Liviu Dragnea: Palatul Victoria a înviat. L-am rugat pe Ionuţ Mişa să capete mai repede experienţă politică

0
0
Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose
Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, că, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, l-a rugat să capete mai repede experienţă politică, deoarece deţine o funcţie importantă, iar „Palatul Victoria a înviat”, toţi miniştrii muncind extrem de mult.

„I-am spus două lucruri, l-am rugat să capete mai repede experienţă politică, pentru că este o funcţie importantă şi exact asta, pentru că am avut şi cu primul ministru o discuţie să stabilească un calendar în care să înceapă aceste întâlniri deschise şi foarte utile cu companiile şi cu băncile pentru a găsi care sunt metodele prin care aceste instituţii financiare şi aceste companii să aibă un profit mai mare”, a spus Liviu Dragnea.

Întrebat la ce s-a referit când a spus că ministrul de Finanţe ar trebui să capete experienţă şi dacă a făcut referire la afirmaţia acestuia cu privire la pensiile private, liderul PSD a răspuns afirmativ.

„Da. A fost prima lui zi ca ministru, emoţionat, toată presa, foarte multe întrebări şi se întâmplă, dar e un tânăr în care eu am încredere şi în care prim-ministrul are foarte mare încredere”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

De asemenea, chestionat dacă Ionuţ Mişa ar trebui să se înscrie în PSD şi dacă i-a făcut o invitaţie în acest sens, Liviu Dragnea a susţinut că nu este la nuntă ca să facă invitaţii.

„Nu, nu facem invitaţii, că nu suntem la nuntă. Să-şi facă treaba acolo. E o echipă care a început sã funcţioneze foarte bine. Au lucrat începând de luni în fiecare zi, cu ateliere de lucru, se lucreazã chiar. Palatul Victoria a înviat. Acum a început să se muncească”, a conchis preşedintele PSD.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite