Deputat PNL, atac la PSD, după decizia CCR privind pensiile speciale: Așteptăm scuzele comediantului Ciolacu
0Deputatul Robert Sighiartău a susținut că liberalii așteaptă scuze publice din partea premierului Marcel Ciolacu, după ce judecătorii constituționali au decis că legea privind pensiile speciale este parțial neconstituțională.
„Misiune îndeplinită! Noi cei de la PNL așteptăm public scuzele comediantului Ciolacu”, a transmis deputatul liberal Robert Sighiartău într-o postare pe Facebook, după ce CCR a decis că legea privind pensiile speciale este parțial neconstituțională.
Înainte de ședința în care judecătorii constituționali au dezbătutut sesizarea asupra legii, deputatul a redistruit postarea în care amintește de atacul PSD asupra liberalilor în urma votului din Parlament.
Deputatul i-a cerut premierului să facă un pas în spate în cazul neconstituționalității
„Marcel Ciolacu continuă aceeaşi strategie ticaloasă pe care a dus-o la adresa PNL, dar de data asta din calitatea de prim-ministru. Ca atare, îi lansez o provocare lui Marcel Ciolacu în care onoarea joacă un rol important. Asta pentru că dânsul pune un mare preţ, aşa cum a declarat-o de multe ori, pe statura morală a unui om politic”, afirma atunci Robert Sighiartău.
Totoatunci, deputatul i-a cerut premierului să facă un pas în spate. „Domnule Ciolacu, dacă CCR declară neconstituţională legea pe care am votat-o astăzi în parlament, vă rog să vă onoraţi cu demnitate cuvântul şi să faceţi un pas în spate. Pentru că aţi stiut că legea va fi neconstituţională şi aţi minţit poporul român, atacând PNL”, a mai transmis atunci Sighiartău.
Argumentul de care știau majoritatea celor interesați de reformă
Trei argumente majore au fost semnalate de Curtea Constituțională în declararea ca parțial neconstituțională a legii pensiilor speciale, fiind invocată atât recalcularea celor aflate în plată, dar și aspecte legate de procedura de ieșire la pensie, dar și a bazei de calcul pentru supraimpozitare.
Magistrații au atras atenția asupra problematicii recalculării pensiilor aflate în plată ale magistraților. „Curtea reținut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere și impune o protecție a garanțiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare”, a explicat CCR
„Curtea a mai observat că partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face obiectul unei impozitări distincte față de partea sa contributivă condiționat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincție. Legea criticată introduce o astfel de impozitare, însă, nu stabilește cu claritate baza de impunere, ceea ce este contrar exigențelor de calitate a legii. Curtea a mai reținut că impozitarea nu poate avea un caracter sancționator, pentru că se ajunge practic la o regândire și restructurare indirectă a însăși bazei de calcul a pensiei de serviciu.”, este ultimul argument al CCR.
Urmează redactarea motivării de către magistrații CCR, în baza căreia reprezentanții partidelor vor acționa în consecință pentru a face modificările indicate și să revină cu o formă amendată a actului normativ.