Liderul AUR: Se anunţă un rezultat foarte bun. Nu o să intrăm în vreo coaliţie de guvernare, nu vedem nicio diferenţă între partidele lui Iohannis şi Ciolacu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Eduard Enea
Foto Eduard Enea

Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) George Simion a declarat, duminică seară, că partidul a obţinut peste cele 500.000 de voturi pe care şi-a propus să le întrunească şi care ar trebui să le asigurea intrarea în Parlament.

 "Nu o să vă dezamăgim, nu o să trădăm, nu o să intrăm în niciuna din variante în vreo coaliţie de guvernare. Suntem oamenii faptelor, suntem oamenii care am promis că nu vedem nicio diferenţă între partidele lui Klaus Iohannis şi partidele lui Marcel Ciolacu", a spus el. Simion a menţionat că AUR este "o forţă nouă". "Nu suntem extremişti, dar suntem radicali, radicali faţă de sistemul care ne-a distrus speranţa la viaţă în România în ultimii 30 de ani", a susţinut el.

"O să rog pe toată lumea, pe toată suflarea de AUR, să se bucure, este o mare, mare victorie pe care reuşim să o obţinem la un de existenţă a Alianţei pentru Unirea Românilor. Se anunţă a fi un rezultat foarte bun, am luat peste cele 500.000 de voturi pe care ni le-am propus şi care ar trebui să ne asigure intrarea în Parlament, dacă tot procesul electoral se desfăşoară aşa cum trebuie", a afirmat George Simion.

El le-a transmis felicitărilor "sutelor de mii de români adevăraţi", spunând că este o "viitoare victorie" care le aparţine.

"Este o victorie a neamului românesc, este o speranţă în această noapte în care a intrat România. Nu o să vă dezamăgim, nu o să trădăm, nu o să intrăm în niciuna din variante în vreo coaliţie de guvernare. Suntem oamenii faptelor, suntem oamenii care am promis că nu vedem nicio diferenţă între partidele lui Klaus Iohannis şi partidele lui Marcel Ciolacu şi de aceea vom merge înainte pe calea noastră, votând fiecare lege şi fiecare iniţiativă în interesul neamului românesc (...)", a susţinut Simion.

El a reclamat fraude la procesul electoral.

"Rog fiecare reprezentant din secţiile de votare să aibă grijă de fiecare vot pentru că vine din partea unor români care au credinţă, care îşi iubesc ţara, să ne păzească votul, rog preşedinţii de secţii să nu admită nicio fraudă poentru că sunt pasibili să ajungă în închisoare şi vreau să vă semnalez tuturor şi opiniei publice faptul că o să contestăm procesul electoral din diaspora. Ce s-a întâmplat acolo a fost o uriaşă bătaie de joc, este o fraudă a sistemului condus de Klaus Iohannis împotriva votului cetăţenilor români de peste hotare. Când i-a convenit dlui preşedinte şi partidelor sale românii de peste hotare au fost buni, acum 14.000 de voturi au dispărut inexplicabil, acum multe secţii de votare au fost închise în ciuda anunţurilor făcute de către Ministerul de Externe, au fost mai puţine secţii de vot decât la alegerile prezidenţiale (...) După estimările noastre, aproape 100.000 de români nu au putut vota peste hotare pentru că li s-au cerut acte de care nu dispuneau, deşi aveau reşedinţa în respectivele state", a afirmat liderul AUR.

El a adăugat că este copreşedinte al acestei formaţiuni, alături de Claudiu Târziu.

"Reprezentăm o forţă nouă, nu suntem extremişti, dar suntem radicali, radicali faţă de sistemul care ne-a distrus speranţa la viaţă în România în ultimii 30 de ani", a spus Simion.

Citeşte şi:

Marea surpriză a alegerilor: AUR. De unde a apărut partidul, cine sunt liderii şi ce nume de premier au pregătit

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite