Comisia parlamentara va cerceta "penetrarea" sectiei SRI Iasi | adevarul.ro

Comisia parlamentara va cerceta "penetrarea" sectiei SRI Iasi

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Comisia SRI asteapta sa se termine ancheta penala in cazul fostului ofiter SRI Adrian Mirica, arestat pentru ca a sustras documente secrete, dupa care va verifica cum a fost posibil ca acest lucru sa

Comisia SRI asteapta sa se termine ancheta penala in cazul fostului ofiter SRI Adrian Mirica, arestat pentru ca a sustras documente secrete, dupa care va verifica cum a fost posibil ca acest lucru sa se intample, a spus presedintele comisiei, deputatul PSD Ion Stan. "Vom cerceta partea nevazuta a lucrurilor: cum a fost posibila penetrarea bazei de date a sectiei judetene Iasi a SRI, ce a facut Directia de Securitate Interna si ce masuri trebuie luate pentru a preveni astfel de situatii", a declarat Stan. El a spus ca, deocamdata, comisia SRI se abtine de la alte comentarii, intrucat nu doreste sa se substituie actiunii penale. Parlamentarii din comisia SRI au mai decis sa constituie o subcomisie, condusa de liberalul Titus Ghiorghioff, care sa se documenteze in legatura cu posibila interceptare a telefoanelor scriitorului Stelian Tanase. Acesta s-a plans, intr-un articol publicat in presa, ca serviciile secrete, pe care nu le-a nominalizat cu precizie, i-au ascultat convorbirile telefonice. Stan a spus ca grupul parlamentar al PNL a cerut comisiei SRI ca aceasta informatie sa fie verificata. Subcomisia care se ocupa de acest caz urmeaza sa discute cu Stelian Tanase, sa analizeze materialul pe care acesta l-a publicat in presa si sa se intereseze la Parchetul General.

Top articole

Partenerii noștri