Firea, răspuns ironic referitor la o dezbatere faţă-n faţă cu Nicuşor Dan: „Candidatul Dreptei vine cu Câine, interlopul din parc! Eu vin cu Billy”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Firea, candidat al PSD pentru Primăria Capitalei, dă de înţeles că va accepta dezbaterea cu Nicuşor Dan, însă aceasta a avut un mesaj ironic faţă de contracandidatul de la PNL şi USR-PLUS, despre care susţine că ar putea veni cu prietenul lui „interlop”.

„Abia astept dezbaterile de saptamana viitoare! In patru, trei, doi, cat si cum vor dori! Nu uitati, televiziunea e prima mea dragoste profesionala! De obicei, sunt invitati sustinatori. Sa vina fiecare cu cine vrea, cu apropiati. Sigur candidatul Dreptei Aproape Unite  vine cu fratele lui - Caine! Interlopul din parc! Vin si eu cu Billy! Ras, tuns, frezat! Ca doar iese in lume!”, a scris pe Facebook Gabriela Firea. 

Între Nicuşor Dan şi Gabriela Firea au fost mai multe schimburi de replici, mai ales după apariţia unei înregistrări despre care candidata PSD susţine că ar putea fi un trafic de influenţă al lui Nicuşor Dan în favoarea unui interlop.

Candidatul susţinut de PNL şi USR-PLUS pentru Primăria Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a accepta invitaţia de a participa la o dezbatere electorală faţă în faţă cu Gabriela Firea, la Realitatea Plus pe 23 septembrie. El a adăugat că speră ca primarul general să accepte invitaţia, în contextul în care aceasta a refuzat mereu să ia parte la o astfel de dezbatere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite