Ovidiu Raeţchi: România e pe ultimul loc în Europa în privinţa pieţei de carte - o ruşine în anul Centenarului. 8 măsuri pentru dublarea consumului de carte
0Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi propune Preşedinţiei, Guvernului şi partidelor politice “Pactul pentru Carte” – un pachet legislativ care are drept scop dublarea piaţei de carte din România, în condiţiile în care ne aflăm pe ultimul loc în Uniunea Europeană în acest domeniu.
“La ora actuală, piaţa de carte din România se află pe ultimul loc in Uniunea Europeană, cu o valoare de circa 100 de milioane de euro. Comparativ, cea din Germania este de 60 de ori mai mare, ajungând la 6 miliarde de euro, iar dacă restrângem comparaţia la nivel regional vom observa că piaţa de carte din Cehia ajunge la 400-500 de milioane de euro, în timp ce cele din Slovenia sau Bulgaria au valori cuprinse între 100 şi 200 de milioane de euro. Potrivit unui studiu recent Eurostat, doar 2,8% dintre români citesc o carte pe lună; un român cheltuieşte maxim trei euro pe an pentru cărţi – mult sub media Uniunii Europene, iar datele Institutului Naţional de Cercetare în Cultură spun că un român din cinci nu a citit niciodată o carte. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele motive pentru care consider că avem nevoie, la nivel naţional, de un Pact pentru Carte aşa cum ne-am asumat, de exemplu, în 2015, Pactul pentru Apărare în vederea garantării securităţii naţionale. Într-o societate globală a cunoaşterii, nu ne mai permitem să ignorăm tema educaţiei şi a dezvoltării intelectuale şi culturale. De altfel, în cea mai recentă Strategie Naţională de Apărare a Ţării, domeniul educaţiei a fost amintit printre principalele vulnerabilităţi ale României“, susţine Ovidiu Raeţchi.
„Plecând de la aceste premise, propun un pachet legislativ intitulat «Pactul pentru Carte», acesta fiind discutat în ultima lună cu oameni de cultură, editori sau profesori. Obiectivul final al Legilor Cărţii este creşterea nivelului de educaţie şi dezvoltarea pieţei de carte prin stimularea lecturii, astfel încât să ajungem la o dublare a volumului de carte achiziţionată în următorii doi ani - mai aproape de nivelul statelor din regiune. În varianta cea mai fericită, Pactul pentru Carte ar trebui să surclaseze orice tip de calcule şi orgolii politice şi ar fi asumat cu rapiditate de Parlament. Fac un apel catre Preşedinţie, Guvern, partide parlamentare, pentru a construi un consens pe această temă şi pentru a promova împreună Pactul pentru Carte: pe termen lung, acesta ar revoluţiona piaţa de carte şi sistemul de educaţie din România“, arată deputatul liberal.
Concret, cele 8 măsuri legislative pe care le propune Raeţchi prin Pactul pentru Carte sunt următoarele:
1. Creşterea şi actualizarea fondului de carte din bibliotecile şcolare printr-o bugetare specifică. Bibliotecile şcolare nu au suficiente cărţi şi nu sunt atractive pentru elevi. Fondul de carte este învechit. Am pierdut sute de biblioteci şcolare în ultimii ani. De aceea, am amendat legea bibliotecilor prin introducerea unui nou articol cu privire la creşterea fondului de carte din bibliotecile şcolare cu cel puţin 0.5 cărţi anual pentru fiecare elev din cadrul unităţii şcolare.
2. Implementarea unor campanii publice care să promoveze Cartea şi care să ducă la conştientizarea importanţei lecturii este esenţială. Am considerat că este absolut necesară o iniţiativă legislativă care să modifice Legea audiovizualului în sensul introducerii unor prevederi cu privire la realizarea unor campanii publice privind importanţa şi promovarea în spaţiul public a cititului.
3. Acordarea unui suport financiar anual de 100 de euro fiecărui profesor pentru achiziţionarea de cărţi – o măsură care a mai fost implementată în România în urmă cu mai bine de 10 ani şi care a fost eficienta si apreciată. Am formulat un proiect de lege în acest sens, profesorii urmând să dispună de fondurile necesare pentru achiziţionarea de cărţi utile atât dezvoltării profesionale, cât şi desfăşurării activităţii didactice. Prin urmare, indirect, şi elevii vor beneficia de avantajele adoptării acestui proiect de lege, printr-o mai bună pregătire a cadrelor didactice.
4. TVA 0% pentru cărţile tipărite – am realizat în acest sens o propunere legislativă pentru modificarea Codului Fiscal. Parlamentul European a adoptat în iunie 2017 decizia prin care li se oferă statelor membre posibilitatea de a reduce până la 0 cota TVA pentru cărţi, ziare şi periodice, inclusiv pentru cele în format electronic, Irlanda şi Marea Britanie fiind două state care aplică deja această cotă de 0%. În acest context, deşi in general exista obiecţii la nivel european în privinţa aplicării TVA Zero, România poate negocia cu oficialii europeni această facilitate fiscală, având în vedere impactul bugetar redus şi situaţia dificilă în care se află piaţa de carte din România. O măsură pozitivă adoptată relativ recent în România pentru stimularea pieţei de carte a fost reducerea cotei de TVA la cărţi, manuale şcolare, ziare şi reviste la un procent de 5%, dar această măsură a redus preţul cărţilor cu doar aproximativ 2 lei.
5. Reducerea TVA la 5% pentru cărţile în format electronic – am realizat in acest sens o propunere legislativă pentru modificarea Codului Fiscal. La ora actuală, TVA pentru cărţile în format electronic este de 19% şi ar fi utilă încurajarea acestei pieţe în condiţiile în care valoarea ei nu depăşeşte 600.000 de euro.
6. O altă iniţiativă legislativă pe care am formulat-o vizează acordarea a 50 de euro pentru achiziţionarea de cărţi fiecărui elev, la absolvirea primului an din fiecare ciclu şcolar. Obiectivul direct este acela de a-i stimula pe copii şi tineri să descopere şi să aprofundeze plăcerea de a citi cu efecte favorabile incontestabile pentru dezvoltarea lor ulterioară, precum şi să cumpere cărţi care nu sunt neapărat în curricula şcolară.
7. Scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele cu meserii-cheie din industria de carte, asociate cu cele din domeniul cercetării sau informaticii, ar fi utilă pentru dezvoltarea pieţei de carte, iar impactul bugetar ar fi redus, în condiţiile în care numărul total de angajaţi ai editurilor din România este de maxim 1.200 - iniţiativă legislativă privind modificarea Codului Fiscal. În ceea ce priveşte librăriile, tot mai multe au fost închise în ultimii cinci ani, existând oraşe întregi în care librăriile lipsesc sau au fost plasate într-o zonă periferică.
8. Renunţarea la impozitul pe clădiri/taxe pe clădiri şi impozitul pe teren pentru spaţiile utilizate pentru funcţionarea librăriilor în care vânzarea de carte reprezintă cel puţin 50% din cifra de afaceri – iniţiativă legislativă privind modificarea Codului Fiscal.