Gigi Becali, condamnat să rămână în Parlamentul din România. Deputatul ar putea intra în atenţia ANI

0
0

După aflarea sentinţei în dosarul Sechestrării de persoane, Gigi Becali a declarat că ar vrea să renunţe la mandatul de deputat din Parlamentul României, pentru a-şi relua mandatul din Parlamentul European. În acest moment, Becali nu ar mai putea să revină în Parlamentul European pentru că a fost deja înlocuit cu Dan Zamfirescu, din partea PRM.

Gigi Becali a fost nevoit să aleagă între funcţia de europarlamentar şi cea de deputat în Parlamentul României. El avea la dispoziţia 30 de zile pentru a-şi da demisia din Parlamentul European şi să confirme locul de deputat în Parlamentul României.

Deputatul a precizat că nu a fost la Bruxelles pentru a-şi da demisia şi speră la o reîntoarcere în fotoliul de europarlamentar. „Am făcut o mare greşeală că m-am retras din mandatul de europarlamentar, că nu aveau curajul să facă asta. M-am retras, am zis că vreau să lupt pentru ţara mea. Am ieşit, iar de acum încolo vreau să lupt pentru familia mea. Nu mi-am dat seama, am fost un idealist şi am greşit. Îmi pare rău că m-am retras din mandatul de europarlamentar. Acum, am pus nişte avocaţi să se intereseze dacă pot să îmi reiau mandatul, pentru că demisia eu nu mi-am dat-o de acolo“, a declarat Becali.

Speranţele lui Gigi Becali sunt însă zadarnice. Conform regulamentului de organizare din Parlamentul European, mandatul de europarlamentar încetează de facto în momentul în care un europarlamentar depune jurământul şi acceptă o funcţie incompatibilă cu cea de europarlamentar. Practic, Gigi Becali a fost deja exclus din PE.

Un alt aspect care îl împiedică pe Baceli să revină este faptul că  Parlamentul European a validat mandatul de eurodeputat al lui Dan Dumitru Zamfirescu, reprezentând Partidul România Mare. Acesta îl înlocuieşte pe George Becali.

„Gigi Becali îşi va reprezenta cetăţenii din colegiul 25 din Dubai sau de unde vrea dândul. Conform procedurilor, el nu mai este europarlamentar", a explicat europarlamentarul PDL, Sebastian Bodu.

Lipsa demisiei l-ar putea aduce pe Becali în atenţia ANI

Gigi Becali a explicat că nu şi-a dat demisia din Parlamentul European. Conform procedurilor, el avea 30 de zile, din momentul în care a fost ales într-o altă funcţie, pentru a alege între cele două.

Becali ar fi trebuit să treacă pe la Bruxelles pentru a-şi depune demisia, dar nu a făcut-o în cele 30 de zile. Astfel, de la depunerea jurământului în Parlamentul României şi momentul în care i-a încetat de facto mandatul de europarlamentar, Gigi Becali s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Gigi Becali ar putea intra în vizorul ANI, tocmai instituţia cu care Becali se află în conflict pentru că nu vrea să-şi depună declaraţia de avere. Am şi nu spun niciodată, nu mă obligă nimeni, poate să se dea şi peste cap ANI (...) că nu dau niciodată numele de cont, banii din cont, nu-i scriu niciodată în vreo declaraţie banii mei", a susţinut Becali.

În legătură cu faptul că este obligat de lege să declare sumele deţinute în conturile bancare dacă acestea depăşesc 5.000 de euro, deputatul PNL a spus: "Dacă vreodată o să existe un proces în sensul ăsta, o să declar legea neconstituţională, pentru că nu mă obligi pe mine ca să-ţi spun eu ţie banii mei". Becali a fost întrebat cum va declara legea ANI neconstituţională. "O declar neconstituţională dacă va fi cazul, dacă voi fi dat în judecată pe tema asta (...) Nu pot să o declar acuma. Când nu o să fie Zegrean şi cu Aspazia Cojocaru, atunci am să o declar, când o să plece ăia de acolo", a spus Becali.
 

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri