Marian Petrache: 5.000 de teste COVID-19 au fost cumpărate pentru personalul medical şi pentru angajaţii centrelor sociale din Ilfov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache. FOTO Eduard Enea
Preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache. FOTO Eduard Enea

Consiliul Judeţean Ilfov, prin Spitalul Judeţean, a cumpărat 5000 de teste Real Time PCR pentru personalul medical  din judeţ - spitale şi cabinete de medicină de familie- şi pentru angajaţii din centrele sociale pentru copii şi bătrâni, a anunţat şeful CJ, Marian Petrache.

„De la apariţia acestui virus noi ne-am asigurat că protejăm populaţia din Ilfov, în primul rând prin protejarea celor din prima linie. Am făcut contracte de asociere, ca sa putem livra echipamente de protecţie. Apoi a apărut Ordonanţa Militară nr. 8, care stabileşte că în centrele sociale pentru copii şi bătrâni se lucrează în regim de 14 zile. Se încheie deja primul ciclu. Îi testăm pe toţi cei vin de acasă şi intră de luni în ciclul următor de 14 zile. Vrem să avem siguranţa că nu introducem virusul în centrele sociale. E obligatoriu ca testarea să se încheie sâmbătă, înainte să intre în tură, luni. Nimeni nu va intra în tură netestat”, a declarat Marian Petrache.

Preşedintele CJ Ilfov a precizat că şi personalul din spitale şi din cabinetele de medicină de familie va fi testat, în cazul în care prezintă simptome sau dacă au intrat în contact cu un suspect de coronavirus. Mai mult, toate probele prelevate vor fi trimise la spitalul Matei Balş şi la un spital privat, printr-o sponsorizare. 

„Testele au fost cumpărate la preţul de 14 lei plus TVA bucata. În centrele de protecţie socială din Ilfov lucrează în jur de 250 de oameni. Personalul medical din spitale se ridică la 1100 de oameni, iar în cabinetele de medicină de familie sunt în jur de 350 de medici şi de asistenţi”, se arată într-un comunicat de presă. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite