Dna Roberts, vazuta de pe celalalt mal al Atlanticului

S-a spus ca pentru a reusi in politica, ai nevoie de trei lucruri. Primul - bani. Al doilea - bani. Al treilea - bani. Doamna Lia Roberts indeplineste doar prima dintre conditii. In rest, domnia sa

S-a spus ca pentru a reusi in politica, ai nevoie de trei lucruri. Primul - bani. Al doilea - bani. Al treilea - bani. Doamna Lia Roberts indeplineste doar prima dintre conditii. In rest, domnia sa risca sa lase impresia unei colectii de ifose. Exact ce ii mai trebuia Romaniei in acest an electoral, care, din punct de vedere doctrinar, arata exact ca un papagal ciufulit: dl. Stolojan liberal, dl. Vadim filosemit, dl. Basescu presedinte al Academiei de Vals si Bune Maniere, dl. Roman gandindu-se sa-si traga partid cu tractiune integrala, dl. Gigi Becali sectionandu-si venele in public spre a se vedea "patriotismul si nationalismul" ce-i curg prin ele. Traiesc de aproape doua decenii in America. Am condus doua publicatii - "Agora" si "Meridian" - in jurul carora s-au adunat multe din numele importante ale exilului romanesc. Baza de date generata de cele doua publicatii a fost si ea substantiala. Am lucrat cativa ani in departamentul romanesc al Vocii Americii. Inainte de decembrie 1989, am fost implicat in depuneri de marturii in fata Congresului american privind situatia din Romania. Am initiat ori am fost parte a unor eforturi de presa tintind "internationalizarea" adevaratului chip al dictaturii ceausiste. De cativa ani, conduc un departament de cercetare si comunicatii al unei mari fundatii internationale cu sediul in capitala Statelor Unite, dupa ce timp de sapte ani am condus programe americane dedicate Romaniei si Moldovei. Cu toate acestea, nu am auzit niciodata de dna Lia Roberts pana acum vreo trei ani. Cand s-a intamplat sa aud de el, numele dnei Roberts a rasunat, din pacate, intr-un context care nu inceteaza sa ma amuze - un fel de clisa romano-americana, o lume de invarteli si invartiti, chilipiruri si grandomanii cu sau fara dubla cetatenie, o lume de intristati ca Romaniei ii merge asa de prost pentru a nu se da la o parte sa stoarca din aceasta tragedie cat mai multe foloase personale. O lume populata, in egala masura, de "Domne, dumneata stii cine am fost eu in Romania? si de "Domne, dumneata stii cine o sa fiu eu in Romania?" O lume napadita de atatia consuli onorifici, incat te intrebi cum de afacerile Romaniei nu merg tocmai bine, in vreme ce afacerile unora din acesti diplomati sui-generis ori a rudelor lor curg asa de lin in Romania. Prin 2001 am fost intrebat: "Domne, stii cine este noul ambasador american la Bucuresti?" Cum de obicei se intampla sa stiu astfel de lucruri un piculet mai devreme decat cei ce imi pun asemenea intrebari istorice, am raspuns rusinat ca nu stiu. Am fost luminat: "Cea mai buna prietena a presedintelui Bush, Lia Roberts din Nevada. Duduie de milioane". Intrigat, mi-am facut lectiile, cum se spune, si am aflat ca, de fapt, la Bucuresti pleaca ambasador un excelent diplomat de cariera. Nu e rau de adaugat ca dl. Michael Guest s-a dovedit, de departe, cel mai bun ambasador pe care Washingtonul l-a trimis in Romania de o lunga bucata de vreme. Iata ca la acest inceput de an se reia refrenul acelor milioane de dolari ce fosnesc agitate prin Nevada. Mai mult, "miza" este ridicata. Si chiar de dna Roberts. Cineva si-ar putea spune: asadar, neica, daca zecile alea de milioane de dolari ce nu-si gasesc linistea si prietenia la catarama cu presedintele Bush nu pot aduce un post de ambasador la Bucuresti, in schimb, cu o fractiune din aceste "asseturi" iti poti adjudeca sefia statului roman. Un astfel de mesaj, fie el si involuntar, nu ar fi deloc unul favorabil - nici dnei Roberts, nici prietenilor domniei sale, nici Romaniei. Presedintele Bush se afla el insusi intr-un an electoral ce se anunta foarte dur. Pentru prima oara in ultimii ani, sondaje de opinie spun ca dl. Bush ar putea rata castigarea unui nou mandat. Daca ne gandim fie si numai la controversatul razboi din Irak si dezbaterea, din ce in ce mai incinsa, privind calitatea indoielnica a informatiilor ce au condus la decizia de a se declansa acest conflict armat, e usor de inteles ca seful executivului american are suficiente griji si multe fronturi de acoperit in domeniul imaginii - public relations; atat acasa, cat si pe plan international. Romanii nu sunt chiar cu totii mari suporteri ai interventiei americane in Irak, asa ca amestecarea numelui presedintelui american in aceasta tarasenie (pre)electorala romano-nevadeza nu poate avea darul sa nasca noi admiratori pentru dl. Bush. Nici d-nei Roberts nu-i poate folosi imaginea unui om cu atata dare de mana incat poate sa "cumpere" votul pentru Cotroceni. Intr-o tara in care polarizarea sociala este atat de acuta, unde ineptia politica, tembelismul economic, coruptia cronica si mafiotizarea fiecarui strat al societatii au redus clasa de mijloc (va mai aduceti aminte de burghezie si chiar de farmecul ei discret, cum spunea titlul unui film celebru?) la un procent nesemnificativ, imaginea unui om care vine din America, arunca milioane in vant si ajunge la Cotroceni nu poate constitui un blazon ce inspira incredere. Prea miroase a casino de Las Vegas. Sa fi perceput ca "omul lui Bush la Cotroceni", cum s-a si speculat deja, ori ca un Agamita mai sofisticat si trimis de la un centru mai acatarii decat cel de unde fusese expediat venerabilul Dandanache nu poate fi de bun augur pentru catindata Roberts. Cat priveste Romania, daca atunci cand se gandeste sa candideze, cineva stabileste un pret asa de mic pe capul tarii, cand devine presedinte ii va fi cam anevoie sa "vanda" imaginea unui loc in care merita investit. Ma asteptam mai mult din partea unui antreprenor prosper. Citind unele din raspunsurile date presei de d-na Roberts, ma trezesc intre amuzament si perplexitate. Domnia sa ne spune ca e impinsa la candidatura de valul nestavilit al celor ce au vazut-o la o emisiune a d-lui Marius Tuca si o someaza sa candideze. Daca acesta ar fi un criteriu, inseamna ca redutabilul gazetar creeaza, cu sau fara intentie, vreo cateva sute bune de candidati pe an si ca d-na Roberts va trebui sa dea mult din coate pana sa ajunga sa se ia de piept cu politicieni de calibrul d-lui Adrian Nastase. Ne mai spune d-na Roberts ca romanii de pretutindeni vad in domnia sa unica lor sansa si ne lasa sa intelegem ca o implora sa candideze. Nu e aici un semn de usoara megalomanie? Posibila candidata ne mai propune - cu un usor accent protocronic - sa nu mai folosim termenul de diaspora fiindca nu e cuvant romanesc. In schimb, cand isi da ochii peste cap la aflarea rezultatelor sondajului CURS, d-na Roberts nu exclama "Dumnezeule!", ci "Oh, God!" Ce sa mai spun de acel istoric "sunt deschisa 360 de grade"? Pentru marturisiri lirice mult mai putin imprudente, Veronica Porumbacu avea sa fie aspru sanctionata de Pastorel Teodoreanu intr-o epigrama celebra. Nu stiu cum s-a derulat sondajul CURS ce avea sa indice ca un aiuritor 10% din electorat este gata sa o trimita pe d-na Roberts la Cotroceni fara sa clipeasca ori fara sa incerce sa afle cine este si ce poate candidata cu pricina. Si atunci, de ce nu ar avea dreptul d-na Roberts sa adopte deviza "Daca voi nu ma stiti, eu va vreau!". Tot ce stiu este ca se simte, inca o data, o stafie - votul nemultumirii. Un asemenea comportament electoral nu a rezolvat nicaieri si niciodata problemele ce haituiesc o natiune. Mai degraba le-a cronicizat. A da "mere pa pere" e un sport national care ne-a dus la multe dezastre. Inteleg nemultumirea, chiar disperarea unui electorat aruncat cinic din dezamagire in dezamagire. Dar daca nu vom invata ca singura, nemultumirea, nu rezolva nimic, atunci chiar exista ceva mai mult decat o bruma de adevar in spusa potrivit careia fiecare natiune isi are conducatorii pe care ii merita, iar democratia nu se poate dovedi nimic mai mult decat ce creda George Bernard Shaw - "un mecanism ce are grija sa nu fim guvernati mai bine decat meritam".