FOTO Gabriel Oprea a postat pe Facebook o fotografie trucată în care Barack Obama dă mâna cu el. Reacţia fostului vicepremier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a amintit vineri, pe pagina sa de Facebook, că „în decembrie 2015 s-a aflat într-o vizită oficială în Washington DC pentru a semna un acord de cooperare”. Postarea lui Gabriel Oprea a fost însă însoţită şi de o serie de imagini, una dintre ele fiind trucată. În arhiva de pe site-ul MAE apar fotografiile în care Barack Obama, preşedintele SUA de atunci, dădea mâna de fapt cu Traian Băsescu.

UPDATE Fostul vicepremier Gabriel Oprea a revenit cu un mesaj pe Facebook în care explică de unde are fotografia controversată.

„Referitor la fotografia cu preşedintele Obama: Nu sunt fotograf, nu fac fotografii, nu le prelucrez şi nici nu mă pricep să le falsific! Am primit-o şi eu. Fotografia am păstrat-o în arhiva personală aşa cum am primit-o atunci, după eveniment, de la echipa de atunci. Adevărul este unul singur: în 2011 am fost la Casa Albă, în delegaţia oficială. Preşedintele Obama a întins mâna preşedintelui Băsescu, mie şi ministrului Aurescu", afirmă Gabriel Oprea.

UPDATE Traian Băsescu a revenit cu o reacţie: Vai de capul tău, amărâtule! (Citeşte mesajul complet).

UPDATE: Întrebat despre fotografii, Traian Băsescu a declarat că nu a apucat să vadă imaginile şi că nu poate comenta pe baza acestui subiect.

UPDATE: Contactat pentru a explica dacă fotografia este trucată sau nu, Gabriel Oprea a precizat că „a fost acolo şi chiar, când eşti în sală şi eşti prezentat, se dă mâna cu fiecare persoană. Nu este ceva extraordinar. Chiar ăsta a fost momentul. Am fost acolo”, arată Pressone.  Totodată, fostul vicepremier a explicat şi că a primit fotografia, însă nu ştie cine a fost autorul acesteia. 

Întrebat de utilizatori de ce a postat o fotografie trucată pe Facebook, Gabriel Oprea a răspuns şi pe pagina sa de Facebook, explicând că preşedintele Statelor Unite a dat mâna cu toţi cei din sală. 

Imagine indisponibilă

Sursă foto: Captură ecran Facebook

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a scris vineri, pe pagina sa de Facebook, despre vizita oficială efectuată în Washington DC în decembrie 2015. Odată cu postarea, Oprea a publicat şi o serie de imagini care lăsau să se înţealagă că a dat mâna cu preşedintele Statelor Unite de atunci, Barack Obama. Cu toate acestea, arhiva Ministerului de Afaceri Externe îl contrazice, pozele reale arătând care este trucajul din postarea lui Gabriel Oprea. Descoperirea a fost făcută de jurnalistul Andrei Luca Popescu şi semnalată pe reţeaua de socializare.

Postarea lui Gabriel Oprea

Imagine indisponibilă

Sursă: captură ecran Facebook 

„Gabriel Oprea

În octombrie 2015, în cadrul unei vizite oficiale la Washington DC, am semnat, împreună cu şeful Departamentului de Justiţie, Procurorul General al SUA, Loretta Lynch, Acordul dintre România şi SUA pentru intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave.

Acordul, necesar pentru îndeplinirea condiţiilor programului Visa Waiver, a reglementat pe baze juridice, cooperarea, prevenirea, descoperirea şi investigarea infracţiunilor grave, a infracţiunilor de terorism şi asigurarea schimbului de informaţii între autorităţile cu atribuţii în acest domeniu din cele două ţări.

Prin încheierea Acordului, România a realizat încă un criteriu tehnic necesar pentru îndeplinirea condiţiilor Programului Visa Waiver, în procesul de liberalizare a acordării vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în Statele Unite ale Americii”, a scris acesta pe Facebook.

Fotografia de pe pagina lui Gabriel Oprea

Imagine indisponibilă

Sursă: captură ecran Facebook 

Cu toate acestea, pe site-ul Ministerul Afacerilor de Externe, în fotografiile de arhivă ale Ambasadei României în Statele Unite, se poate găsi poza originală, demonstrând, astfel, trucajul realizat de fostul ministru şi vicepremier. 

Imagine indisponibilă

Sursă foto: Arhivă MAE

Imagine indisponibilă

Sursă foto: Arhivă MAE

Fostul vicepremier Gabriel Oprea, preşedintele fondator al UNPR, a susţinut sâmbăta trecută o declaraţie de presă în care şi-a anunţat întoarcerea în politică. Acesta a precizat că în politica românească este nevoie de onoare, anunţând că UNPR nu a fost un partid perfect, dar că „sunt dispuşi să repare greşelile trecutului”. Oprea a spus că obiectivele UNPR în perioada următoare sunt: să aibă reprezentanţi în Parlamentul European, să aibă un cuvânt de spus la alegerile prezidenţiale şi să intre în Parlament.

„Vrem să readucem echilibrul şi respectul în politică şi între instituţiile statului”, a declarat Oprea.

Cele mai amuzante poze trucate cu Gabriel Oprea

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite