VIDEO Cum a ajuns Nicușor Dan în preajma unor afaceriști din domeniul imobiliar UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, a fost plasat, în ultima perioada, în preajma unor afaceriști bogați, cu interese în domeniul imobiliar, unii dintre ei fiind finanțatori cel puțin în una dintre campanii. Totuși, Nicușor Dan a evitat sa dea explicații privind modul în care își răsplătește sponsorii, mai ales ca interesele finanțatorilor vizează dezvoltarea imobiliară din București.

UPDATE:

Nicuşor Dan a afirmat că a fost finanțat de Horia Manda, membru al Consiliului de Administrație al One United Properties, companie ce are mai multe afaceri imobiliare în București.

"Horia Manda este un matematician. Îl cunosc de cel puțin 20 de ani sau 15 ani de când am organizat Școală Superioară din București. A fost unul din donatorii din 2016, nu cred că era în One atunci. A fost unul din donatorii din 2016. Eu nu am primit niciodata donații de la One, să fie clar. Pe domnul Manda îl cunosc. Deci din perioada 2000-2006 îl cunosc. A fost unul din sponsorii Scolii normale superioare, la care am fost în mod voluntar directorul executiv. Când mă întâlnesc evident că vorbesc cu dumnealui. Ultima oară cred că m-am întâlnit la ambasada americană sau ambasada franceză, anul trecut", a spus Nicușor Dan, întrebat despre sponsorizarea acordată în campania din 2016 de Manda.

Știrea inițială:

Nicușor Dan anunța încă în 2016, în plină campanie electorală, numele a șase oameni bogați care îi finanțau activitatea politică: George Iacobescu, Horia Manda, Nicolae Rațiu, Florin Talpeș, Alexandru Lăpușan și Iulian Stanciu.

George Iacobescu şi-a construit imperiul financiar din afaceri cu construcțiile și are relații cu băncile americane deținute de familia Rothschild. Născut în 1945 în Bucureşti, într-o familie evreiască, a plecat din țară în 1975, cu acordul Securității, o mișcare similară celor care erau plasați de Direcția Informații Externe în țari din Occident. A revenit după 1990 pentru a se ocupa de camerele de comerţ şi de interesele afacerilor străine în România, existând informații privind posibile legături cu masoneria evreiască din România, spun sursele Adevărul. A fost decorat de Klaus Iohannis chiar a doua zi după ce a fost reales pentru al doilea mandat ca preşedinte, în noiembrie 2019. 

Un alt sponsor generos a fost Horia Manda, liderul unuia dintre cele mai importante fonduri de investiții de pe piața locală, Axxess Capital, și membru al Consiliului de administrație al One United Properties, una dintre marile companii imobiliare și fonduri de investiții imobiliare.

Cum a ajuns Nicușor Dan în preajma unor afaceriști din domeniul imobiliar. Foto: Inquam
Cum a ajuns Nicușor Dan în preajma unor afaceriști din domeniul imobiliar. Foto: Inquam

Sursele Adevărul spun că actualul primar general ar fi fost finanțat de la reîntoarcerea sa în România de către Horia Manda prin Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) și AXXESS CAPITAL.

Mai exact, după 2006, Școala Normală Superioară București, înființată de Nicușor Dan în anul 2000 după modelul francez al Ecole Normale Superieure, a început să se bucure de surse financiare provenite din aceste două surse coordonate de Horia Manda. Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) a fost creat în 1994 de către Congresul Statelor Unite, și finanțat prin U. S. Agency for International Development (USAID) cu 50 de milioane de dolari. Acest fond a fost pionier al unei abordări integrate bazate pe activități de investiții și de dezvoltare. Horia Manda, fiind managing Partner al Axxess Capital, a coordonat în ultimele două decenii investițiile de aproape 300 milioane de euro ale Romanian-American Enterprise Fund,  Balkan Accession Fundși Emerging Europe Accession Fund, în aproape 40 de companii din România și din Europa Sud-Est. Nu s-a limitat doar la coordonarea investițiilor, ci s-a implicat, în calitate de președinte și membru în board, în companii precum Patria Bank. Mai exact, potrivit surselor din piață, Axxess Capital obișnuiește să preia pachetul majoritar din firme medii, pe care le crește câțiva ani, după care le vinde, o abordare similară având și în domeniul imobiliar.

Nicolae Rațiu este cunoscut în mediul de afaceri datorită afacerilor sale imobiliare și cu terenuri în România și Marea Britanie.

Florin Talpeș, de la Bitdefender, Alexandru Lăpușan, de la Zitec, și Iulian Stanciu, de la eMag, nu au, oficial, vreo afacere în domeniul construcțiilor, însă au legături strânse între ei și legături de afaceri cu Horia Manda. Tot după 2006, au început să pompeze bani în activitățile și școala înființată de Nicușor Dan.  

În afară de cei 6 sponsori principali, Nicușor Dan s-a bucurat de resurse financiare și din partea afaceristului imobiliar Florin Boca (Ioana&Florin Boca), fost consilier local și președinte pentru doar câteva luni al Comisiei de Urbanism a CL Iași, de unde a demisionat din cauza propriilor interese imobiliare. A fost repus ulterior în prim-plan la PSD Iași. Florin Boca a avut două mandate de consilier local (primul pe listele PP-DD, din 2012, al doilea din 2016, la PSD) și au fost marcate în special de PUZ-uri trecute pe firma în care sora sa este administrator și de apariția în firme care voiau să ridice blocuri și primeau ușor aprobările, potrivit informațiilor Adevarul. 

Un alt personaj care a finanțat școală lui Nicușor Dan este și Octavian Claudiu Radu, ales în 2004 ca deputat PDL-PNL de Dâmboviţa, dar care a demisionat la scurt timp din Parlament ca urmare a faptului că a primit o decizie de la CNSAS că ar fi colaborat cu Securitatea şi ar fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. Este fondatorul holdingului RTC Holding, unul dintre cele mai mari grupuri de retail, distribuție și servicii din România. Studiile edilului au mai fost finanțate, potrivit informațiilor Adevarul, de Institutul de Matematică „Simion Stoilow” (IMAR),Fundația Theta, un ONG ce promovează știința matematică, AD ASTRA - Asociația Cercetătorilor Români, EGIS INTERNATIONAL FR, o companie franceză de inginerie prezentă în sectoarele de dezvoltare, infrastructură de transport, apă și mediu, și SRBBM - Societatea română de biochimie și biologie moleculară.

Legături cu interese de afaceri rusești 

În perioada în care Nicușor Dan a recunoscut cine-l finanțează, șeful staff-ului său de campanie era Matei Păun, controversat, devenit deja celebru pentru simpatiile sale pro-Putin și pentru legăturile cu companii rusești, care, potrivit informațiilor Adevarul ar avea legături financiare si cu USR.

Matei Păun ar produce sume importante de bani prin firmele Balkan Advisory Company România (BAC) şi Balkan Advisory Company Belarus (BAC), fiind un intermediar între companii locale aflate în dificultate financiară şi mari bănci occidentale şi ruseşti, care vor să-şi investească capitalurile şi să se extindă. Mai mult, afaceristul ar fi om de legătură între investitori. 

Partenerul său de afaceri la aceste firme ar fi Vitalie Buzdugan, un cetăţean belarus cu afaceri în România şi cu legături până la Aleksandr Lukaşenko. Buzdugan ar avea legături cu serviciile de informații rusești, fiind reprezentantul Belarusului în așa-zisul Fond Internațional pentru Cooperare și Parteneriat al Mării Negre și al Mării Caspice, adus în organizație de către Viktor Khmarin, unul puţinii prieteni din adolescenţă ai lui Vladimir Putin, potrivit informațiilor Adevarul.  

Andrei Caramitru, care a fost anterior un susținător înfocat a USR-ului și a lui Nicușor Dan, mărturisește cum Matei Păun i s-a lăudat că se ocupă de finanțările lui Lukașenko.

„După (sau și înainte?) - cine l-a finanțat pe ND și a fost șef de campanie? Cine îl finanțează acum? Matei Păun, “rechin” care și-a făcut banii cu Lukașenko direct, cunoscut de toată lumea ca putinist extrem (a postat masiv pe FB evlavios față de Putin), mi-a zis mie direct acum niște ani la o masă ca el se ocupă de finanțările pentru Lukașenko (am martori și documentație - dacă cumva îi trece prin cap să zică ca nu e așa)”, scria Caramitru pe Facebook.

În România, partenerul de afaceri al lui Matei Păun, Vitalie Buzdugan, mai este cunoscut și datorită istoriei despre cele 115 autobuze MAZ fără aer condiţionat, cumpărate la un preţ de circa 90.000 euro bucata pe timpul lui Radu Mazăre, pentru dotarea orașului Constanţa.  Acesta mai este implicat şi în mai multe organizaţii “geopolitice” în care se regăsesc nume pseudo-sonore din Rusia, România şi zona Mării Negre, spun sursele Adevărul.

Nicușor Dan a încercat să se disocieze puțin de Matei Păun, dar a recunoscut că acesta face parte din echipa lui de campanie și acum, în campania electorală, dar că nu a luat niciun ban de la el. Totuși, Matei Păun a recunoscut că i-a negociat lui Nicușor Dan cel puțin un contract de peste 180.000 de euro pentru panotajul stradal din pre-campanie.

"Am negociat (n.r. în numele candidatului Nicușor Dan) contractul de outdoor (n.r. cu compania Getica OOH SRL), în condiții comerciale normale și la prețul pieței”, a spus Matei Păun într-o declarație pentru Newsweek România. 

Dar subiectul a provocat un adevărat scandal din cauza presupuselor legături cu interese de afaceri rusești și a suspiciunilor de finanțare ilegală pentru că toate  afișele outdoor aparțineau unei singure companii, Getica OOH SRL, care a fost cumpărată anterior de la un consorțiu condus de banca rusească de stat VTB și grupul financiar rusesc Alpha Capital Partners, achiziție finanțată și structurată de BAC Financial Advisory, firma lui Păun și Vitalie Buzdugan.

Nicușor Dan a ezitat însă să spună dacă îl deranjează sau îngrijorează conexiunile lui Matei Păun, deși afaceristul l-a laudat public.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite