Coaliţia, divizată de măsurile economice care ar trebui să fie adoptate până la 1 iulie. Cu ce propuneri vin PSD şi PNL
0Liderii coaliţiei au ieşit public cu măsurile fiscale propuse de fiecare partid. În timp ce PSD vrea impozitare progresivă, taxarea pensiilor speciale şi diverse deduceri, PNL ţine strâns de cota unică, propune eliminarea excepţiilor fiscale şi impozitarea drastică a jocurilor de noroc.
Coaliţia de guvernare a promis că va veni, până la 1 iulie, cu modificări ale Codului Fiscal. Astfel, preşedinţii partidelor aflate la guvernare au avut luni şedinţe cu liderii formaţiunilor pe care le reprezintă, unde au fost agreate măsurile fiscale cu care vor merge mai departe. O decizie ar urma să fie luată miercuri.
Potrivit şefului PSD, Marcel Ciolacu, măsurile social-democraţilor vizează, în principal, eliminarea unor excepţii fiscale, suprataxarea pensiilor speciale şi oferirea unor deduceri pentru persoanele cu un salariu de până în 4.500 de lei.
„Vorbim de scoaterea anumitor excepţii, nu de introducerea de taxe noi. (...) Nu creşte absolut nimic, este vorba de scoaterea unor excepţii. Ce susţinem noi, deducerile pe salariu până în 4.500 de lei, suntem total de acord, iar colegii, şi ministrul, şi colegii, şi eu personal continuăm să avem părerea că trebuie venit cu o impozitare progresivă a pensiilor speciale”, a declarat Ciolacu, luni, la finalul şedinţei cu liderii de partid.
Ciolacu a subliniat că îşi menţine părerea privind necesitatea introducerii unei taxe de solidaritate, pentru acele companii care „au avut venituri excepţionale pe perioada pandemiei, pe criza energetică”, o măsură care să sprijine educaţia şi sănătatea. „Nu am convenit-o până acum în coaliţie. Noi avem părerea noastră, cei de la PNL au părerea lor”, a mai spus liderul PSD.
Totodată, liderul PSD insistă şi cu introducerea impozitării progresive. Ciolacu a declarat, marţi, că 99% dintre statele Europei funcţionează pe baza acestui sistem de taxare, însă de această dată a avut un discurs mai temperat. Social-democratul a spus că implementarea impozitării progresive nu va avea loc anul acesta şi nici anul viitor, însă „este o bază de discuţie”.
Jocurile de noroc, impozitate drastic. TVA mai mare la sucuri
La polul opus, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost ferm în declaraţiile sale după şedinţa partidului: PNL susţine menţinerea cotei unice de impozitare, astfel încât să fie asigurată „stabilitatea şi predictibilitatea mediului de afaceri”. Premierul a mai precizat că liberalii au agreat eliminarea excepţiilor fiscale, creşterea impozitului la jocurile de noroc, dar şi a TVA-ului pentru băuturile carbogazoase pe bază de zahăr.
„Nu vom susţine suprataxarea, pentru a putea, în felul acesta, să asigurăm protecţia locurilor de muncă şi să putem să gestionăm astfel încât să nu crească preţul la bunuri şi servicii. (...) Ne gândim la eliminarea facilităţilor fiscale pentru băuturile carbogazoase pe bază de zahăr şi ne gândim la creşterea impozitului la jocurile de noroc. Desigur, mai este o serie întreagă de elemente tehnice care urmează să fie stabilite de către tehnicienii Ministerului de Finanţe”, a transmis Ciucă.
50 de bani la litrul de carburant, o măsură disputată
Social-democraţii au aruncat pe umerii premierului măsura prin care fiecare litru de carburant ar urma să fie compensat cu 50 de bani, de altfel o propunere considerată insuficientă de unii specialişti.
Deputatul PSD Gabriel Zetea a afirmat, luni, într-o emisiune la Profit News TV, că social-democraţii vor urmări îndeaproape efectele măsurii şi, în cazul în care aceasta nu îşi va dovedi eficienţa, PSD va reveni cu propuneri, printre care plafonarea preţurilor. „PSD nu a propus, evident, această măsură, noi am propus o altă măsură, legată de plafonarea preţului şi în special a adaosului comercial al distribuitorilor, pe tot lanţul comercial, astfel încât să scadă cu adevărat preţul la pompă. Asta e o scădere destul de mică”, a explicat social-democratul. De altfel, şi Marcel Ciolacu a declarat că plafonarea preţului rămâne singura soluţie pentru combaterea scumpirilor la carburant.
În schimb, premierul Nicolae Ciucă a explicat că decizia a fost discutată în coaliţie şi agreată de toţi membrii, precizând că s-a stabilit compensarea preţului la carburant cu numai 50 de bani pentru că atât ar putea suporta bugetul statului.
„În momentul în care am luat această decizie, ea a fost discutată în coaliţie şi a fost agreată de toţi membrii. A fost discutată şi soluţia, ţinând cont că trebuie să fim cât se poate de realişti şi să vedem care este suma de bani pe care o avem la buget. Aceasta este realitatea, atât am putut asigura de la bugetul statului”, a explicat şeful Executivului.
Însă compensarea de 50 de bani nu va opri şi eventualele scumpiri ulterioare la pompă, susţine consultantul fiscal Gabriel Biriş, întrebat de „Adevărul”. „În niciun caz. Trebuie să înţelegem că preţurile la benzină şi motorină nu depind de benzinăriile din România. (...) Dacă preţurile pe piaţă vor creşte, vor creşte şi preţurile la benzinării”, a explicat Biriş.