Năstase s-a săturat să fie un simplu deputat | adevarul.ro

Năstase s-a săturat să fie un simplu deputat

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Mazilit în primăvara lui 2006 de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, proaspăt deputat de Mizil, vrea înapoi privilegiile unei funcţii de conducere în forul legislativ: birou

Mazilit în primăvara lui 2006 de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, proaspăt deputat de Mizil, vrea înapoi privilegiile unei funcţii de conducere în forul legislativ: birou mai mare, maşină şi secretară.

Prima opţiune ar fi postul de vicepreşedinte al Camerei. Fostul premier a început deja să contacteze diverşi lideri ai PSD pentru a se asigura de susţinerea lor.

Toate acestea, pe la spatele lui Miron Mitrea, pe care l-ar fi asigurat, susţin surse din PSD, că nu doreşte această funcţie.

Dacă nu primeşte vicepreşedinţia Năstase s-ar putea orienta către şefia unei comisii, eventual cea de politică externă, unde activase ca parlamentar şi în trecut.

Oricum, el are nevoie de susţinerea grupului parlamentar al partidului şi sunt şanse mari să o obţină, susţin surse social-democrate.

Ponta şi Udrea se bat pe aceeaşi comisie?

O altă mişcare spectaculoasă în ceea ce priveşte împărţirea funcţiilor din Parlament ar putea să-i aparţină lui Victor Ponta. Aflat în cărţi pentru postul de ministru al Justiţiei, el ar putea opta pentru şefia comisiei juridice din Cameră.

Calculul lui Ponta ar arăta în felul următor: pe poziţia de ministru poate rămâne patru luni, însă şefia comisiei o va avea pe patru ani, relatează surse din PSD.

Concurenţa lui Ponta ar putea veni chiar de la Elena Udrea, care, susţin surse parlamentare, ar aspira şi ea la şefia comisiei juridice.

Udrea ar fi renunţat la postul de secretar general al Guvernului în condiţiile în care ar trebui să renunţe la mandatul de parlamentar pentru a putea conduce secretariatul Executivului. 

Top articole

Partenerii noștri