Ponta, avertisment către Dăncilă: Pe scenă erau numai oamenii care urmează să îi ia locul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, că Viorica Dăncilă şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale alături de cei care urmează să-i ia locul. În plus, Ponta a criticat-o pe Dăncilă că s-a dus la o nuntă cu toată conducerea PSD. ”Sunt mii de oameni ai PSD-ului care spun, «Dom-le, de luni vin liberalii şi ne dau afară şi tu petreci la nunţi şi dai cu banii în lăutari»”.

„Mi s-a părut, eu ca prim-ministru nu am trecut nicio moţiune, dar a trecut moţiunea împotriva domnului Ungureanu, acum împotriva doamnei Dăncilă. E un moment în care te duci acasă, te pui, cum spune românul, cu picioarele în apă rece şi te gândeşti ce a fost rău”, a declarat Victor Ponta la România TV, duminică seară.

Ponta a spus că Viorica Dăncilă şi-a lansat candidatura, iar pe scenă, alături de ea se aflau cei care ”urmează să îi ia locul”.

”Doamna Dăncilă s-a lansat în campanie. Ştiţi, pe scenă, acolo lângă doamna Dăncilă, erau numai oamenii care urmează să îi ia locul, cum spune românul, urmează să îi ia locul. Toţi, bineînţeles. Nu s-au înţeles încă între ei cine să îi ia locul. De aceea o ţin încă pe Dăncilă până se înţeleg”, a mai afirmat Ponta.

Acesta a criticat-o pe Dăncilă că s-a dus şi a petrecut la o nuntă.

”Ce cauţi tu cu toată conducerea PSD-ului la petreceri? Între timp, sunt mii de oameni ai PSD-ului care spun, «Dom-le, de luni vin liberalii şi ne dau afară şi tu petreci la nunţi şi dai cu banii în lăutari». Mie mi se pare că nu au trăit în realitate şi nici după moţiune nu s-au trezit. Trăiesc într-o lume a lor paralelă, cu bani, cu putere din care îi vor trezi oamenii la vot”, a mai spus Ponta.

Cesta a precizat că ”povestea asta cu PSD care votează guvernul PNL- Orban este excelentă pentru Pro România”

Te-ar putea interesa şi:

Ponta: Nu mă întorc în PSD, nu am cum să fiu preşedinte. Am un proiect cu care vreau să iau oamenii buni din PSD

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite