Nicolae Ciucă a avut o discuţie telefonică cu premierul Greciei. Oficialul elen a salutat „stabilitatea instalată la Bucureşti”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, miercuri, la ora 10.00, o discuţie telefonică cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, care l-a felicitat pentru preluarea mandatului şi a salutat „stabilitatea instalată la Bucureşti”.

„Premierul elen a adresat urările de sezon şi l-a felicitat pe prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă pentru preluarea mandatului în fruntea Guvernului. De asemenea oficialul elen a salutat stabilitatea instalată la Bucureşti prin noul guvern de Mare Coaliţie.

Discuţia telefonică dintre cei doi prim-miniştri a vizat agenda bilaterală şi interesul de a extinde relaţiile la nivelul schimburilor economice, energiei şi a turismului. De asemenea, au fost evocate cele mai recente vizite reciproce la nivel înalt, ambele părţi insistând pe nevoia de a fi reluat dialogul pe temele de interes, poziţiile europene ale celor două state fiind similare în majoritatea dosarelor”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Premierul Ciucă l-a ivitat pe omologul elen să efectueze o vizită oficială în România. „La rândul său, prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis, a lansat invitaţia unei întâlniri în format trilateral România-Bulgaria-Grecia, la Atena”, mai arată sursa citată.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite