Video „Nu dezertăm, miniștrii merg mâine la muncă”. Fritz acuză PSD de „minciuni” după ieșirea de la guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dominic Fritz, președintele USR, reacționează dur după decizia PSD de a ieși din coaliția de guvernare. Acesta acuză social-democrații că au declanșat criza politică din interes propriu și susține că „momentul adevărului” invocat de aceștia este, de fapt, „plin de minciuni”.

Dominic Fritz Foto: USR
Dominic Fritz Foto: USR

USR acuză PSD că a declanșat deliberat actuala criză politică din motive strict legate de interese proprii și avertizează asupra riscurilor majore pentru stabilitatea guvernării și pentru accesarea fondurilor europene esențiale.

În urma întâlnirii cu președinții de filiale, membrii Biroului Național și miniștrii USR, președintele partidului, Dominic Fritz, a criticat dur comportamentul PSD, pe care l-a descris drept „cinic și grotesc”, complet inadecvat în contextul unei crize geopolitice și economice.

„Am auzit cam multe minciuni astăzi. Un spectacol cinic și grotesc,  parcă o petrecere electorală cu jocuri de lumini, în care PSD a dat impresia că se bucură să distrugă ceva și să declanșeze una din cele mai grave crize politice în istoria României și asta într-un moment de gravă criză economică și geopolitică. (...)Deciziile în această coaliție s-au luat împreună și au existat situații în care lucrurile au întârziat pentru că am așteptat acordul PSD”, a declarat liderul USR.

Fritz mai afirmă că ruptura din coaliție nu este întâmplătoare, ci o mișcare calculată politic, menită să servească interesele partidului condus de PSD.

„Este o minciună mare că această criză politică ar fi declanșată în favoarea sau pentru români. Această criză politică este declanșată de PSD strict în interesul propriu. (...)Vrem să-i asigurăm pe toți românii că noi nu dezertăm. Miniștrii vor fi mâine la muncă și vor continua munca lor pentru reforme”, a adăugat Dominic Fritz.

Liderul USR a mai subliniat că prioritatea în acest moment este stabilitatea guvernării. „Acum miza cea mai importantă este să avem o guvernare responsabilă pentru români”, a precizat liderul USR.

Acesta a avertizat și asupra mizei financiare și administrative din perioada următoare.

„Urmează să se semneze contracte pentru 16 miliarde de euro pentru programul SAFE, din care o bună parte din bani vor rămâne în România și vor crea locuri de muncă. Sunt peste 10 miliarde de euro bani din PNRR în joc, sunt reforme care trebuie făcute în instituțiile statului și pare că miza pentru PSD este de fapt că au pierdut controlul asupra acestor sume de bani”, a mai declarat Fritz.

„PSD e ca o pisică ce se uită în oglindă și vede un leu”

Totodată, Fritz a susținut că PSD își supraestimează influența politică. 

„PSD se minte singur, crezând că încă este acel partid mare care poate să decidă singur toată soarta României. E ca o pisică ce se uită în oglindă și vede un leu. PSD trebuie să se obișnuiască cu gândul că poate să guverneze doar în coaliții”, a mai spus liderul USR.

Cutremur politic la vârf. Bolojan condamnă decizia „iresponsabilă” a PSD: „Voi continua să exercit mandatul de premier”

Acesta a mai afirmat că alegerile anticipate reprezintă „o variantă probabilă”, dar a respins categoric existența unor înțelegeri ascunse. „Nu am negocieri subterane cu PSD”, a mai spus Dominic Fritz.

De asemenea, președintele USR a arătat că PSD a susținut măsuri precum creșterea taxelor, dar evită reformele necesare în instituțiile statului, preferând să mențină un sistem „preferențial

În acest context, Fritz a subliniat că actuala criză nu este despre o persoană sau despre funcția de premier, ci despre direcția în care PSD dorește să ducă România și despre refuzul de a continua reformele asumate.

„Vreau să îi asigur pe toți românii că noi nu dezertăm. Miniștrii USR sunt la muncă și vor continua să livreze reforme. Vom face tot ceea ce este necesar pentru ca România să nu piardă acești bani europeni, inclusiv prin preluarea interimatului unor portofolii, dacă va fi nevoie”, a declarat Dominic Fritz.

USR nu va accepta negocieri cu PSD dacă decide să voteze o moțiune de cenzură alături de AUR

USR asigură că va rămâne alături de premierul în funcție, va insista ca toate reformele agreate în programul de guvernare să fie duse la capăt și nu va accepta o revenire la negocieri cu PSD în cazul unei colaborări între acesta și AUR.

„Dacă PSD decide să voteze o moțiune de cenzură alături de AUR, nu mai există bază pentru negocieri. Nu am avea nicio garanție că nu vor dezerta sau șantaja din nou”, a avertizat liderul USR.

În perioada următoare, Dominic Fritz va purta discuții oficiale cu partenerii din coaliție, inclusiv cu PNL și UDMR, subliniind că USR negociază doar în cadrul formatelor asumate și respinge categoric existența unor negocieri informale: „România are nevoie de un guvern stabil și responsabil. Nu este momentul pentru calcule electorale sau jocuri politice. Este momentul pentru decizii serioase, în interesul cetățenilor”.

Formațiunea a transmis că nu va deveni „roata de rezervă” pentru nicio construcție politică și că își menține angajamentul pentru o guvernare responsabilă.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite