Video „Estimăm o creştere a salariului mediu”. Marcel Ciolacu și Tanczos Barna detaliază planurile economice pentru 2025

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu anunță o creștere estimată a salariului mediu de 6,1% în 2025, în timp ce ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, asigură că România se va încadra în ținta de deficit de 7% din PIB.

Marcel Ciolacu. Foto: Facebook
Marcel Ciolacu. Foto: Facebook

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, după reuniunea Comitetului Național Tripartit pentru Dialog Social, că principalele obiective ale bugetului pentru anul 2025 sunt investițiile și protejarea puterii de cumpărare a românilor. Acesta a subliniat că proiectul de buget este „unul prudent”, bazat pe o estimare de creștere economică de 2,5%, ce se sprijină pe sectoarele investițiilor, agriculturii, construcțiilor, serviciilor și creșterii industriale.

„Investiţiile şi protejarea puterii de cumpărare a românilor sunt coordonatele principale ale bugetului pentru acest an. Proiectul de buget pentru 2025 este unul prudent, care are în vedere o estimare de creştere economică de 2,5%, bazată pe investiţii, agricultură, construcţii, servicii şi creşterea industrială. În acelaşi timp, suntem preocupaţi de protejarea puterii de cumpărare şi de calitatea vieţii oamenilor. Estimăm o creştere a salariului mediu cu 6,1%, un procent ce depăşeşte rata prognozată a inflaţiei, majorarea numărului de angajaţi, dar şi menţinerea unor forme de sprijin pentru pensionari şi pentru plata facturilor la energie de către persoanele cu venituri mici”, a afirmat premierul în cadrul întâlnirii cu partenerii sociali.

În cadrul aceleași reuniuni, vicepremierul și ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a subliniat că proiectul bugetului pentru 2025 este „un buget cumpătat şi realist, care va asigura stabilitatea macroeconomică şi va consolida sustenabilitatea finanţelor ţării”. De asemenea, ministrul a precizat că „ne vom încadra în ţinta de deficit de 7% din PIB, aşa cum este asumat şi prin Planul fiscal al României”. Barna a menționat și că ritmul investițiilor va rămâne susținut, iar Guvernul va continua să sprijine programe de succes precum Construct Plus, Anghel Saligny, PNDL, și Startup Nation.

„Este prima dată când Ministerul Finanţelor vine cu repartizarea sumelor pentru unităţile administrativ-teritoriale pe baza datelor recensământului”, a adăugat ministrul Finanțelor.

În același context, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a subliniat că investițiile în sectorul agricol vor continua să fie o prioritate pentru Guvern, cu o sumă de peste 5,5 miliarde de euro alocată în 2024 și 2025 pentru proiecte de investiții.

Guvernul a anunțat că în cadrul consultărilor au fost discutate și alte subiecte importante, precum controlul cheltuielilor bugetare, reforma administrativă și sprijinirea pensionarilor cu venituri mici. De asemenea, s-a discutat despre menținerea măsurilor de sprijin pentru plata facturilor la energie pentru populația cu venituri mici și pentru susținerea anumitor sectoare economice prin ajutoare de stat.

Premierul Ciolacu a menționat că în cadrul consultărilor s-a abordat și impactul Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024, care reglementează măsuri fiscal-bugetare pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025 și pentru modificarea unor acte normative. Acesta a adăugat că legea ce va aproba aceste măsuri va include soluții legislative rezultate din discuțiile Guvernului cu reprezentanții sindicatelor, iar proiectul urmează să fie analizat și adoptat în Parlament.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite