„Haaretz”: Ambasada Israelului la București, solicitată să stabilească legături cu AUR. George Simion, reevaluat de israelieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful diplomației israeliene, Eli Cohen, ia în considerare o schimbare a abordării politicii țării sale față de partidul AUR, care a exprimat poziții antisemiste și a negat Holocaustul, relatează „Haaretz”.

Ministrul israelian de Externe Eli Cohen FOTO EPA-EFE
Ministrul israelian de Externe Eli Cohen FOTO EPA-EFE

Potrivit ziarului israelian, politicia oficială a Ambasadei Israelului de la București era până de curând de a nu a avea niciun contact cu AUR. Însă ministrul de Externe Eli Cohen, aflat în funcție din decembrie 2022, a cerut reexaminarea acestei politici, ignorând astfel avertismente din interiorul diplomației israeliene și ale experților de la Yad Vashem, instituția de stat responsabilă de comemorarea victimelor Holocaustului.

„AUR este un partid de opoziție care deține în prezent 12% din mandatele din Parlamentul (României, n. red.). Are o ideologie naționalistă de extrema dreaptă și o istorie de poziții antisemite, alături de încercările de a minimiza amploarea Holocaustului în România și responsabilitatea țării pentru crimele de război comise împotriva populației evreiești”, scrie „Haaretz”.

Ziarul israelian susține că unii politicieni israelini fac presiuni pentru stabilirea unor legături cu AUR. Printre politicienii menționați figurează Yossi Dagan, un lider al mișcării de colonizare din Cisiordania, precum și „câțiva membri importanți ai partidului Likud”, condus de premierul Benjamin Netanyahu.

Reexaminarea cerută de Eli Cohen în privința AUR survine în contextul unor eforturi ale liderului acestei formațiuni, George Simion, de a-și îmbunătăți imaginea publică prin stabilirea unor legături cu politicieni israelieni de dreapta și minimizarea naturii antisemite a AUR, precizează sursa citată.

Într-un interviu acordat recent pentru „Israel Hayom” sub titlul „Memorialul Holocaustului - nu face parte din jocul politic”, George Simion l-a comparat pe generalul Ion Antonescu cu alți dictatori români, precum regele Carol al II-lea și Nicolae Ceaușescu, „încercând să minimizeze rolul unic al lui Antonescu în Holocaust”, notează „Haaretz”.

Biroul lui Eli Cohen nu a negat informația. „Până de curând, nu au existat contacte între Ambasada Israelului în România și AUR, din cauza declarațiilor unora dintre membrii săi ce glorificau criminalii de război care au comis crime împotriva evreilor în timpul Holocaustului. Liderul partidului a întreprins recent eforturi pentru a-și schimba abordarea față de Israel și lumea evreiască, inclusiv declarații de acceptare a responsabilității României în timpul Holocaustului, denunțând antisemitismul și descriindu-l pe tiranul Ion Antonescu drept criminal de război. Drept urmare, Ministerul de Externe și ambasada din România examinează, cu asistența Yad Vashem și a altor autorități, dacă aceasta este o schimbare reală care să permită o nouă politică față de acest partid”, a afirmat biroul lui Eli Cohen într-un răspuns oferit pentru „Haaretz”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite