Ciolacu, după aprobarea tranșei a II-a din PNRR: Am redus suma reținută de la 150 de milioane la doar 50 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României susține că prin efortul depus de ministrul Adrian Câciu România va avea primi cu doar 50 de milioane de euro în minus din a doua cerere de plată pentru reformele din PNRR.

Premierul României, Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos
Premierul României, Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos

Salut anunțul Comisiei Europene privind aprobarea cererii de plată nr. 2 din PNRR. În urma eforturilor ministrului investițiilor și proiectelor europene din ultima săptămână am reușit să reducem suma reținută din această tranșă de la 150 de milioane la doar 50 de milioane de euro. Însă, așa cum am spus și astăzi la reuniunea Consiliului Interministerial de Coordonare a PNRR, nu renunțăm la niciun cent din acești bani!”, a scris pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Președintele PSD a dat semnalul că în această vară instituțiile vor lucra pentru a putea fi cât mai repede pusă la punct cererea de plată numărul 3. „Sunt două jaloane întârziate pe energie pe care le vom recupera într-un ritm extrem de alert, astfel încât România să încaseze toți banii alocați! Prioritatea noastră acum este finalizarea tuturor jaloanelor din cererea de plată nr. 3. Mâine vom mai face un pas și vom vota în Parlament reforma pensiilor speciale. Guvernul, Parlamentul și toate celelalte instituții ale statului, implicate în acest plan național de reforme, vor munci oricât este nevoie, pentru ca România să avanseze și cu această cerere de plată.  Vara aceasta reformele au prioritate în fața vacanțelor pentru angajații de la stat!”.

Anunțul Comisiei Europene

Comisia Europeană aprobă o evaluare preliminară parțial pozitivă a celei de-a doua cereri de plată a României în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență.

La 16 decembrie 2022, România i-a transmis Comisiei o cerere de plată bazată pe 49 de jaloane și 2 ținte stabilite în Decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru a doua plată. După examinarea dovezilor furnizate de autoritățile române, Comisia a considerat că 47 de jaloane și 2 ținte din totalul de 49 de jaloane și 2 ținte au fost atinse în mod satisfăcător.

Cele 47 de jaloane și 2 ținte care au fost atinse în mod satisfăcător demonstrează progresele realizate de România în ceea ce privește punerea în aplicare a planului de redresare și reziliență. Ele acoperă reformele în domeniul tranziției verzi și digitale, precum și reformele și investițiile legate de îmbunătățirea coordonării guvernamentale pentru punerea în aplicare a politicilor publice, îmbunătățirea gestionării apei, sprijinirea turismului și promovarea culturii.

Alte reforme și investiții vizează îmbunătățirea gestionării resurselor umane în sectorul asistenței medicale, consolidarea administrației fiscale și a sustenabilității sistemului de pensii, modernizarea infrastructurii în domeniul educației, asigurarea independenței sistemului judiciar și intensificarea luptei împotriva corupției. Cererea de plată acoperă, de asemenea, reforme menite să îmbunătățească siguranța rutieră și investiții pentru sprijinirea financiară a sectorului privat.

Comisia a constatat că două jaloane legate de investițiile în energie (mai exact jaloanele 129 și 133) nu au fost atinse în mod satisfăcător. Comisia recunoaște primele măsuri luate deja de România pentru a atinge aceste jaloane restante, deși mai sunt încă multe de făcut. Prin urmare, Comisia activează procedura de suspendare a plăților, în temeiul articolului 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite