Cum a îndulcit Coaliția taxa de solidaritate. Liderii PSD și PNL, întâlniri cu OMV Petrom

0
Publicat:

Coaliția a îndulcit săptămâna trecută taxa de solidaritate după ce contribuția de 60% pe „profiturile excesive” ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare au fost eliminate. Potrivit G4Media, modificarea taxei a fost făcută după două întâlniri ale OMV Petrom cu premierul.

FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

G4Media arată că premierul Nicolae Ciucă a avut cel puțin două întâlniri cu OMV Petrom, precizând că întâlnirile nu au fost comunicate public.

Guvernul a transmis, la solicitarea sursei citate, că premierul Nicolae Ciucă a avut trei întâlniri cu OMV Petrom. Dintre acestea, una a fost la ceremonia de semnare a declarației ceremoniale de către Transgaz, OMV - Petrom și Romgaz privind încheierea contractelor de transport al gazelor naturale și două au fost legate de planul de investiții în proiectul Neptun Deep, care nu au fost anunțate public, potrivit Guvernului.

G4Media susține că și președintele PSD a avut o serie de întâlniri cu OMV Petrom, fapt confirmat chiar de partid. 

„M-am întâlnit în ultimul an de zile cu OMV Petrom, E.ON, ENGIE, Enel, BSOG și toate celelalte mari companii străine din industria de petrol și gaze pentru că, în urma declanșării războiului din Ucraina, a trebuit să depășim împreună o criză energetică de proporții (…) În privința taxei de solidaritate, modificarea acesteia a devenit obligatorie după ce președintele Iohannis a retrimis legea în Parlament pentru reexaminare. Soluția tehnică de modificare a legii a rezultat în urma discuțiilor și dezbaterilor din comisiile de specialitate în care, ca de obicei, au fost ascultate și argumentele industriei”, este răspunsul lui Marcel Ciolacu pentru sursa citată.

Totodată, sursa citată arată că elaborarea amendamentelor care au dus la modificarea taxei de solidaritate a avut loc în urma unor discuții dintre liderii PSD și PNL cu conducerea OMV Petrom. 

Deputații au votat noua taxă de solidaritate

Contribuția de solidaritate de 60% pe „profiturile excesive” ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, au fost eliminate, dar e introdusă o taxă aplicată la cantitatea de țiței rafinat, care este de 350 de lei pe tonă.

Contribuția de solidaritate datorată de către contribuabilii prevăzuți la art.1 (alin. 6) este de 350 lei pe tona de țiței procesat în activitatea de rafinare”, prevede amendamentul. 

Articolul citat anterior stipulează că: „Prin excepție de la alin (1), persoanele plătitoare pe profit art.13 și de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit art.47 din Legea nr 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, care desfășoară activități în domeniile prevăzute de Regulamentul (UE) 2022/1858 și care desfășoară atât activități de extracție a țițeiului cât și de rafinare a țițeiului, datorează o contribuție de solidaritate, calculată conform art. 2 alin (13)”.

Modificarea legislației contribuției de solidaritate a fost adoptată de deputați cu 182 de voturi pentru, 38 contra și 44 de abțineri, după ce forma cu noile amendamente a trecut foarte rapid ieri de Senat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite