Lăzăroiu: Stelian Ion era pe lista neagră a preşedintelui. Premierul şi ceilalţi lideri au început să mârâie împotriva lui. Felul în care a făcut-o Cîţu a fost mai rău decât la Voiculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu faţă în faţă cu Stelian Ion FOTO Guvernul României
Florin Cîţu faţă în faţă cu Stelian Ion FOTO Guvernul României

Sociologul Sebastian Lăzăroiu a declarat, duminică, faptul că fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion se afla pe lista neagră a preşedintelui Klaus Iohannis şi, după ce mesajul şefului statului, premierul şi alţi lideri PNL „au început să mârâie” împotriva lui. Lăzăroiu consideră că felul cum Florin Cîţu l-a dat afară pe Stelian Ion din Guvern a fost mai rău ca la Vlad Voiculescu.

„A fost o serie întreagă de neînţelegeri şi mie mi-a fost greu să cred la început că a fost un accident, părea ceva premeditat, părea că liberalii vor să-i dea afară pe cei de la USR din Guvern. Mai culegând informaţii, din ce am înţeles, cam toată lumea mi-a spus că a fost un accident şi o neînţelegere, nu a vrut nimeni să se ajungă aici. Nişte analize greşite, nu au luat în calcul că USR PLUS chiar ar putea să iasă din Guvern şi să depună o moţiune de cenzură, a fost evaluarea greşită a lor. Pe de altă parte, cred că a fost şi o neînţelegere, pentru că pe premierul Cîţu l-am auzit vorbind în ultima vreme despre şantaj din partea USR PLUS, au spus cei de la USR PLUS trecem PNDL-ul cu amendamentele  noastre, dar voi ne ajutaţi să trecem proiectul cu Secţia Specială. El a numit asta şantaj, dar nu e şantaj”, a afirmat Sebastian Lăzăroiu, în interviul de la Prima TV.  

Fostul consilier prezidenţial consideră că Stelian Ion se afla pe lista neagră a preşedintelui Klaus Iohannis.  „Stelian Ion era cumva pe lista neagră a preşedintelui, preşedintele clar a dat un semnal undeva în iulie cred,  a spus că e nemulţumit şi imediat şi premierul şi ceilalţi lideri ai PNL au început să mârâie, nu au fost foarte agresivi, au început să mârâie împotriva lui Stelian Ion. E clar că el era pe o listă de remaniere. Au zis să profităm de ocazie acum şi să o facem. Felul în care a făcut-o Florin Cîţu a fost mai rău ca la Vlad Voiculescu, că l-a chemat pe Dan Barna, i-a spus trimit decretul, aici nu a mai fost, l-a sunat cu două minute înainte şi a dat drumul la decizie”, a explicat sociologul.  

Întrebat  ce ar fi făcut dacă era consilierul lui Florin Cîţu şi era întrebat dacă să îl demită sau nu pe Stelian Ion, Sebastian Lăzăroiu a răspuns: “Categoric, nu. Dacă vrei să mai stai pe scaunul pe prim-ministrul. Era previzibil” 

Sebastian Lăzăroiu consideră că Florin Cîţu va câştiga alegerile din PNL deoarece acest lucru îl doresc cei mai mulţi lideri de organizaţii judeţene. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite