Diana Șoșoacă despre invitația lui Ilie Bolojan adresată partidelor parlamentare: „Vine ca urmare a vizitei mele în SUA”

0
0
Publicat:

Invitația președintelui interimar Ilie Bolojan adresată partidelor parlamentare pentru consultări la Cotroceni vine, potrivit europarlamentarei Diana Șoșoacă, ca urmare a recentei sale vizite în Statele Unite.

Diana Șoșoacă, președinta S.O.S. România. FOTO: Arhivă
Diana Șoșoacă, președinta S.O.S. România. FOTO: Arhivă

Diana Șoșoacă, președinta S.O.S. România, a declarat marți, la revenirea din SUA, că această inițiativă este o premieră și că decizia de a chema toate partidele parlamentare la discuții ar avea legătură cu demersurile pe care le-a făcut în străinătate, informează Agerpres.

Invitația de la Cotroceni vine ca urmare a vizitei mele în Statele Unite ale Americii. Altfel, gândiți-vă că este pentru prima oară când președintele României, fie el și interimar, invită la consultări toate partidele parlamentare pentru un Consiliu European. Până acum nu s-a întâmplat, de ce? Pentru că, în urma discuțiilor pe care le-am avut la cel mai înalt nivel, tot ceea ce înseamnă conducerea Uniunii Europene va cădea, și mă bucur că am fost primul om care a cerut demisia Ursulei von der Leyen, în urmă cu două săptămâni. Din acel moment a existat un curaj extraordinar al multor europarlamentari și de atunci se negociază destituirea doamnei von der Leyen”, a declarat Diana Șoșoacă.

Totodată, europarlamentara a subliniat că s-a pronunțat împotriva prezenței trupelor americane pe teritoriul României. „Avem 13 baze militare NATO și americane în România. Am militat pentru retragerea trupelor americane de pe teritoriul României”, a spus Șoșoacă.

În plus, lidera S.O.S. România i-a felicitat pe colegii săi de partid pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Marcel Ciolacu. „Vreau să-i felicit pe parlamentarii S.O.S. România că astăzi au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Sper să și cadă”, a adăugat Diana Șoșoacă.

Administrația Prezidențială a anunțat că Ilie Bolojan va avea, miercuri, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor parlamentare pentru a pregăti poziția României la reuniunea extraordinară a Consiliului European, programată pe 6 martie la Bruxelles.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite