Iohannis, despre creşterea preţurilor la energie electrică: Sunt necesare, în continuare, măsuri eficiente care să protejeze economia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele României Klaus Iohannis a susţinut în discursul său la aniversarea a 25 de ani a Centralei de la Cernavodă că sunt în continuare necesare măsuri eficiente pentru protejarea economiei, atragând atenţia autorităţilor competente că soluţiile trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate şi să abordeze problema creşterii preţurilor pe termen lung pentru a nu genera alte probleme mai costisitoare.

„Din păcate, în această perioadă ne confruntăm, alături de celelalte state ale Uniunii Europene, cu o creştere accelerată a preţurilor energiei. De altfel, această problemă urmează să fie discutată la nivelul Consiliului European la care voi participa la sfârşitul acestei luni. Vă spun de pe-acum că voi solicita o intervenţie coordonată, convergentă, la nivelul Uniunii, pentru adoptarea de măsuri active, întrucât scumpirea energiei va fi resimţită de toate economiile europene, cu implicaţii profunde pentru nivelul de trai al cetăţenilor noştri. O astfel de problemă comună nu poate fi gestionată bine decât prin soluţii comune”, a transmis şeful statului. 

Preşedintele a amintit de Legea Consumatorului vulnerabil şi de OUG privind compensarea facturilor, completând însă că este nevoie în continuare de măsuri eficiente pentru a proteja economia.

„În contextul acestei crize, pentru România este foarte importantă Legea consumatorului vulnerabil, pe care am promulgat-o recent, o lege care oferă un mecanism stabil, predictibil, de protecţie a segmentelor de consumatori expuse la fenomenul de sărăcie energetică. Totodată, Ordonanţa de urgenţă privind compensarea facturilor clienţilor casnici este binevenită, pentru a oferi românilor un orizont de linişte şi siguranţă pentru sezonul rece. Sunt însă necesare, în continuare, măsuri eficiente care să protejeze şi economia, întreprinderile mici şi mijlocii, firmele din industrie şi companiile mari, a căror competitivitate este puternic afectată prin scumpirea produselor energetice”

Soluţiile aflate în acest moment pe masa deciziilor trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate, astfel încât situaţia actuală din energie să nu devină o povară insurmontabilă pentru diverse categorii sociale, pentru firmele din industrie sau pentru economie, în general. În acest sens, atrag atenţia autorităţilor cu atribuţii în domeniu că sunt în continuare necesare soluţii cu caracter durabil, care să abordeze problema creşterii preţurilor pe termen lung, pentru a nu genera alte probleme mai serioase sau mai costisitoare.

Şeful statului a mai completat: „cei 25 de ani de activitate a Unităţii 1 a Centralei Nucleare Cernavodă, pe care îi aniversăm astăzi, sunt parte a fundamentelor solide pe care clădim viitorul energiei nucleare româneşti. Felicit Nuclearelectrica şi specialiştii de aici pentru siguranţa rezultatelor obţinute în toată această perioadă! Mesajul meu este să continuaţi, prin profesionalismul dumneavoastră, să menţineţi acelaşi nivel de excelenţă în performanţă! Printr-un efort comun al autorităţilor, specialiştilor şi companiilor, vom reuşi să ne asigurăm că energetica nucleară românească va progresa continuu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite