat după apariția imaginilor cu Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada de la Beijing, alături de liderii Chinei, Rusiei și Coreei de Nord. Premierul a subliniat că aceștia nu reprezintă România și acționează ca persoane private. 

Bolojan a reacționat după vizita surpriză a foștilor premieri în China / Sursa foto: Inquam Photos
Bolojan a reacționat după vizita surpriză a foștilor premieri în China / Sursa foto: Inquam Photos

Scandalul diplomatic cu Năstase și Dăncilă la Beijing se extinde: premierul României intervine

Premierul Ilie Bolojan a declarat, într-un interviu, că apariția foștilor premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada militară de la Beijing nu angajează România, întrucât aceștia nu au o funcție oficială și participă în calitate de persoane private.

„Eu cred că două persoane fizice, chiar dacă au fost demnitari, au libertatea să facă ce consideră de cuviință, să se ducă la evenimente pe care le consideră frecventabile sau la care doresc. Nu angajează România, pentru că nu au o reprezentare instituțională într-o funcție publică”, a spus Bolojan într-un interviu la Europa FM.

Declarațiile premierului vin după ce imaginile de la Beijing au generat reacții în spațiul public. Atât Ilie Bolojan, cât și președintele Nicușor Dan au ținut să precizeze că România nu este reprezentată de foștii premieri în astfel de contexte.

Val de critici după vizita celor doi demnitari ai României în China

Mai mulți politicieni au reacționat la vizita foștilor premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada militară de la Beijing, după ce au apărut într-o fotografie alături de președinții Chinei și Federației Ruse. 

  Cei doi foști premieri au participat la marea paradă militară organizată de China pentru a marca 80 de ani de la victoria împotriva Japoniei. Adrian Năstase a dezvăluit faptul că a fost invitat la eveniment în calitate de fost demnitar.   

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite