Preda: Dacă PDL nu va face parte din majoritate după alegeri, va rata prezidenţialele
PDL va trebui să facă "în așa fel" încât să fie parte din majoritatea parlamentară, fiindcă altfel democrat-liberalii vor rata "un termen politic important", respectiv alegerile prezidențiale din 2014. Prim-vicepreședintele democrat-liberal consideră că alegerile din 2014 vor da "cel mai slab președinte" de până acum.
"Cum putem să participăm la această depăşire a crizei de încredere care domină în acest moment societatea românească? Pentru a face acest lucru trebuie să participăm la alcătuirea majorităţii. După 9 decembrie, atunci când foarte probabil vor intra în Parlament forţele poltice pe care le vedeţi, probabil şi noi actori, trebuie să facem în aşa fel încât să putem participa la majoritate. Dacă nu o facem, va fi probabil o agravare a crizei pe care o trăim în acest moment şi vom rata un termen politic important. În opinia mea, alegerile prezidenţiale din 2014 vor da cel mai slab preşedinte pe care l-a avut din punctul de vedere al autorităţii politice, cel mai slab preşedinte pe care l-a avut România până în acest moment", a spus prim-vicepreşedintele PDL la Liga Aleşilor Locali de la Poiana Braşov.
Democrat-liberalul a explicat faptul că un preşedinte ales în 2014 s-ar putea să nu îşi poată schimba majoritatea, deoarece el va fi ales la mijlocul legislaturii, scrie NewsIn. "Un preşedinte ales în 2014 s-ar putea să nu îşi poată schimba majoritatea. El va fi ales la mijlocul legislaturii. Cu alte cuvinte, dacă se alcătuieşte acum un guvern puternic şi un guvern care să se angajeze să guverneze aşa cum se guvernează în Europa de astăzi, rolul preşedintelui ales în 2014 va fi minor", a susţinut el.
Prim-vicepreşedintele PDL a menţionat faptul că Executivul pare a fi în opoziţie pentru că nu îşi asumă responsabilităţile, şi în loc să guverneze, membrii USL stau la originea "unei grave crize de încredere". "Guvernul pare a fi în opoziţie, dacă îi vedem vorbind avem impresia că în mod inerţial ei sunt încă în opoziţie şi asta se întâmplă tocmai pentru că nu îşi asumă responsabilităţile", a opinat democrat-liberalul.





















































